Simbata asta am plan de stat acasa, de curatat praful de neon din orbite si de pus mintile in ordine alfabetica. Sint un atasament sistematic si-mi place la sistem in curte: ma leagana in hamac, adorm instantaneu, nimeni nu-mi zice verde-n fata. Poate sa tune si sa fulgere la sud de ureche: ma intorc pe partea cealalta, intorc si obrazul drept. La vita e bella cu Les triplettes du Beauville si Monoloage ale vaginului. Ce sa ma tirasc pina pe lumea ailalta ca sa vad cum unii se streseaza – si nici macar pentru ei, ci pentru altii? Au trecut timpurile Captain Planet. Ce-i aia poluare? Cu ce se maninca cianura? Stai mai linistit acasa, pune-ti botnita, conecteaza-ti perfuziile la DVD Player si savureaza tot ce-ti baga in cap geniile astea creatoare ca trebuie sa savurezi! Si asa ploua, n-ai bani de aruncat pe ferestrele caselor paraginite si… Na, gata! Da-ti doua palme, arunca-ti bicicleta in portbagajul reprezentantilor UE, ia o gura de fin si musca din Rosia Montana.
Schimbi macazul, nu-ti mai place jazzul, dar faci cumva sa te iei dupa humanoizii la care sunetul ajunge din difuzoare pina-n singe. Simbata asta esti in filmul cu „FanFest” ca sa joci live Unreal Tourament cu „Gold Corporation”, cu ochiul dracului, cu oamenii de plastilina si sa te alaturi martienilor verzi de la Greenpeace si sa te lafai in uitarea de moment a maximei ignorante in care colcai. Pentru ca pe tine te atrag culorile afisului prins in timpul zborului de dupa program, impresiile de betie ale celor care vindeau fin anul trecut si participantii cu viniluri care vind vibratii anul asta.
Cianura-shake si fresh de portocale mecanice
Festival-manifest. Gindesc si eu ca omul de asfalt care vede lumea prin fereastra de Messenger: cum sa le pompezi idei ecologiste oamenilor cu rate? Cum sa ii aduni, sa-i iei de mina si sa le arati ca Valea Ariesului e lucratura a zeilor, ca nu poti baga la mixer oase de cadavre, vestigii romane si dacice, case, biserici, doar pentru ca unii mai cu conturi si mai canadieni zic ca stiu mai bine cum se scoate banul din tarina si din tara? Pui un afis, chemi lautarii, fauritorii de cornuri secuiesti si dai de baut ca la Ardeal. Poate, poate se trezeste si constiinta din om. Stai, nu ma brusca. Ma trezesc si singura pentru incercat terenul. Un minut, sa-mi fac un Clockwork Orange-mix, sa prind energie pentru dat downhill cu trotineta.
Levitatie prin revelatie. Noroiul sare de pe spite pe coloana. Injectie cu adrenalina. Uita-te la casele astea atirnate pe dealurile din Rai, la vacile astea relaxate, la bisericile acoperite cu liane si flori galbene. Nu te uita inapoi la apa de neatins, nu inspira prea adinc linga tractoarele ruginite, nu te uita la oamenii care traiesc blestemul aurului si la ingeri. S-ar putea sa-ti pice in cap arhanghelii de la Gabriel Resources cu shake de cianura si masti de Transilvanian International Film Festival.
Traznit de flashback: „Salvati Rosia Montana!”, „Save Tibet!”. Tibetani fugariti de maoisti, ardeleni izgoniti de corporatii. Pacat ca mi-am lasat bluza-manifest in Dharamsala. Peru – The curse of the Inca Gold. N-am decit sa urc iara dealul gifiind si sa ma rog de localnici sa-mi pazeasca trotineta pina-mi iau tocana de legume. Azi n-am chef de mici si bere atit timp cit metalele grele imi ridica moralul creativ. Caut drumul catre lumina printre corturile ONG-urilor, ma chiorasc putin la oamenii cu papuci de catarat si fin in cap, imi cumpar cercei cu doi lei, rontai colac secuiesc.
Iluminare frontala: azi aruncam, miine curatam
Caut iluminare: aprind frontala. La scena principala lumea salvatoare sare peste corturi suspendate, proiectii de trezire a mintii, gesticulatii de ridicare a interesului, sunete de dezbrutalizare si pahare de bere. Azi aruncam, miine curatam. Aud sunete de flamanda, inghit aluat in maghiara si ajung in top: concertul simfonic al lui nea Ion. El zice din acordeon: „Omu’n lume cit traieste aduna si agoniseste/ stringe bani si face casa/ s-apoi moare si ne lasa”. Noi traducem pe limbile ecologiste ale apusenilor occidentali care cunosteau deja ca natura, teatrul, filmul si poezia nu au garnitura de sirma ghimpata la granite.
Ma intorc din gind la eclipse de luna amara, la traume dansante si incep cu agentii Mc si Dj de zapada clujeana, fara sa intru in coma sau blazzaj. Vorbesc cu copii fara umbra si localnici fara fata, cu drum and bass pina-n dimineata. Astept sa vad soarele curat de la statia meteo, o furnica ce mi se urca la cap, norii reflectorizanti si geamurile cladirilor dezafectate. Simplu. Azi cobor sa vad peisaje selenare, sculpturi nipone monumentale, piramide in loc de case cu acoperis si statii de teleportare in loc de drumuri betonate.
Impart revelatia ignorantei. Intreb oamenii din exterior cu stari de interior: Taka a fost anul trecut, a baut cu ecologistii, cu localnicii, cu metalistii. Acum e departe, dar disident si intelege la rece: „Realitatea este ca oamenii se incapatineaza in starea de inconstienta, indoctrinare si indiferenta. Lumea lor a devenit un teatru in care oamenii sint separati prin imaginea comuna a ecranului orbitor, desi stau inghesuiti unul linga celalalt. Ecranul magnific este prospectul investitiei straine, un cuvint magic, deschizator de usi si locuri de aruncat deseuri. Exista oameni care vad spectacolul social, iluzia creata de cei cu putere, in adevaratul context. Justificarea materiala este mai presus de cea morala, iar individul depersonalizat ajunge o copie a cetateanului model si servil. Copy of the copy of the copy of the copy. Realitatea confirma: viciile personale nu aduc beneficii publice”.
Si gata. Toyota te asteapta cu Meat Beat Manifesto, cu caldura si AC fara DC, cu suspensii fara suspendari si salturi fara salvatori de Rosii Montane. Ne pregatim iar de hibernare, caci ignorance is bliss si „Vina, draga Brutus, nu e in stelele noastre ci in noi insine” (Shakespeare).