Octombrie a venit din nou la Iași cu soare și teatru pe agenda de zi. În perioada 4-11 octombrie s-a desfășurat cea de XI-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr (FITPTI), de data aceasta tematica fiind strânsă în jurul sâmburelui de înțelesuri pe care le stârnește cuvantul altfel.
Organizată de Teatrul „Luceafărul“, în parteneriat cu UNITER și Consiliul Județean Iași, cea de-a XI-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr (FITPTI) a adus pe scenă formule inedite de artele spectacolului, prin intermediul invitaților din 20 de țări de pe cinci continente (Argentina, Austria, Belgia, China, Franța, Germania, Hong Kong, Israel, Italia, Marea Britanie, Mozambic, Polonia, Portugalia, Romania, Spania, SUA, Suedia, Tunisia, Turcia, Vietnam).
În primele zile de festival, marionete din China și Vietnam, actori din Italia, România și America, cu o identitate artistică foarte bine definită, i-au atras pe ieșenii prezenți în sălile de spectacol în pânza de păianjen a lumii în care trăim, dar pe care nu o cunoaștem și nu o înțelegem decât prin ciobul de sticlă prin care ne uităm, prin dezgolirea de aparențe a unor subiecte extrem de actuale și de dureroase pentru societate sau prin împărtășirea unor vise, imagini și gânduri diferite de cele din realitatea imediată.
Realitatea infiltrată în vis și nevoia de a copilări o viață
De asemenea, după cum au obișnuit deja publicul, organizatorii festivalului au pregătit și în 2018 un prolog. Astfel, pe 28 septembrie s-a jucat cel mai recent spectacol al regizoarei Gianina Cărbunariu, Work in progress, o punere în scenă pe tema schimbării condițiilor de muncă a unor angajați cu vârste cuprinse între 20 și 35 de ani, bine documentată din cazuri reale.
Cunoscuta regizoare face parte, de altfel, dintr-o generație de artiști care se inspiră foarte mult din schimbările în plan politic, social, ideologic. Tocmai de aceea, a ales ca tematică pentru spectacolul său piața muncii, relația dintre angajat și angajator. La Work in progress, Gianina Cărbunariu a lucrat în Italia, la Emilia Romagna Teatro Fondazione – Teatro delle Passioni Modena, într-un proiect cofinanțat de Fondo Sociale Europeo, cu sprijinul Fondazione Cassa di Risparmio di Modena. Veniți din diferite regiuni ale Italiei, proaspăt absolvenți ai unor școli diferite de teatru sau tineri profesioniști care lucrează de ani buni în sistemul teatral italian, 16 tineri actori cu vârste cuprinse între 23 și 35 de ani s-au implicat în primă fază într-o intensă muncă de documentare. Cele peste o sută de interviuri care au stat la baza scrierii scenariului de ficțiune au fost realizate în orașul Modena și în zonele din jurul acestui oraș. E important de știut care sunt condițiile în care au lucrat actorii și regizoarea la acest spectacol pentru a înțelege mai bine și zona din care s-au inspirat, piața de muncă din Europa zilelor noastre asaltată de cererile de angajare ale emigranților.
Work in progress surprinde cu umor și pronunțate note de ironie nuanțele care apar în într-un mediu de lucru, indiferent că este vorba despre angajați într-o continuă perfecționare sau de începători: antreprenori, studenți cu joburi part-time, „badante“ din Europa de Est, avocați stagiari, șoferi de autobuz, artiști sau tineri aflați în căutarea unui loc de muncă pe o piață în care regulile sunt în continuă schimbare.
Actorii cu care Gianina Cărbunariu a lucrat reușesc să redea prin muzică, dans și cuvinte fragilitatea condiției de angajat. Ajung pe scenă stările stârnite de sfărâmarea graniței dintre timp de lucru și timp liber, de încălcarea drepturilor individuale, de abuzul șefilor, de superioritatea fățișă a acestora în anumite situații, de incapacitatea de a găsi sau de a păstra un loc de muncă, de diferența, uneori ca de la cer la pământ, între jobul ideal și cel real. În spectacol se amestecă visul cu realitatea, totul este extrem de viu, de dinamic, se îmbracă și se dezbracă stări, condiții sociale, ținute adecvate muncii prestate. Prin acest spectacol, Gianina Cărbunariu demonstrează încă odată că știe cum să ajungă în inima unor probleme pe care societatea actuală le întâmpină.
Spectacolele-concert au avut un loc aparte în festival
Un alt spectacol care a surprins evoluția individului în viață și în societatea în care trebuie să se integreze pentru a nu se rata a venit în cadrul festivalului de la Piatra Neamț. Visătorul, jucat de o parte din actorii Teatrului Tineretului Piatra Neamț, este un spectacol-concert de Ada Milea în care orice sunet devine muzică și visele copilăriei se rostogolesc prin cuvinte și note muzicale pentru a prinde formă și forță. Visătorul are în prim-plan copilăria și libertatea pe care această perioadă din viață ți-o dă, însă subliniază foarte emoționant și limitele pe care adulții și societatea le impun, an de an, oamenilor în formare. Spectacolul îl are ca personaj central pe un copil care sfidează normalitatea printr-un surplus de imaginație, refuzând astfel să fie ca restul, un soldat ascultător în armata maturizării, inventând lumi în care se refugiază. Și acest spectacol se ajută de muzică și de ironia bine-cunoscută a Adei Milea pentru a povesti despre fiecare dintre noi.
Dacă vorbim de trupele venite de peste mări și țări pentru a juca la Iași pe scena FITPTI, spectacolul Occident Express pus în scenă de americanii de la Trap Door a fost, cu siguranță, unul de ținut minte. Montat după un text de Matei Vișniec, Occident Express pune degetul pe răni extrem de actuale ale societății în care trăim. Deși personajele își trăiesc poveștile de viață la granița dintre Europa de Est și Occident, povestea spusă disecă teme sociale și politice general valabile: războiul, migrația, frontierele fizice, dar și cele ideologice, identitatea națională. Acțiunea este plasată într-o gară, simbol al du-te-vino-ului din viață. Vizual, Occident Express aduce note de expresionism și fantasmagoric. Și în acest spectacol, linia trasată între vis și realitate este una extrem de fragilă, discontinuă. Lumea creată de Matei Vișniec și regizorul Szabó K. István este una în care te miști într-o semiobscuritate, personajele și întâmplările povestite ținându-te captiv până la final.
Se pare că anul acesta spectacolele-concert au avut un loc aparte în festival. Astfel, publicul s-a putut bucura și de o punere în scenă gândită de băieții din trupa Fără Zahăr, Pisici. Spectacolul, extrem de tonic și minimalist scenografic, se joacă pe note muzicale cu diverse tipologii umane preluate de pisici.
După primele zile de FITPTI, se poate spune că experiențele trăite de spectator au fost dintre cele mai diverse, programul încadrându-se cât se poate de bine în tematica „Altfel“. S-a râs, au fost momente de profundă introspecție și momente de eliberare emoțională, de bucurie de a fi spectator de teatru.