Pe scena din Sala Mare a Teatrului Național „Vasile Alecsandri“ din Iași, Veronica Roth arată ca un elev speriat în fața unei ședințe cu părinții. Impresionată de sală, de public, de oraș și de festival, scriitoarea ale cărei volume s-au vândut în zeci de milioane de exemplare în toată lumea pare că a înghițit un măr care îi gâtuie cuvintele atât de tare, încât ies doar silabe. Însă nu degeaba colecția Divergent vorbește despre a-ți înfrânge temerile, așa că, încet-încet, mai mult încurcată decât ajutată de moderatorul Iulian Tănase, Veronica Roth a vorbit în cea de-a patra Seară FILIT despre curajul de a te apuca de scris, norocul de a fi publicat și viața unui scriitor recunoscut la nivel internațional la 26 de ani, care are succesul râvnit de sute de autori din întreaga lume.
Veronica Roth și-a recitit cărțile, atât cele din seria Divergent, cât și cele din seria Carve the Mark. În general spune că i-au plăcut, deși strâmbă din nas și scutură din mâna dreaptă ca și cum ar zice „s-ar putea și mai bine“, dar se mulțumește să ne spună că „e OK în general“.
Sala e arhiplină, lumea stă pe trepte, voluntarii se tem să se ridice de pe scaune să-și facă treaba că în locul lor vin imediat cinci oameni care încearcă să se așeze. Veronica Roth și-a pierdut din siguranța de sine pe care o avea la interviurile pe care le-a dat în cele două zile, dar a și lăsat sfiala deoparte atunci când a venit vorba despre scris. „Simt că nu pot să nu scriu. Am iubit asta dintotdeauna, mai mult decât orice altceva. Nu cred că aș putea să trăiesc fără să scriu, nu am încercat asta niciodată. Chiar și când am fost copil mă pregăteam să scriu, dinainte să știu că pot și că sunt capabilă, îmi plăcea să creez lumi și diferite povești încă de la 10-11 ani. Am început atunci și nu m-am oprit niciodată.“
Scriitorul nu e cel mai sociabil om
Pregătirea moderatorului Iulian Tănase s-a topit rapid în primele 15-20 de minute din dialogul de pe scena Teatrului Național, fiindcă Veronica Roth nu a răspuns deloc la stilul acestuia – glumele stânjenitoare au fost urmate de momente de tăcere prelungită sau de râsetele forțate ale Veronicăi Roth, în timp ce a treia referire din toată seara la Donald Trump, „Cine e persoana ta preferată din lume, în afară de Donald Trump?“, a fost întâmpinată cu un „Serios, nici măcar nu glumi cu așa ceva“.
În momentele în care a vorbit liber, Veronica Roth ne-a povestit că era o năzbâtâie pentru ea să creadă că cineva poate avea atât de mult succes cu prima carte, dar că „trăiesc o nebunie de atunci“. Însă viața n-a lăsat-o niciodată să se urce cu capul în nori și a ținut-o cu picioarele pe pământ – când a aflat de semnarea contractului pentru Divergent, n-a simțit mirosul, de izbândă al trandafirilor, ci, la propriu, a făcut stânga pe o alee și a dat peste cel mai urât miros de gunoi pe care-l întâlnise până atunci, din dreptul unor tomberoane. Când a aflat că și Insurgent, al doilea roman din trilogia care i-a adus faima internațională, a ajuns pe lista de bestselleruri a „The New York Times“, cățelul pe care tocmai și-l cumpărase a sărbătorit udându-i covorul din mijlocul casei. „Când lumea mă întreba: «Și, ce ai făcut prima dată când ai aflat iar că ești autor bestseller?» le răspundeam că ștergeam pipi de pe podea.“
Unul dintre lucrurile care o bucură cel mai mult pe Veronica este acela că nu este asaltată de fani pe stradă, iar cei care o recunosc se comportă de parcă ar fi găsit o cunoștință mai veche. Nu are nevoie de notorietate excesivă, pentru că, în opinia ei, viața unui scriitor este una în care singurătatea joacă un rol important: „după ce stai singur un an ca să scrii la o carte, nu e bine să ai atenția concentrată pe tine de fiecare dată când ieși din casă“.
Însă nu este precum majoritatea scriitorilor, care se bucură atunci când văd o carte publicată sau când văd oameni citindu-i cărțile. „Mă bucur pentru lucrurile astea, nu mă înțelegeți greșit, dar cel mai mult mă bucur de faptul că succesul cărților mele îmi dau posibilitatea să continui să fac asta, să scriu, pentru că îmi place foarte mult. Sunt și o persoană foarte mândră și nu mi-a fost ușor să primesc critici, dar am făcut-o, pentru că ele te învață umilința – nu mi-am dat seama câtă nevoie aveam să învăț să fiu mai umilă, tot descopeream straturi peste straturi de mândrie în mine. Cel mai rău lucru este să îți dai seama că oamenii au dreptate când critică ceva din scrisul tău și că ai fi putut să faci mai bine“, a spus Veronica.
„Casa Albă e un loc întunecat“
Singurul personaj din cărțile ei care a fost construit după o persoană care există în realitate este mama lui Tris Prior, protagonista din Divergent. Veronica Roth a construit personajul după imaginea propriei sale mame, pe care a văzut-o ca fiind foarte curajoasă și puternică – o femeie care s-a reîntors să muncească după un divorț dur (când Veronica avea 5 ani), în urma căruia și-a pierdut foarte mulți prieteni, și care i-a fost toată viața atât figură iubitoare, cât și o persoană directă, rece și foarte puternică. „Am redescoperit-o mai târziu în viață și o simt acum de parcă ar fi două persoane diferite pentru mine, nu mi-am dat seama de mică de faptul că a fost atât de puternică.“
Veronica Roth nu scrie tot timpul, are perioade în care scrie și câte opt ore pe zi și se retrage din viața din jurul său, dar după un astfel de ciclu de scriere „rămân epuizată, fără nici un fel de energie, e oribil“, și simte nevoia să facă o pauză. Atunci citește sau joacă tot felul de jocuri video. Cel mai greu îi este însă atunci când nu găsește cu ce să își umple mintea în perioadele în care nu scrie.
E dezamăgită și de felul în care arată acum țara în care trăiește, de aceea militează ca tinerii să se înscrie pe liste de votare și să își exercite dreptul la vot. „Nu vreau să scriu despre Donald Trump, când scrii trebuie și să trăiești o carte, iar eu nu vreau să trăiesc acolo unde e Donald Trump, e un loc întunecat. Casa Albă e un loc întunecat”.
S-a bucurat foarte mult atunci când au fost semnate contractele pentru ecranizările cărților sale, pentru că asta a internaționalizat și mai mult seria Divergent. Chiar dacă știe că le este recunoscătoare actorilor și celor care au făcut filmul, are mai multe probleme cu scenariul. „Mi-a plăcut primul film, am fost OK cu al doilea, însă al treilea nu sunt sigur că a fost făcut după cărțile mele, părea a fi de pe Marte, era totul roșu. Dacă schimbările erau bune, erau pentru binele poveștii, era OK, dar am simțit că toată lumea a intrat într-o belea și nu știau cum să iasă de acolo. Trebuia să fie și o parte a doua pentru al treilea film care nu s-a mai făcut. Cred că e mai bine așa.“
Veronica Roth a revizuit o parte a cărții Insurgent într-o perioadă în care a stat cinci luni la Cluj-Napoca, când îi era rușine să iasă din casă neînsoțită pentru că nu știa să vorbească româna și nu voia să fie „prea americană“.
Una dintre cele mai cunoscute tinere scriitoare din SUA se teme de gândaci, îi visează invadându-i casa, nu se gândește prea mult la fericire, asculta heavy metal în liceu și crede că nu e corect să spui că oamenii sunt schimbați de cărți. „Oamenii se schimbă singuri, dar o carte poate ajunge în viața ta la momentul potrivit, încât să grăbească acest proces.“
FOTO: FB FILIT Iași