E dimineata deci, ma aflu intr-un hotel situat undeva in apropierea celebrului cimitir Pere Lachaise, n-am reusit inca sa vizitez altceva in afara unui hipermarket, insa m-am apucat sa scriu despre Paris.
Imi asum cu aceasta ocazie un exercitiu strimb, dar pe care l-am regasit de atitea ori in diverse articole din presa straina cind se vorbea despre Romania, incit simt nevoia sa-mi aprob zimbetul rautacios din coltul gurii si sa spun asa: imaginati-va ca ati coborit din avionul Air France pe aeroportul Charles de Gaulle si va duceti sa va luati bagajele. Imaginati-va ca asteptati, sub panoul ce indica zborul de Bucuresti, ceva mai bine de-o ora. Nu, nu pina cind bagajele incep sa curga pe banda, ci pina cind o voce calda, frantuzeasca, va spune prin difuzoare, abia soptit, ca trebuie sa mergeti in alt sector pentru recuperarea lucrurilor. Imaginati-va ca, asemenea celorlalti din jurul dumneavoastra, alergati in cautarea celuilalt sector, fara a fi sigur ca e vorba de numarul 32 sau 35, 23 sau… Ma rog, pina la urma, imaginati-va ca sub un panou pe care scrie ca aici sint descarcate bagaje venite din Hong Kong va descoperiti geanta plimbindu-se pe banda si, fericit, va aruncati asupra ei prin ingramadeala.
Ceea ce nu-i mare lucru. Se mai intimpla, nimic spectaculos. Corect. Si pentru ca-i corect, va grabiti apoi, alaturi de mine, in acest exercitiu de imaginatie la care va invit, spre RER-ul despre care ati auzit atitea. Adica trenul acela elegant care ne face legatura cu metroul, de unde vom lua un alt metrou, pina vom ajunge la alt metrou care ne va lasa in apropiere de hotel. Si trenul acela elegant vine, ne inghesuim in el, injuram mai ceva ca in metroul bucurestean sau in ratele inca functionale pe diverse rute dinspre Iasi spre localitati invecinate si mici, apoi plecam. Spatiu ingust, mirosuri pestilentiale, oameni transpirati care se tin de barele de sus, lasind in dreptul nasului tau subratul lor. Din nou: nimic neobisnuit, cunoastem.
Haideti sa coborim, in fine, in Gare du Nord, care ne va face legatura cu cealalta statie de metrou parizian ce ne intereseaza, de unde vom lua un alt metrou spre statia finala. Perfect, imaginatia dumneavoastra functioneaza ireprosabil, vad ca ati coborit alaturi de mine. Sintem grabiti, va rog nu va mai uitati la peretii coscoviti, mizerabili, nu va mai impiedicati atita de gunoaiele imprastiate pe jos, e deja seara, nu vedeti? Trebuie sa ajungem repede, se inchid hipermarketurile si raminem nemincati. Da, da, nu ma mai bateti la cap: am si eu simt olfactiv, recunosc mirosurile astea ce vin inabusitor dinspre toalete, dar n-avem timp de asemenea observatii, trebuie sa alergam. Am ajuns, in fine. Asteptam un nou metrou.
Bineinteles ca vreti o tigara, nici eu nu m-as da in laturi, dar sintem intr-o tara din Occidentul civilizat, sintem chiar in Paris, asa ca va rog sa va abtineti. Poftim, peste tot puteti vedea afise care interzic fumatul in statia asta de metrou. Nu mi-i mai aratati pe cei din jur. Si ce daca ei fumeaza? Ei sint parisieni, poate ca stiu mai multe, poate ca au suficienti bani incit sa nu le pese de o amenda drastica. Noi n-avem chiar atit, rezistam.
Vedeti cit de usor a fost? Am coborit deja in alta statie, asteptam alt metrou, mai avem putin. Iar imi aratati o femeie care fumeaza. Treaba ei. Repet, noi sintem romani. Mai avem putin, un pas. Ce urla femeia respectiva? Ca nimeni n-o baga in seama, ca are copii care-i mor de foame, ca si familia a uitat-o? Ma rog, tipa toate astea, iar cei din jur rid. Trebuie sa fi spus si altceva mai comic, caci din ce am inteles noi n-ar fi neaparat multe motive de ris. Isi pregateste o foita din care trage ceva pe nas, iar oamenii de linga ea sint complet nederanjati. Dar haideti, nu mai avem timp sa o privim, a venit metroul. O vedem din metrou urlind iarasi, nu mai intelegem ce. In fine, noi sintem aproape de hotel. In curind o sa ajungem…
E dimineata deci, dupa o prima noapte petrecuta in capitala Frantei, iar eu aproape am incheiat un text care ar fi fost bine primit, sint convins, inclusiv de ziarul „Scinteia” din alte timpuri. L-am scris insa pentru „Suplimentul de cultura”, stiind ca imediat ce voi inchide laptopul, voi iesi in cautarea Parisului pe care-l cunosc din filme, din carti. Si, fara discutie, il voi gasi. Ma asigura de asta si prietenii Florin Lazarescu si Dan Lungu, oameni cu multe „Parisuri” la activ, alaturi de care ma aflu aici pentru o serie de evenimente legate de lansarea volumului nostru de povestiri Pas question de Dracula… , aparut la editura pariziana Non Lieu.
Am tinut insa la textul meu grabit. Si asta pentru ca locurile pe care le vizitezi pot fi vazute, iata, din diverse perspective. Ceea ce conteaza e sa ai totusi rabdarea sa vezi ca, dincolo de o impresie extrem de subiectiva, exista si altceva. De multe ori, cei care viziteaza Romania sint absolut indiferenti la altceva-ul nostru. Eu, fireste, pornesc in cautarea celui parizian si, dupa ce-l voi gasi, o sa incerc sa-l descriu aici, in numarul viitor al „Suplimentului de cultura”.