Ce fel de patriot mai sint si eu?
Si hop!, m-am suit la volan, alaturi de prieteni vechi (Georgeta Dimisianu si Olga Turbatu, bine cunoscutele editoare, Horia Garbea, multilateralul autor), pentru a ajunge la cei mai seriosi dintre olteni. Calatoria a fost agreabila, fiindca Georgeta Dimisianu si Horia Garbea se contraziceau pe absolut toate temele, astfel ca soferul era mereu in priza. De pilda, oribilele serpentine de pe Dealul Negru, de linga Rimnicu-Vilcea, nu m-au deranjat citusi de putin, fiindca asistam la o discutie cu scintei despre editarea operei lui Shakespeare. Mai puneam si eu putin gaz pe foc, mai luam o curba…
In fine, pe acest fond de tensiuni intelectuale si relaxare automobilistica, am ajuns la Tirgu-Jiu. Un oras care mi-a placut din prima clipa, desi n-as sti sa spun prin ce anume. Poate prin curatenie, poate prin lumina care ne invaluia, poate prin Coloana Infinitului care se vede, in dreapta, printre copaci odata ce intri in urbe. Imediat am fost preluati si rasfatati de o gazda in adevaratul sens al cuvintului, profesoara Elena Roata care ne invitase, pentru a lansa volumul Convorbiri cu Octavian Paler.
Cititorul cu experienta, ajuns in acest punct al textului meu, va deveni ironic: – Inteleg, D.C.-E. a fost tratat bine, a mincat si a baut pe cinste, si acum se simte dator sa multumeasca unor oameni draguti. Iar eu voi replica: – Nu neg ca am mincat si am baut bine, ma rog, cit imi permite dieta. Stiu ca este un obicei al pamintului, o reciprocitate, ca un cronicar „monden” sa-si scrie, apres, textuletul gratios despre evenimentul la care a participat. Totusi, ceea ce am vazut la Teatrul „Elvira Godeanu” a fost atit de frumos, incit nu ma intereseaza riscurile la care ma expun, intr-o anumita cheie de lectura.
Sala era arhiplina, cu ciorchini de oameni stind in picioare – si 80% dintre acesti spectatori erau tineri. Nu era insa un public adus cu forta, pe baza de tabel, cum se mai intimpla. Erau, cred, vreo cinci sute de cititori ai operei lui Octavian Paler, care il vazusera pe autor in carne si oase cu citiva ani in urma, cind aceeasi profesoara de literatura romana Elena Roata il adusese la Tirgu-Jiu. Era un public captiv in fascinatia pentru un scriitor care nu mai este printre noi, si care isi revarsa iubirea asupra celor veniti sa vorbeasca despre el. Fiindca nu sint deloc un tip vanitos (doar unul orgolios), mi-a placut aceasta dragoste prin procura; si, inca mai mult, mi-a placut pasiunea pentru literatura pe care o admirabila profesoara reusise s-o stirneasca elevilor ei. Ma bucuram, cum sa zic?, mai mult pentru ei, decit pentru mine. Pentru lumina si inteligenta din ochii lor, pentru atentia concentrata, pentru increderea ca literatura vine cu un set de experiente si valori de negasit in alta parte.
Amarul tirg? Am plecat din Tirgu-Jiu cu atita bucurie in suflet, incit si acum, dupa doua saptamini, se mai vede.