Unul din cai parea de-a dreptul fascinat de teribilul spectacol. In debordarea de forta bruta, puletele i se lungise la cote hiperbolice. Credeai ca vrea sa-i sparga omului craniul cu el.
Am inceput sa ma gindesc atunci la toti oamenii pe care-i crestem noi pentru treburile casnice si chiar pentru mincare. Personal, n-as putea minca om. Pute. Dar am auzit de berbeci, cum ca ar creste pui de ghiaur pentru taiere. Niste barbari. M-am apropiat de armasari si, fricos din fire cum ma stiti, i-am intrebat timid: nenea, de ce dati in om? La rindul lui, deloc timid, cel cu mataringa mare mi-a plasat-o exact intre ochi, de doua ori, cu balans si precizie perfecte.
Am lesinat instant si in inconstienta mea divinitatea mi-a deschis ochii sufletului, pe dinauntru. Se facea ca lumea se intorsese cu fundul in sus si ca oamenii devenisera stapinii nostri. Primarul, in loc de magar, era om, cu toate ca niste babute, asteptindu-si rindul la audiente, il flatau in lipsa, zicindu-i bou, porc, sau generic – animal. Presedintele era tot om! Rechinii parlamentari, desi pare absurd chiar si pentru un vis, erau oameni. Iar noi eram folositi pentru muncile casei sau pentru carne, lapte, oua. Ba, unii din ei, pe nume ciobani, regulau oi. Doamne, iarta-ma, am visat oi homofile!
Intr-un colt al visului meu, doi tigani bateau un cal si il lasau sa moara in drum. Si nici unul din ei nu prezenta erectie.