Cine il cunoaste pe Gica Preda stie ce inseamna conversatiile cu el. Nu ca semneaza scrisorile cu David Lynch sau Gus Van Sant, dar ca e o enciclopedie ambulanta in materie de cinema si arta vizuala.
Din pacate, de la lungmetrajul lui de debut am iesit enervata. Tot vizualul si mai ales interpretarile actorilor mi-au cauzat si, facindu-mi drum spre iesirea din Mall, ma simteam artificiala si penibila, ca o jucarie stricata. Un scenariu rescris de cinci ori (cum s-a intimplat) putea fi mai bun decit o poveste care, de fapt, nici nu prea conteaza, fiind doar un suport pentru vizual.
Daca Ingerul necesar e un film de arta, atunci am pretentia pe care o am de la orice opera de arta: sa ma provoace/emotioneze. Nu sa ma provoace in sensul ca ma enerveaza faptul ca actrita principala joaca foarte prost. Nu sa ma emotioneze in sensul ca pot admira scenografia si cadrajele, facindu-ma ca nu vad faptul ca povestea e subreda si ca actorii sint fie stersi, fie grosi, fiind oricum evident ca autorul a fost mai interesat de decor decit de ei.
Gheorghe Preda a facut filmul in primul rind pentru sine
Sint multe lucruri neclare in film, legate de personaje, de intriga, de gesturi marunte. Daca eroina e atit de retrasa si pe cit de celebra pe atit de asociala, de ce iese totusi des si mai ales in mall-uri, unde e lume multa? Daca e astmatica, ce cauta pe bicicleta, in excursii? De unde si pina unde relatia sentimentala dintre ea si politistul care vrea sa dezlege misterul celui care o hartuieste, relatie mentionata in caietul de presa, dar de nevazut pe ecran?
Gheorghe Preda are un acut simt al ironiei, care probabil actioneaza in film in mod dezordonat. Sigur e o ironie sugestia ca cel care o hartuieste pe eroina – ii face fotografii, ii trimite exact cadourile pe care si le doreste, inclusiv un clavecin, ii deseneaza flori albastre pe cladiri si autobuze, ii lipeste fraze sfatuitoare pe pereti etc. – ar putea fi un mafiot local, dar in cadrul filmului e una pe care o gusti cu greu.
Tot o ironie pare sa fie pina la urma si introducerea ingerului a carui singura legatura cu povestea e faptul ca e mentionat in titlu. „Primul thriller romanesc” e un film atit de putin atent la poveste cit e la atmosfera, daca ea ar avea de-a face cu ceva ce nu tine de latura vizuala. Cred totusi ca mergem la cinema ca sa vedem povesti, nu doar fotografii in miscare. Pentru asta avem muzee de arta, galerii, site-uri, reviste. Sint convinsa ca Gheorghe Preda a facut filmul in primul rind pentru sine, cred ca asa trebuie lucrat, dar mi-ar fi placut sa se gindeasca un pic si la spectator. Cel mai bun lucru in filmul cu ingerul este muzica lui Cristian Lolea, care debuteaza in muzica de film. Pentru ea merita vazut filmul.
Ingerul necesar – un film de Gheorghe Preda,
imaginea Silviu Stavila,
cu: Anca Florea, Constantin Florescu, Emily Daler