Insa piesele selectate in festival au rupt vraja in doua, amintind ca, in marea lui marinimie, teatrul romanesc se poate reduce la doi termeni: plictis si artificialitate. Dar sa nu ne grabim.
Generalizarile sint moartea pasiunii, poate de aceea selectia la sectiunea „Regal Teatral” a fost una dedicata teatrului fosilizat si fosilizant. Festivalul de la Piatra-Neamt e, de fapt, un compus intre un festival al regizorilor, actorilor si desantului tinar – sectiunea „Pledez pentru tine(ri)” putea oare sa aiba alt nume, hmmm – si un altul, in care un critic cunoscut, recunoscut si atoatecunoscator (Alice Georgescu, pentru editia din acest an) propune piese care se joaca acum prin Ro. Daca la sectiunea de „tinere sperante” nu poti invinui pe nimeni, pentru ca nu exista (inca) standarde de selectie, la sectiunea de regal lucrurile stau un pic diferit.
Aceasta sectiune ar trebui sa prezinte ce e mai bun pe piata consacratilor, pe piata marelui teatru, fie el si national. Poate ca selectionerul a incercat sa dea o imagine clara si dureroasa a situatiei. Nu prea conteaza; in 3 zile am reusit sa ma enervez cit pentru 3 stagiuni.
Cea mai proasta piesa a fost cea a Teatrului National din Bucuresti, un remake, care se vroia modern, dupa Vasile Alecsandri, Sinziana si Pepelea. Cu o regie anosta si cu mari vedete insirate ciorchine pe afis, acest spectacol retrogradeaza si asa mult hulitul National in categoria Caminelor Culturale, subspecia emisiuni teve de divertisment, in genul mare al umorului fortat si grobian. O piesa la care publicul a aplaudat fioros (da, juca Nationalu’!), actorii au fost mindri, iar banul public s-a dus intr-o gaura estetica (si o parte lautarilor care au cintat Nationalului la ureche, cu strigaturi si dedicatii, cum se face, la cina de dupa megasucces). Teatrul Popular National ar trebui sa scrie pe afise limita maxima de virsta permisa.
In partea opusa, la reprezentatia Sefele (aparuta in festival in ultimul minut, ca rezerva), oamenii au iesit din sala. Pentru ca era prea dur, prea direct, prea departe de falsul si jocul telenovelistic promovat de marile teatre.
Cel mai frumos lucru dintr-un teatru sint ferestrele
Nici la sectiunea tinerilor nu prea sint motive de bucurie. Avansati tehnologic, contemporano-urbani, mixind medii video, sonore si performative, ceva totusi nu se leaga. Cu o singura exceptie, piesa Fotografii explicite, in regia Mirunei Dinu, care, de altfel, a si fost premiata. Orice s-ar spune, sectiunea dedicata tinerilor a avut ceva care lipseste perspectivei fosile: diversitatea. De la spectacole axate pe VJ-ing si scenografii minimale din neoane, chiar si proiectii din jocul virtual Heroes, pe texte recente, nimerite sau nu, toate aceste influente actuale incearca sa dezmorteasca spectatorii.
M-am gindit de ce un alt mare-mare critic de la noi atunci cind face cronica de spectacol povesteste trei sferturi din text cum ploua, cum bate soarele sau cum s-a intilnit pe drum cu un prieten bun. Pentru ca la asemenea piese (pe care nu, nu le desfiintam!), singura salvare e sa spui: cel mai frumos lucru dintr-un teatru sint ferestrele. Prin ele se vede afara. A, si portarul-pompier, un tip fain care se joaca de-a barmanul in timpul liber de teatru.