„Toti spun: Kremlinul, Kremlinul. Pe toti i-am auzit vorbind despre el, dar eu nu l-am vazut niciodata. De-atitea ori (de-o mie de ori), beat sau mahmur, am strabatut Moscova de la nord la sud, de la vest la est, de la un capat la altul si la nimereala – si niciodata n-am vazut Kremlinul.” Cei care indragesc romanul lui Erofeev vor recunoaste, chiar la inceputul filmului, acest pasaj – ca si multe altele ce vor urma – redat cuvint cu cuvint, de insusi Erofeev. Camera ne va arata necrutatoare ca vocea curge de pe o caseta veche. Degetul apasa pe buton, casetofonul se opreste, si iata-l pe Erofeev acum. Este 1989, iar scriitorul, afectat de un cancer la git, nu mai poate vorbi decit asistat mecanic. Cind spune ceva, isi lipeste microfonul sub barbie. „Si-a pierdut vocea, si-a pierdut fericirea, dar nu si-a pierdut niciodata capul”, spune Galia Erofeev, sotia. Si nici umorul.
Traseu refacut
Documentarul reda traseul de la Moscova la Petuski, calatoria preferata a alcoolicilor cu care Erofeev isi petrecea timpul. A trait ani de zile asa, fara sa aiba o casa si un loc al lui. Sint intervievati colegii cu care lucra la ingropat cabluri prin gara si prietenii de pahar. Sau de borcan, caci amestecurile ciudate („Lacrima Comsomolistei”, „Spiritul Genevei”, „Liliacul alb”) se prepara in borcane largi, din care gurile sorb hulpave.
In parc, in tren, in bombe imputite, se bea virtos. Si Erofeev tot din borcan soarbe acasa, linga Galia. La Moscova, sint intervievati medicii de la spitalul de psihiatrie unde a stat Erofeev, intoxicat in stare grava. Femeia de serviciu de la scara blocului e si ea personaj. Il stie pe Erofeev, „bea mult, bea si acum, chiar cind vorbim”.
Fragmentele din roman curg, citite de autor, liniile ferate aluneca, personajele beau si beau si reconstituie pasaje din carte.
„Se scutura iasomia?”
Trenul ajunge la Petuski – „In afara de baut, n-ai ce face aici”, spune cineva. Iar un secretar de partid e intrebat de regizor daca aici se scutura iasomia. „Nu stiu”, ride el incurcat si da din umeri, la asa intrebare. „In Petuski, iasomia nu se scutura niciodata si cintecul pasarilor nu se potoleste”, era raspunsul ca la carte. Erofeev? A, da, il stie. „Lumea avea o parere proasta despre el.”
Si iar acasa la Erofeev, aflam cum a venit la Moscova, cum tatal a fost arestat, cum mama i-a parasit, iar copiii au ajuns la orfelinat. La Universitatea Lomonosov a fost oribil, si-atunci a renuntat si a inceput sa bea.
Si iar betivii din tren si din parcuri. Pe chipuri sint proiectate graficele care apar si in carte: zilele de lucru pe orizontala, cantitatea bauta pe verticala. In tren se tin cursuri si concursuri de literatura. Concurs de recitat facusera cindva, isi aminteste Mustaciosul. Deasupra tuturor, vorbesc ingerii.
Ingerul inecat
Si iata-l pe Erofeev de ziua lui, un chip trist intre figuri vesele. Are par alb, dar fata de copil, iar cind vorbeste fiecare fraza pare rupta din carti. Amaraciune si umor. Doctorul spune: „Erofeev era sensibil la lucruri pe care oamenii obisnuiti nici nu le observa: trecerea timpului, faptul ca imbatrinim, iar fara alcool ii era greu sa traiasca. Ii era foarte greu”. Il mai vedem pe scriitor mutat intr-un sat, traind printre paduri, parca mai fericit.
Filmul insa se termina, personajul din carte moare – „N-am stiut ca exista asemenea chin pe lume si m-am chircit de durere; groasa, litera «u» mi s-a labartat in ochi si a inceput sa tremure”. Cel real va mai trai o luna si un pic. Va muri la 52 de ani.
„Regret elementul sociologic”
Filmata in 1989, productia BBC a aparut in 1990. „Acum, cind revad acest film, regret ca elementul sociologic a fost impins prea departe. Am fortat personajul sa spuna niste lucruri care acum nu imi mai plac cum arata”, a spus Pawlikovski, referindu-se la pasajele in care vorbeste cu angajatii unei fabrici de bauturi. „Vorbim despre votca, despre cit de ieftin e produsa si cit de scump e vinduta. Pe atunci, eu aveam un dinte impotriva Rusiei. Sint plecat din Polonia de la 14 ani… Acum vad ca acest context a fost gresit.”
Filmul nu a fost difuzat in Rusia, „insa a fost piratat”. Este singurul film despre Venedikt Erofeev, care era „necunoscut pina in 1989”. In Romania, romanul Moscova-Petuski a aparut la Editura Cartier.
PORTRET
Pawel Pawlikovski s-a nascut in Varsovia. A parasit Polonia la 14 ani. A locuit in Germania si Italia, a studiat literatura si filosofia la Oxford. Filme: Vaclav Havel (1989), Calatoriile lui Dostoievski (1991), Calatorind cu Jirinovski (1995). Numeroase premii internationale. La Astra Film Fest 2007 a fost membru al juriului.
„Erofeev era foarte bolnav, bea tot timpul si nu prea mai vorbea cu sens. Era incintat ca cineva este preocupat de cartea lui, asta nu i se mai intimplase. Eu am incercat sa il prezint ca pe mintea sclipitoare ce era, dar el de fapt nu prea mai vorbea clar. A murit cam la o luna-doua dupa filmari.” – Pawel Pawlikovski