Romania in dezordine, de dupa Evenimente, Romania trecuta printr-o Revolutie, traieste odata cu locatarii lui Cimpoesu drama tranzitiei, intr-un roman de tranzitie. Chiar daca se intilnesc pe scari, in fata blocului, la sedintele asociatiei de locatari sau la intrunirile Partidului Pensionarilor, chiar daca vorbesc intre ei si pun tara la cale, chiar daca se urmaresc prin vizoare, locatarii isi traiesc in tacere si izolare propria singuratate.
Fiecare dintre locatari este o alta lume, iar „lumile acestea trec una pe linga alta, citeodata isi pot da chiar buna ziua, isi pot spune o multime de lucruri interesante despre cum e vremea sau ce emisiuni au mai vazut la televizor, dar ramin separate si departe una de alta, straine, inchise in sine si, nu de putine ori, dusmanoase”.
Pelaghia cea adultera si „celesta”, domnul Toma de la etajul patru, mare iubitor de adevar si ascultator fidel al BBC-ului, domnul Elefterie, inselat al Caritasului si posibil cistigator la loto 6 din 49, domnul Vasile, care doreste sa-si infiinteze un partid si sa rezolve cazul Patapievici, domnul Ion-seful-de-scara, fost electrician la Securitate, Temistocle, elev genial in clasa a sasea, domnisoara Zenovia, diriginta lui Temistocle si eleva a lui Nicostrat Zavoritul, initiator in secretele Kama Sutra, domnul Anghel, vesnic suferind de „riie”, domnul Ilie cu a sa motocicleta dezasamblata, toate aceste personaje simpatice reprezinta risu’-plinsu’ Romaniei postrevolutionare, al unei Romanii in cautarea spiritualitatii pierdute.
Despre oamenii recenti din blocurile vechi ale comunismului
Proprietarii de vise din blocul cu opt etaje se confrunta cu o problema a carei rezolvare nu mai suporta aminare, „problema liftului”. Simion, cizmarul, nemultumit de galagia provocata de cei care trinteau usa liftului si de tintarii din garsoniera sa de la parter, blocheaza liftul la etajul opt, pentru a nu mai fi deranjat in timp ce se roaga. Rugaciunile lui nea Simion se intind pe tot parcursul zilei: rugaciunea de dimineata, rugaciunea de prinz, cea de seara si cea de noapte, astfel incit nu mai este loc pentru nimeni in lift. Simion se roaga lui Dumnezeu „pentru toti locatarii blocului acestuia, ai orasului acestuia, ai tuturor satelor si oraselor tarii acesteia, precum si pentru toti oamenii in general”.
Simion devine in final un fel de duhovnic al blocului, caci fiecare locatar ajunge, rind pe rind, la etajul opt pentru a-si marturisi pacatele si pentru a cere sfaturi lui Simion, intr-o sincera spovedanie la usa liftului. Simion ii asculta pe toti si le spune pilde, iar liftul, aceasta „cutie” blestemata, care i-a facut pe locatari sa se izoleze unii de altii, ii uneste acum la etajul opt, unde omul din lift vorbeste cu ingerii. Simion devine intermediar intre proprietarii de vise si Dumnezeu atunci cind un inger vine sa-i repare o pereche de pantofi: „Pe urma ingerul a plecat si nu a mai venit sa-si ia pantofii reparati. Simion i-a asezat pe o policioara, aflata chiar dinaintea bancului sau de lucru. Cind avea vreo intrebare mai dificila despre problemele vietii, li se adresa pantofilor, ca si cum ei ar fi stiut raspunsul de la stapinul lor”. Acesta este inceputul Iluminarii lui Simion, cizmarul care a gasit audienta la Dumnezeu in chilia sa de metal. Simion face minuni si citeste gindurile locatarilor, iar in final dispare misterios, impreuna cu Temistocle, elevul genial dintr-a sasea. Disparita lui Simion e pusa, de catre oamenii din bloc, pe seama sfinteniei sale.
Desi romanul lui Cimpoesu este plin de trimiteri biblice, de parabole, pilde si initieri in tainele divine, de iluminari si revelatii, el nu trebuie citit doar intr-o cheie simbolica, iar cititorul poate opta si pentru o lectura profana, mult mai savuroasa, datorita comicului de cea mai buna calitate. Simion liftnicul, sau apocalipsa (vesela) dupa Cimpoesu, este si un roman despre criza valorilor, despre legatura omului cu Dumnezeu, despre inaltarea spirituala a poporului roman, despre oamenii recenti din blocurile vechi ale comunismului.
Petru Cimpoesu, Simion liftnicul, colectia „Fiction Ltd”,
Editura Polirom, 2007, 20.95 lei
Trei raspunsuri de la Petre Cimpoesu
„As prefera sa fiu comparat cu scriitori mai mici, din ziua de azi. Ca sa ies un pic mai mare, prin comparatie.”
Simion liftnicul a aparut in cea de-a doua editie, revizuita, la Polirom. Acest roman a fost numit de unii critici „romanul tranzitiei”. Cit de actual mai este Simion liftnicul acum, la optsprezece ani de la Evenimente?
Cita vreme vor exista inca oameni care traiesc la bloc si care au probleme cu banii, cu vecinii, cu instalatia sanitara sau chiar in relatia cu Dumnezeu, cred ca Simion liftnicul va putea fi citit cu oarecare folos. Eticheta de „roman al tranzitiei” mi se pare o decoratie nemeritata, caci problemelor tranzitiei li se acorda in cartea mea spatii mult mai mici decit in cartile altor scriitori contemporani. Problema e cum sint ele tratate. O problema de atitudine, de implicare, de viziune si, daca imi permiteti, de talent. Asta e, in principiu, problema cea mai importanta a literaturii, problema lui cum, caci in rest, toate romanele sint despre destinul omului in lume. In materie de teme, subiecte, povesti, totul s-a spus de mai multe ori. Daca felul cum povestesc eu despre viata unor oameni neinsemnati din Bacau va mai interesa si peste zece sau o suta de ani, romanul meu va fi si atunci actual. Daca nu, nu. Cu precizarea ca aceeasi chestiune se poate pune si in coordonate spatiale.
Credeti ca Omul recent al lui H.-R. Patapievici poate oferi cititorilor o cheie de lectura pentru romanul Simion liftnicul?
Am impresia ca Simion liftnicul si Omul recent au fost scrise cam in acelasi timp. In rest, intre ele nu e nici o legatura. Cei care au incercat sa faca o legatura intre aceste doua carti, nu au citit fie una, fie alta, fie niciuna dintre ele. „Personajele” lui Patapievici sint dintr-o cu totul alta lume decit cele din Simion liftnicul si insasi miza cartii lui e cu totul alta. Lumea in care traiesc personajele mele este una mai curind pre-moderna, pe cind omul recent avut in vedere de Patapievici e mai curind postmodern.
Cum va vedeti in ipostaza de „imblinzitor al lui Caragiale”?
Aceasta formula-omagiu a fost propusa, daca nu ma insel, de doamna Monica Lovinescu. Trebuie sa recunosc ca mi-ar placea o atare ipostaza. Dar, oricit de mult l-as admira pe Caragiale sau oricit de mult as respecta opiniile doamnei Monica Lovinescu, cred ca proza mea vine mai degraba dinspre Creanga. E mai degraba o inasprire, o radicalizare a humulesteanului, decit o imblinzire a lui Caragiale. Insa, ca sa va spun drept, as prefera sa fiu comparat cu scriitori mai mici, din ziua de azi. Ca sa ies un pic mai mare, prin comparatie.