Pun pariu pe ce vreti ca primul care ar da raspunsul corect ca din pusca la intrebarea cine-i Akka de la Kebnekajse ar fi Nicolae Manolescu. Sau (zice Cornel Ungureanu) Sorin Titel, daca ar mai trai. Sau (adauga un tinar critic) Costi Rogozanu. Toti trei ar sti sigur ca Akka e o gisca salbatica batrina si inteleapta; ca s-a nascut in Laponia, pe muntele Kebnekajse; ca isi conduce stolul ca un general, dar ca are o bunatate fara margini; ca e ingerul pazitor al tisti-bistiului de Niels, copilul spiridus, care, pe spinarea ginsacului Martin, strabate din martie pina-n noiembrie toata Suedia. De ce oare ar sti cei trei sa raspunda asa de bine? Pentru ca Minunata calatorie a lui Niels Holgersson prin Suedia scrisa in 1907 de blinda si nobelizata Selma Lagerlof e una din cartile pe care ei nu le pot uita. Cel putin asa au marturisit.
Dar ce m-a apucat s-o iau pe urmele unei giste din poveste? Am doua motive care m-au impins simbata si duminica sa recitesc cartea primita cadou de ziua mea in noiembrie 1961 de la Prunes Violeta. Fiindca eram obosita dupa o saptamina de sedinte, tipografii, referate doctorale, trambalari gospodaresti si fiindca ma bintuia un inceput de viroza, am facut ce fac de obicei cind, in sezonul toamna/iarna, cad lata: ma pitulez in copilarie. Ma strecor in pat sub o duna pufoasa si calda, trag cit pot pe nari mirosul gutuilor de pe dulap, imi aleg o carte de cind eram mica si o rog pe mama sa-mi faca un ceai si piine prajita frecata cu usturoi si ulei. Mama vine sontic-sontic cu tava, ceasca alba si piinea, iar mie – oricit de rau m-as simti – mi se pare ca insusi raiul coboara pe pamint si, ca prin minune, prind puteri. Asa s-a intimplat si acum, dar cartea cu gistele albe pe coperta neagra am ales-o, repet, din doua motive anume.
Intii, pentru ca vineri seara am ascultat o poveste pe care Rodica i-a spus-o la telefon lui Vulturas cu o seara inainte. Rodica zice ca dimineata s-a plimbat pe malul Mosellei, la Trier, unde era la un colocviu si a privit muta de uluire la ce se intimpla pe riu: mii de pasari se pregateau de migrare. Brusc, un stol de giste salbatice s-a ridicat si a zburat in V. Numai una n-a avut putere si a ramas jos. A inceput sa se zbata, sa tipe sfisietor, cu gitul intins. Atit de mare era deznadejdea gistei singure, incit Rodica spune ca i-a venit sa plinga de mila. Cind deodata, stolul s-a intors si gistele s-au asezat in jurul pasarii neputincioase, au atins-o cu ciocurile, cu aripile, pina s-a potolit si n-a mai strigat. Abia cind le-a vazut pe toate cum inoata lin s-a linistit si Rodica. Dar n-a putut sa spuna ce a patit mai departe gisca obidita fiindca a trebuit sa plece la colocviu.
Nu-i greu sa va inchipuiti ce-am inteles toate trei din aceasta-ntimplare, ca la scoala, cind invatatoarele ne puneau sa insiram ideile principale din povestea lui Niels. Mai mult ca sigur, ati desprins ce m-a aruncat in bratele bunei Selma. Numai ca mai am un motiv, greu de banuit: cinci zile cu Pynchon. Ce legatura poate fi intre Selma si Thomas veti afla saptamina viitoare, desi va spun de pe acum: absolut niciuna. Si-atunci?