Te superi aiurea, desigur, dar e timpul sa faci o pauza si sa respiri aer curat, nu aer prafuit de biblioteca. Intr-un moment ca asta a aparut Ulrich, transind problema in vreo patru paragrafe. Nu, desigur ca cititul n-aduce fericirea, nu te face mai destept sau mai frumos, conducatorii statului nu trebuie neaparat sa citeasca poezie romantica, nu esti excesiv de inadaptat daca nu citesti. (22% dintre germani se pare ca inca n-au deschis nici o carte. Anul asta.)
Foloasele publicitare ale lecturii nu au fost dovedite – se stie doar ca a citi nu strica prea rau, ca e ca un risc pe care si-l asuma fiecare, zicindu-si: „Acum deschid o carte, e foarte posibil sa cad in gol”. Daca ne apucam vreodata sa le explicam pustanilor din scoli la ce e bun cititul, am putea-o face laudind latura lui anti-sociala, nechibzuita, egoista (asta e parerea mea, Ulrich nu stiu ce crede). Ar fi mai bine sa-l trecem sub tacere pe Platon si a sa definitie a „lucrurilor scrise”, exprimata prin gura inteleptului rege Thamus: adevarata invatatura nu vine, zicea el, din carti, care ofera numai lucruri de-a gata, „din afara, cu icoane straine”; sa-i lasam mai bine sa vada pe pielea lor daca asa e sau nu, pe pielea cartilor la care or sa ajunga sa tina foarte mult.
Va dati seama totusi, Fernando Pessoa, dupa ce moare si mai petrece inca noua luni intre uitare si viata, nu mai stie sa citeasca, nu mai pricepe ce inseamna literele (asa ne povesteste Saramago). Asta sa fie pedeapsa pentru cei care-au citit atita vreme? Sau e o rasplata care vrea sa zica: „Macar acuma, ca tot ai murit, deschide si tu ochii si uita-te-n jur”? Nu stiu ce sa zic, dar mie mi-a trecut deja cearta cu urma de deget pe cerneala hirtiei, asa ca inchei aici.