La americani, tocmai s-a încheiat una dintre cele mai frumoase sărbători – Ziua Recunoștinței. Tradiția spune că oamenii, adunați în jurul mesei de sărbătoare, își exprimă recunoștința pentru lucrurile bune din viața lor și pentru cei dragi lor. E ca un discurs de Oscar, dar pe care în acea zi de joi îl ține toată lumea. Mai puțin Snoop Doggy Dogg, care a ținut un discurs cu câteva zile înainte și și-a mulțumit, pe larg, lui însuși.
Pe 19 noiembrie, odată cu lansarea celui mai nou său album, Snoop Doggy Dog a primit propria stea pe celebrul bulevard de la Hollywood. Știrea în sine nu este spectaculoasă. Dar s-a scris despre asta peste tot în presă, dintr-un alt motiv. Snoop Dogg și-a încheiat obligatoriul discurs astfel: „Și nu în ultimul rând, vreau să îmi mulțumesc mie pentru că am crezut în mine. Îmi mulțumesc pentru că am muncit din greu atât de mult, îmi mulțumesc pentru că nu mi-am acordat vacanțe, îmi mulțumesc pentru că nu am renunțat niciodată, îmi mulțumesc pentru că întotdeauna am fost generos și am încercat să dau mai mult decât primesc. Vreau să îmi mulțumesc că am încercat să fac mai mult bine decât rău, să îmi mulțumesc că am fost eu însumi de fiecare dată“. Și o traducere aproximativă, mai cuminte, în stilul Irina Margareta Nistor: „Snoop Dogg, ești un tip dat naibii“.
Reacțiile presei au oscilat între amuzate, ultragiate și înțelegătoare. Dar aproape nimeni nu s-a întrebat: de ce ni s-a părut atât de ieșit din comun?
Să îți mulțumești ție însuți pentru o reușită nu este deloc un gest obișnuit. O analiză a discursurilor la Oscar (cu date doar până în anul 2015) nici măcar nu inventariază această categorie. Majoritatea celor care au primit trofeul au mulțumit colegilor actori, producătorilor, echipei, regizorului sau directorului. Urmează, cu procente nu foarte diferite între ele, mulțumirile către mamă, tată, soț/ soție, copii. În statistică nu apare și Dumnezeu, separat, dar apare într-un alt clasament, al „vedetelor“ cărora li se mulțumește public. Astfel, lui Dumnezeu i se mulțumește des la Oscaruri, dar nu atât de des pe cât i se mulțumește lui Steven Spielberg.
Să mulțumești propriei persoane este un tabu, deși nimeni nu e surprins atunci când facem opusul: când ne certăm sau ne acuzăm pe noi înșine, în public sau în tăcere. Cu toate acestea, studiu după studiu, arată că felul în care vorbim cu noi înșine sau despre noi înșine are un impact enorm. Cercetări făcute de neurologi, care au implicat scanări ale creierului, arată cât de mult ne poate motiva sau, dimpotrivă, demobiliza dialogul nostru interior. Cei care se încurajează cu voce tare au performanțe mai bune. Oricine a urmărit un meci de tenis intuiește acest lucru. Sportivii de top vorbesc mult pe teren: se încurajează, își strâng pumnii, își strigă singuri „bravo!“ și „haide“.
În finala de la Wimbledon din 2014, la scorul doi egal la seturi, Novak Djoković a luat o pauză și a mers la baie. S-a uitat în oglindă și și-a spus cu voce tare că poate câștiga, că este un jucător bun și că merită să ia trofeul. L-a câștigat, iar în interviurile de mai târziu și-a dat credit pentru acel moment în care s-a motivat singur.
Este adevărat, în discursul de acceptare a trofeului, Djoković nu și-a mulțumit și lui însuși. Gestul lui Snoop Dogg, făcut atât de aproape de Ziua Recunoștinței, a fost într-adevăr mai „dat naibii“, dar poate un deschizător de drumuri.