Dacă am reușit să ratăm Anul Centenar, vom fi oare capabili să zărim o fereastră de oportunitate de care să profităm pentru viitor? În degringolada totală în care se scaldă voios România, asemenea ferestre pot apărea oricând și, cumva, o putem lua tot timpul de la început pentru că pornim foarte de jos.
Nimic nu este așezat în societatea noastră tot mai divizată, dar asta înseamnă și că totul este în continuare de construit și de fructificat.
Nu am lipsit nicăieri în ultimii doi ani de Iad, timp în care s-a lucrat zi și noapte la întoarcerea României în epoca de dinainte de aderarea la Uniunea Europeană. În același timp, sunt destul de înaintat în vârstă încât să îmi aduc aminte cum arăta țara noastră înainte de integrarea în blocul comunitar și să îmi dau seama de evoluția spectaculoasă (la scara unei țări relativ nesemnificative pe tabloul mondial și ținută în continuare în sărăcie din rațiuni politice). Nimic nu mai seamănă azi în marile sau mediile aglomerări urbane cu ceea ce se petrecea în urmă cu, să zicem, 15 ani. Avem câteva orașe regionale de succes în țară, lumina nu mai vine integral de la București. Capitala însăși începe să fie părăsită de românii care își găsesc un trai mult mai confortabil în orașe din Transilvania.
Așa cum se întâmplă pretutindeni în lume, nu toată lumea ține pasul sau are norocul de a beneficia de pe urma globalizării, a digitalizării și a avântului luat de inteligența artificială. Vom mai avea multe decenii de inegalitate și de tulburări politice generate de aceste discrepanțe, unele adâncite de contextul României. Vor mai apărea partide politice și lideri care vor propovădui dezastrul și care vor încerca să preia puterea de dragul puterii, fără a avea soluții concrete la niște vremuri altfel foarte zbuciumate. În același timp, soluțiile colective încep să fie puse în umbră de cele individuale, iar chiar dacă locuiești fizic într-o țară, asta nu înseamnă că existența multor locuitori mai poate fi legată doar de un spațiu geografic anume.
Din toate punctele de vedere, România rămâne un fertil teren al oportunităților și acest lucru nu va putea fi schimbat nici măcar de actuala clasă politică de la conducere, una rămasă în urma propriilor cetățeni din punct de vedere al mentalității și plină de disperarea generată de pericolul pierderii privilegiilor ( în special al averilor dobândite fraudulos).
Acum, după doi ani de Iad și în preajma zilei de 1 Decembrie, când sărbătorim o sută de ani de la Marea Unire, cred că avem mai curând motive de optimism pe termen lung. Singurul lucru de care trebuie să ne îngrijim este să nu ne pierdem cel mai important reper, unul care ne-a fost busolă de încredere și în neguroșii ani ’90, dar și după aceea: orientarea pro occidentală. Poate nu ar fi rău să ne luăm un răgaz în apropiata vacanță și să ne imaginăm cum ar fi arătat astăzi România în afara Uniunii Europene. Și ne-am putea face o idee destul de clară uitându-ne spre vecinii noștri din Est, la Republica Moldova. Schimbările de mentalitate și înrădăcinarea unor valori nu se petrec peste noapte. Ceva mai mult de 10 ani ai României în UE înseamnă foarte puțin timp. Chiar și 100 de ani de stat român modern, la scara istoriei, e sinonim cu a închide și deschide ochii în mai puțin de o secundă.
La Mulți Ani, România!