Degajau o bucurie curata, aerisita, fara zat sexual. Partidele dintre asiatice ma pasionau… aveau culoare, spectacolul depasea orice imaginatie… mingile luau traiectorii incredibile… coreencele, japonezele, thailandezele, in fulgeratoare detente cracite cu patos, executau un balet modern, de-o gratie complicata, imbinind forta delicata cu imprevizibilul bombat al clipei… in timpul unei partide arbitrului de scaun i s-a facut, pur si simplu, rau… il depasisera! Galagioase, jucatoarele zbirniiau in continuare, patrunse de competitie… Le durea pe ele fix in cur de chinurile arbitrului! In pauze majoretele isi iteau picioarele zvelte zapacind publicul… si eu ce naiba mai doream? Cafeaua nu-mi mai crea starea aceea de voiosie, de fericire minuscula, atit de necesara scrisului…
***
Si se mai intimpla ceva. Desi eram foarte singur, daca sosea careva intimplator, adus de cine stie ce chestie, prezenta persoanei ma irita, incercam sa scap cit mai repede posibil de ea, ca si cum as fi avut mare nevoie de liniste, de timp… Fite! Liniste era berechet, timp cu ghiotura! Si-atunci? Ma obisnuisem cu singuratatea. Imi stergeam migalos ochelarii cu servetele parfumate, scotoceam bibliotecile, scotind cartile aiurea… le rasfoiam, gaseam insemnari vechi, unele chiar datate… mai beam un git de cafea, mai piguleam niste bloguri, mai picneam pe mess vreo figurica… De cite ori suna telefonul ma nelinisteam: cine naiba putea fi? Aveam senzatia ca nimeni nu are ce sa-mi comunice… Ce dreak sa-mi spuna? Mobilul ma deranja rar. Un ziarist… o ziarista… ma intrebau bazaconii… le propuneam sa-mi trimita intrebarile pe net… De obicei raspundeam, dar cam in sila… oricum, nu cu pofta de altadata… si nici nu mai aveam haz…
***
Evenimentele vietii mele capatasera o nuanta usor grotesca. Mergeam pe I.C. Bratianu intr-o dimineata. Nu mai tin minte la ce ma gindeam. Paseam absorbit. Cind am facut coltul pe Cuza Voda, o pustoaica, eleva, inalta, negricioasa, a scuipat vesela. Curios e ca vedeam bucatile albe de saliva, tisnind in snop din gura ei larga, buzata, cu dinti extrem de albi. Au cazut pe trotuar. Kastoaca si-a pocnit palmele una de alta si a exclamat bucuroasa: „Ce ma faceam cu tine daca te nimeream?”. M-am blocat! Nu se prea speriase de eventuala gafa… ma mai si tutuia… Colegele ei, doua, cu rucsacelele in spate, in blugi cu prohabul deraiat, au pufnit in ris. Cred ca am imbatrinit nasol de tot, mi-am zis, si-am trecut surdo-mut mai departe…
***
Ce-ar mai fi de adaugat?
1) Cum nu incui cutiuta postala, cum mi se fura ziarul! Mai ales simbata, cind am rubrica din „Suplimentul de cultura”. Sa iau asta ca pe un mod special de-a fi apreciat?
2) Au inceput sa ma cunoasca taximetristii si farmacistele!
3) Nu reusesc sa recitesc Insemnari din subterana. Ramin la convingerea ca e cel mai „greu” text de Dostoievski… pentru mine, desigur… Iata si un citat: „Sa traiesti mai mult de patruzeci de ani e indecent, trivial, amoral!” si eu acus implinesc saizeci si noua!!!