Exista carti pe care le citesc o singura data si imi ajunge, intr-atit sint de tulburatoare ori aspre ori atingatoare; si exista carti pe care le recitesc, adicta, fara sa ma satur. Exista carti din care citesc cite o pagina sau doua pe zi; si carti din care parcurg sute de pagini pe zi. Exista carti vinovate si carti inocente (desi, ca profesionista a cititului, nu as avea dreptul sa spun asa ceva). Exista carti care imi provoaca asceza si carti care-mi stirnesc langori si voluptati. Dar, oare, nu sint toti acesti termeni prea tari pentru actul cititului in zilele noastre? Desi am o relatie aproape epidermica cu cartile, totusi exista texte pe care le abandonez de la inceput sau din mers.
Sa nu ne mintim si sa infruntam viteza in care traim: cititul de astazi se desfasoara adesea mai degraba ca o rasfoire, ca o foiletare, decit ca o parcurgere pas cu pas, minutioasa. De ce? Pentru ca dincolo de carti, Afara, sta si asteapta tocmai viata. Pentru ca alternativa la carti, care e viata, bate cu pumnul in usa, face galagie si isi cere drepturile tipind ca din gura de sarpe. Tocmai ca sa evit sa devin cumva o profesionista a rasfoirii (vai!), tocmai de aceea reiau adesea cartile si vad in recitire o forma de prietenie matura si echilibrata, mult mai tandra decit prima lectura pripita, aventuroasa, colerica. E o prietenie impartasita, as spune, in timp ce intiia lectura a unei carti poate fi un coup de foudre, dar tocmai de aceea e o lectura emotionala si, prin urmare, parsiva, riscind rastalmacirea.
Este adevarat ca nu am o pozitie anume a corpului de intiie ori a doua lectura a unei carti. Cel mai mult imi place sa citesc stind lungita in pat: dar nu din lene, ci pentru ca astfel pot uita intru totul de corp (rasfatat in pozitia lui preferata), concentrindu-ma pe ceea ce imi daruie cartea pe care tocmai o (re)parcurg. Titlurile cartilor care se publica astazi sint fie sofisticate si fanteziste (voind sa stirneasca in chip programatic), fie foarte simple. Lucrul acesta ma duce, de fapt, cu gindul la faptul (reductionist vorbind) ca exista doua tipuri de cititori si, asijderea, doua tipuri de autori. Mai intii despre cititori. Exista cititorii gurmeti, care prefera sa fie aromati, rasuciti, ambetati, ca sa zic asa; si exista cititorii cu un simt acut al realitatii, care nu vor sa fie pacaliti, nici macar inmiresmati, ci dusi exact in fata zidului de executie (pe care orice carte il contine, metaforic vorbind). Despre autori, acum: exista autorii pretentiosi si aproape baroci, care au facut din voluptatea lingvistica un soi de dantela zburatoare si labirintica; si exista autori ai imaginarului cotidian, care prefera vorbele putine si propozitiile scurte, fara farfaslicuri, fara brizbrizuri, fara soapte, culise ori underground.
Ce fel de autor si cititor sint eu, stiu cu siguranta – dar este mai onest nu ca eu sa spun ce sint (intrucit ar fi, oricum am lua-o, un act narcisiac crescind), ci altii sa spuna ce cred ei ca sint eu.