«Variatiuni pe tema bestialitatii» sau, poate mai bine, a unui monstru este primul sau roman; un roman scris in mod evident de un mare meloman si perfect cunoscator al vietii muzicale interbelice si din timpul celui de-al doilea razboi mondial.
Nu cred sa se fi scris vreodata cu o astfel de pasiune rece o fresca romanesca de o asemenea fascinatie despre evolutia unui personaj, pianist si apoi dirijor, acoperind perioada de la sfirsitul primului razboi mondial si pina la incheierea celui de-al doilea. Modelele sale, ce recompun intr-un singur personaj caractere si situatii cunoscute indeobste breslei muzicale, par sa fie dirijorii Wilhem Furtwangler si Herbert von Karajan. In orice caz, gindul te duce la ei de fiecare data cind in scena sint puse slabiciunile de caracter si compromisurile care au facut ca unii dintre cei mai mari dirijori ai secolului al XX-lea sa se adapteze mai mult sau mai putin candid, ba chiar sa sustina si sa propage nazismul si cel de-al Treilea Reich.
Viata eroului lui Grinberg, Hermann Kapp-Dortmunder, este descrisa pe parcursul a 13 capitole, cu o trimitere muzicala vadita, cel dintii marcind tema, urmatoarele fiind intitulate variatiuni. Hermann Kapp este un orfan de razboi, fiul unei familii simple maghiaro-germane, a carui copilarie se petrece la Szombathely. Talentele sale muzicale precoce sint descoperite de mama sa, iar copilul, cu o ureche perfecta, are sansa de a fi elevul unei batrine profesoare din Viena, ea insasi eleva a lui Liszt, prietena apropiata a Clarei Schumann si a lui Gustav Mahler. Madame Polkovska il va propulsa, gratie relatiilor ei vieneze, sa debuteze la Festivalul Haydn de la Eisenstadt, la unul din cele doua palate ale familiei Esterhazy.
La Eisenstadt, in 1923, tinarul candid, dar deja infectat de stereotipurile antisemite va fi confruntat pentru prima data cu propaganda nationalista si pro-hitlerista, grupul de muzicieni ai Festivalului Haydn dovedindu-se implicat in puciul, ce avea sa esueze, al lui Hitler. Romanul este scris la persoana intii, Kapp notind cu acel prilej sentimentele contradictorii ce aveau sa-l anime fata de evrei pe parcursul vietii: „… mai tirziu in viata am intrat in contact cu multi evrei din Viena si Germania, inainte si dupa ce nazistii au venit la putere si inainte de Anschluss. Acesti evrei erau in mod sigur de buna calitate: inteligenti, cu stare, influenti – bancheri, oficialitati guvernamentale, artisti, oameni de stiinta, directori de edituri, profesori, patroni ai artelor, directori de teatru, dirijori de orchestra – oameni pe care i-ai considera iluminati, capabili sa miroasa cu nasul lor mare primejdiile. Dar, cu citeva exceptii, ei nu au luat in seama semnalele de avertisment. Au adoptat opinia ca au trait aici de tot atita timp cit si ceilalti, ca erau la fel de germani ca si restul populatiei. La urma urmelor, ei nu erau evreii din est, obisnuitii evrei est-europeni. Ei aveau gust si erau rafinati si isi petreceau duminicile cintind cvartete! Mai mult, dupa ce au fost scosi din salile lor de conferinte si din spitale, interzisi din tribunale si de pe podium, tot nu au priceput: nu conta daca erau de calitate sau nu – intreaga lor tagma nu era, pur si simplu, dorita. Ei au facut caz de situatie, fiecare si-a scos Crucea de Fier, strigind ca si-au varsat singele pentru patrie. Cei care au incercat sa plece spre alte locuri au descoperit ca restul lumii nu ii dorea. Asa ca sentimentul meu – chiar daca deplor unele excese inoportune si nefericite – este ca ar fi nedrept ca blamul sa cada pe intregul popor german si austriac”.
Kapp-Dortmunder, care in „variatiunile” urmatoare studiaza la Viena si devine dirijor la o opera de provincie in Germania, inainte de a fi chemat la Berlin (paralela cu von Karajan e mai mult decit evidenta) se ascunde mereu in spatele acestui tip de judecati si scuze, cedind de fiecare data in fata nazistilor pina la a coopera constient cu ei. Intre punctele forte ale naratiunii se numara discutia eroului cartii cu muzicieni evrei pe care ii alunga din orchestra si mai ales o memorabila intilnire imaginata cu Richard Strauss. Ocazie de a rememora compromisurile marelui compozitor cu cel de-al Treilea Reich, o doza de naivitate in a judeca Germania timpului, dar si de a pune citeva intrebari pertinente: „De ce trebuie sa etalam cit de bestiali putem fi? Parem sa ne mindrim cu aceasta. Ne mindrim infatisind o varietate infinita a bestialitatii. Si, rizind pe infundate: Cum ar suna un nou poem muzical, «Variatiuni pe tema bestialitatii»?”. Un roman de citit si reflectat la istoria pe care o rememoreaza si nu numai de catre melomani.
*Henry Grindberg, Variations on the Beast. The Dragon Press, New York, 2006, 400 pp.