Interviu  -  Iulia Blaga  -  

Documentarul Dacii liberi, semnat de Monica Lăzurean Gorgan și Andrei Gorgan, prezintă fenomenul dacopatiei (dacomaniei, dacismului), care a răspândit mai ales în mediul online fel de fel de teorii fanteziste, măgulitoare pentru români – de la inventarea scrisului de către daci (vezi tă­blițele de la Tărtăria) și leagănul civilizației universale până la elucubrațiile lui Gheorghe Funar despre Deutschland = Țara Dacilor. Filmul ar fi amuzant, dacă de multe ori n-ar fi îngrijorător. În interviul de mai jos, autorii susțin printre altele că, atât timp cât cei care preiau aceste teorii nu le folosesc în scopuri politice sau ideologice, ele nu ar fi nocive. Pe de altă parte, lansarea filmului coincide cu afirmația publică a parlamentarului PSD Cătălin Rădulescu despre faptul că „noi“ am fi inventat scrisul.

Care e povestea filmului? Ați plecat de la temă sau de la un personaj anume?

A fost ideea unui prieten din Cluj, jurnalistul și fotograful Voicu Bojan, care ne-a propus în 2010 să documentăm participarea trupei de reconstituire istorică Terra Dacica Aeterna din Cluj la un important festival de reenactment antic din Roma. În acel moment ne gândeam mai degrabă la ideea de reinterpretare a istoriei. Era ceva proaspăt și diferit față de ce învățasem la orele de istorie despre daci și romani; mulți dintre membrii acestei trupe sunt istorici și arheologi, iar munca lor de arheologie experimentală era ceva nou în România.

Cum ați ajuns la structura și personajele filmului – satul dacic Sf. Serafim din Năeni (jud. Buzău), protestatarul Luis Bratu, antropologul Ovidiu Victor Coșbuc, Vladimir Brilinsky (administratorul sitului UNESCO Sarmisegetuza Regia), trupa de reenactment Terra Dacica Aeterna, Gheorghe Funar și colegii lui de la congresul dacic, plus cele două coperte ale filmului cu elevii de școală primară?

Cum spuneam, totul a pornit de la Terra Dacica Aeterna. La domnul Brilinsky am ajuns prin membrii ei, făcuse și el parte o perioadă din trupa lor. În prezent, domnul Brilinsky îi invită la diverse evenimente organizate la Sarmisege­tuza. La congresul de dacologie am ajuns prin intermediul domnului Funar, iar acolo l-am cunoscut pe părintele Milea, care ne-a invitat să filmăm în satul dacic, acesta fiind construit la inițiativa și după ideile sale. Pe ceilalți i-am găsit în online.

De ce ați echilibrat interpretarea dacopată cu interpretarea realistă a celor doi tineri istorici care lucrează cu Terra Dacica Aeterna sau cu cea a lui Vladimir Brilinsky?

Nu am vrut să facem un film în care să prezentăm exclusiv teoriile exagerate despre daci, tot mai frecvente în mediul online și nu numai. Am încercat să găsim figuri cât mai reprezentative și diverse pentru ceea ce înseamnă, în prezent, această admirație pentru daci. Și, mai ales, am considerat că e nevoie să se facă o distincție cla­ră între tabere. De exemplu, ima­ginea celor de la Terra Dacica Aeterna a fost deseori folosită pentru a ilustra tot felul de teorii fanteziste despre daci sau în scopuri propagandistice. Anul trecut, de exemplu, imagini cu membrii acestei trupe au apărut împotriva voinței lor în filmul Istoria Moldovei, realizat sub patronajul pre­ședintelui Republicii Moldova, Igor Dodon. Iar aceste lucruri, din păcate, produc un deserviciu trupei de reconstituire istorică.

Cât de adânc ați pătruns în aceas­tă cultură a reenactment-ului?

Reenactment-ul istoric e, întâi de toate, o activitate educativă. Cei care participă la astfel de evenimente recreează un eveniment sau o perioadă din istorie. Din acest punct de vedere, reconstituirea istorică e o alternativă extrem de benefică, din punctul nostru de vedere, la sistemul educațional clasic. De altfel, la evenimentele la care am filmat copiii au reprezentat partea cea mai numeroasă a audienței. Mai ales pentru perioadele istorice extrem de îndepărtate, pentru care nu există multe surse de documentare, reconstituirea istorică e extrem de utilă în a recrea pe baza unor minime surse de informare costume, armament, echi­pamente, chiar și construcții. E ceea ce se numește arheologie experimentală. E firesc ca primii care se înscriu în asemenea asociații de reconstituire să fie istorici și arheologi.

E amuzant să ți-l imaginezi pe administratorul de la Sarmisegetuza trăgând cu pușca de airsoft în cuplurile care fac sex în nop­țile cu lună plină, de solstițiu, pe „ceasul solar“ („soarele de andezit“), dar nu credeam că există cel puțin opt secte dacice care cred că astfel se va naște noul Mesia. Cât de ample sunt dimensiunile acestei mișcări?

Nu credem că am putea noi să spunem câte secte sunt în România. Mai în măsură să răspundă la această întrebare ar fi domnul Brilinsky. Cu toate că, în prezent, aceste secte nu se mai pot manifesta în situl de la Sarmisegetuza Regia, am aflat în cursul documentării noastre că sunt destul de multe organizații care se pare că fac ceremonii cu caracter mistic în diverse locuri pe care le consideră legate de civilizația dacilor – platoul Bucegi sau cetăți dacice mai mici și mai puțin păzite.

Citind acum jurnalele în care Denis de Rougemont atrăgea atenția încă din anii ’30 asupra pericolului nazismului cu dimensiunile lui religioasă și mitologică, recunosc că multe personaje din filmul vostru m-au cam neliniștit. Cât de mare e pericolul ca această supă dacopată și naționalistă să se umfle și să dea în foc?

Dacismul e doar una dintre formele pe care un anumit tip de discurs naționalist-extremist le poate îmbrăca. Admirația pentru cultura dacică în sine nu reprezintă un pericol atâta timp cât cei care preiau aceste teorii nu le folosesc în scopuri politice sau ideologice. Dar, în momentul în care acest discurs se transformă într-unul al urii, orice sublimare a trecutului, care uneori poate servi unor scopuri benefice (vezi mișcările de emancipare națională din secolul al XIX-lea) devine periculoasă. Atunci când un deputat din Parlamentul României le răspunde eurodeputaților îngrijorați de modificările aduse legilor justiției că ar trebui să ne mai lase în pace, pentru că pe teritoriul României a apărut prima scriere din lume, e cazul să ne îngrijorăm.

Care e explicația pe care o dați dacopatiei, acum că aveți experiența filmului?

Orice membru al unei comunități se autovalidează și prin lucrurile bune, prin calitățile comunității din care face parte. Din acest punct de vedere, nu e nimic nefiresc în a sublima un anumit episod istoric, mai ales dacă e ofertant.

Și, cum despre daci sunt foarte puține surse de documentare, e mai simplu să spui orice despre ei, decât să nu spui. Sunt cel mai bun cal de bătaie pentru a ne atribui merite pe plan istoric. Dar noua mitologie care s-a creat în jurul dacilor are, probabil, legătură cu complexele noastre din prezent și trecut. Poate că, dacă simți că națiunea ta nu e relevantă printre țările care constituie un model de civilizație și de progres, mai iei de unde poți și întregești un tablou prin care să-ți crești stima de sine. Însă e și un element de fantezie și ludic în toată povestea asta, absolut firesc și omenesc.

Mie mi-a atras atenția învățătoarea care le spune copiilor: „Am fost ocupați de armata romană“. Cum credeți că va evolua dacopatia?

Oricum ar evolua, e bine să nu devină apanajul discursului public, oficial, politic. Cât timp sistemul politic aflat la cârma țării e unul echilibrat, bazat pe valori liberale și nu utilizează un discurs manipulator și incitator la ură, cât timp istoria României este la nivel oficial scrisă și transmisă corect, fără exagerări sau falsuri, fenomenul dacologic e inofensiv.

Galerie foto