Dan Alexe e jurnalist freelancer, lucrind printre altele pentru Europa Libera si fiind si corespondentul „Romaniei libere” la Bruxelles. Are meseria de jurnalist in singe, lucru care se vede din curiozitatea pe care o are pentru subiectii lui, din seriozitatea sa – caci in cei trei ani petrecuti la Kabul a invatat limba eroilor sai (pe linga altele, nenumarate, pe care le stie) –, din rabdarea si perseverenta care l-au facut ca, dupa ce primul material brut sa-i fie furat la Praga, sa-si fi strins la un loc nervii si punga si sa se intoarca sa refilmeze totul.
Totusi, Dan Alexe are empatia antropologului care tinde sa se identifice cu subiectul, sa se topeasca in peisajul acestuia. El s-a imprietenit cu amindoi evreii, care, altfel, se spurca de cite ori au ocazia in ograda sinagogii pe care o impart. Cumva, Dan Alexe e acceptat de amindoi si le serveste de element de legatura. Umanitatea acestui film, de multe ori violent prin capetele de cocosi taiati in plan apropiat, se resimte puternic mai ales la final, dupa pe Isaac Levy a murit. Dupa 80 si ceva de minute de vrajba si cuvinte grele, resimtite insa de spectator in cheie mai degraba comica (certurile au ceva din birfa cotidiana a vecinelor, in fata portii), cel care e ingrijorat ca s-a intimplat ceva cu vecinul e tocmai „dusmanul”, Zabulon Simantov. El bate la usa lui Isaac, el alerteaza pe cine stie, el cara sicriul pina la masina Crucii Rosii care il va duce pe Isaac spre Israel, unde a dorit sa fie inmormintat.
Dossers are o caldura aparte, poate mult mai multa decit filmul lui Dan Alexe
Intr-o epoca ale carei turbulente interetnice Dan Alexe le cunoaste prea bine ca jurnalist, filmul sau vine cu niste personaje care ni se prezinta asa cum sint, cu rautati, viclenii, prejudecati ori scepticisme, facindu-ne mai usor sa intelegem de ce oamenii nu pot trai in prietenie, dar si ca, asa cum se vede din film, prietenia poate fi mascata de o dusmanie asumata de ambele parti.
As pune in acelasi cos si filmul lui Michael Yorke, Dossers, realizat in 1982 si prezentat la Sibiu, in cadrul unui program special consacrat cineastului care si in acest an a fost membru al juriului. Eroii lui Dossers sint niste homelesi londonezi. Dintr-un grup de mai multi alcoolici fara capatii, filmul ii evidentiaza pe Mick si Martha, care alcatuiesc un cuplu (care pe mine m-a facut sa ma gindesc la cuplurile de anonimi care realizeaza dragostea, despre care vorbeste Gellu Naum).
Desi proiectia de la Sibiu a fost proasta, filmul mi s-a parut foarte frumos ca imagine, caci si ea contribuia la a-ti apropia foarte mult personajele pina la a ti le face prietene. Autorul a locuit trei luni alaturi de eroii lui, lucru care se vede din felul cum ii filmeaza, dar mai ales din increderea pe care ei o au in el, de aceea in multe secvente ei uita de aparatul de filmat. Dossers are o caldura aparte, poate mult mai multa decit filmul lui Dan Alexe.