– Viitorul roman al lui Michel Houellebecq se numește Sérotonine, iar acesta este unul dintre puținele amănunte care se cunosc despre această carte prevăzută se apară în librăriile franceze pe 4 ianuarie.
Presa din Hexagon chiar se plânge de strategia specialiștilor în marketing ai editurii Flammarion care „preferă să ofere informații despre volum cu pipeta, în vreme ce alte edituri și-au trimis deja romanele criticilor literari“. Sérotonine este doar una dintre numeroasele cărți ce vor fi lansate în ceea ce în Franța este numită „la rentrée littéraire d’hiver“. Revista „Livres Hebdo“ a numărat 493 de romane (dintre care 336 franceze și 157 străine) ce vor fi lansate în lunile ianuarie și februarie 2019.
– La cererea lui Daniel Craig, actrița franceză Léa Seydoux a fost distribuită în viitorul James Bond, cel de al 25-lea film din serie, realizat de Cary Fukunaga (True Detective). În vârstă de 33 de ani, Léa Seydoux a apărut în rolul psihiatrului Madeleine Swan și în precedentul film din serie, Spectre.
– Bohemian Rhapsody a trupei Queen a devenit melodia din secolul XX cea mai ascultată online. Universal Music anunță că piesa, apărută în 1975 și considerată la vremea respectivă „de nedifuzat“ la radio, a fost ascultată de 1,6 miliarde de dori pe platformele Apple Music, Deezer, Spotify și YouTube. Bohemian Rhapsody detronează astfel foștii campioni, Smells Like Teen Spirit de Nirvana și Sweet Child O’Mine de Guns N’Roses.
– În Germania, la Friedberg, au fost instalate trei semafoare care arată, în locul cercului luminos, silueta lui Elvis Presley. Este un omagiu pe care orașul îl aduce Regelui rockului care, între 1958 și 1960, și-a efectuat aici stagiul militar. Toate semafoarele sunt instalate într-o mică piață ce poartă, evident, numele lui Elvis Presley. Friedberg nu este singurul oraș german care folosește imaginile unor personalități pe post de semafor. În Bonn se poate vedea chipul lui Beethoven în câteva intersecții, iar la Trier au fost instalate semafoare cu Karl Marx cu ocazia aniversării a 200 de ani de la nașterea lui. La Berlin poate fi văzut Ampelmännchen, un soi de personaj folcloric originar din RDG.
– A încetat din viață, la 81 de ani, Andei Bitov, considerat drept unul dintre cei mai mari scriitori ruși ai ultimelor decenii, profesor la Institutul de literatură „Maxim Gorki“ și un înfocat apărător al libertății de expresie. Bitov și-a câștigat celebritatea mondială cu volumul Casa Pușkin, din 1978, o carte interzisă în Uniunea Sovietică în care „a descris și a decriptat declinul culturii ruse“.
– Actorii americani Uma Thurman și Owen Wilson au fost văzuți la Paris, amestecați printre „vestele galbene“ care au protestat violent în ultimele săptămâni în Franța. Dacă americanii au văzut manifestațiile doar ca turiști, multe personalități culturale franceze și-au declarat susținerea pentru cauza manifestanților. Unul dintre cei mai înverșunați pare a fi actorul Mathieu Kassovitz, care pe Twitter a îndemnat la „terorizarea“ patronilor celor mai mari firme franceze și, la un post de televiziune independent, a sfătuit protestatarii să găsească un mijloc de „a-l destitui pe președintele Macron“.