Tămbălău mare pe Bătrânul Continent, cu revolta vestelor galbene și Brexit-ul indecis, tămbălău mare și peste Ocean, unde din ianuarie se pregătește coabitarea democraților cu Donald Trump. Tămbălău mare și în România, ca de obicei, din cu totul alte motive decât cele ideologice sau economice.
Nimic nu mai seamănă cu scena mondială din vremea președinției lui Obama. Regulile se rescriu peste noapte, politica tradițională pare să-și fi atins limitele în societăți în care informația circulă cu viteza sunetului, iar opiniile se formează, prin intermediul rețelelor sociale, cu viteza luminii.
În Franța, Macron a trecut de la statutul de băiat bun la rolul tradițional pentru Republica Franceză de președinte hulit și neputincios. În nici doi ani! Electoratul francez a repudiat la ultimele alegeri și dreapta, și stânga tradițională și a părut că a dat țara pe mâna unei soluții de laborator. Acum îl repudiază și pe „salvator“.
În SUA, grobianismul politic face agenda, iar președinția lui Donald Trump, în ciuda personajului colorat și habarnist într-ale politicii mondiale sofisticate, merge mai departe și nu este exclus să-l vedem câștigând și un al doilea mandat, dar schimbând total leadershipul american față de ultimele decenii. Din ianuarie, odată cu instalarea noului Congres, în Camera Reprezentanților majoritatea o vor avea democrații și vom asista, cel mai probabil, la meciuri neîntrerupte care vor adânci și mai departe preocuparea establishmentului american pentru temele strict domestice, în vreme ce Europa se apropie cu pași repezi de haos și în cele mai consolidate democrații.
Și Theresa May a ajuns o caricatură de premier, după ce „Brexit could not mean Brexit or could not mean anything at all“ (Brexit-ul ar putea să nu însemne Brexit, după cum ar putea să nu mai însemne nimic).
Ca și Macron, un lider cu legitimitatea strivită la el acasă, May nu mai poate reprezenta un interlocutor valabil pentru liderii europeni de la care așteaptă un miracol pentru a vinde cetățenilor britanici iluzia că au făcut „a big deal“ (sau o mare scofală) prin ieșirea din UE.
Cum spuneam, politicul tradițional a întrat într-o fundătură incredibilă, e aproape imposibil să mai poți da un răspuns care să fie valabil atât pentru acea parte a societății care se simte lăsată în urmă de mondializare și de progresul tehnologic ori de schimbările cauzate de fenomenul migrației, cât și pentru acea parte progresistă, profund tehnologizată, globalizată și care se aprinde extrem de ușor prin arma social media.
Rețelele de socializare, pe de altă parte, par să fi produs o asemenea diversificare și democratizare a temelor de dezbatere, încât democrația clasică pare să nu aibă armele necesare pentru a o gestiona.
Problema este că, realist, soluțiile nu prea le are nimeni, iar riscul este ca cetățenii să își arunce în mâinile unor autocrați țările și să ne reîntoarcem la modele autoritariste. Care doar vor arunca societățile și mai tare în haos. Și în frică. Totul întâmplându-se totuși într-una dintre cele mai faste perioade din istoria umanității.