Anul 2018 mi-a oferit până acum cel puțin cinci ocazii în care să abordez subiectul. Scriu la final, în loc de retrospectivă, pentru că a fost a fost una dintre cele mai controversate teme ale anului: misoginismul în sport. A culminat, în văzul tuturor, chiar în luna decembrie, în timpul ceremoniei decernării Balonului de Aur.
Povestea începe cu multe luni înainte, când Forbes a anunțat obișnuitul top al celor mai bine plătiți o sută de sportivi. Pentru prima dată de când există acest top nu apărea nici o femeie. În edițiile precedente, Serena Williams era una dintre rarele prezențe feminine în clasament, dar născuse recent și nu a mai concurat timp de un an. Așa că topul a rămas doar al bărbaților.
Despre diferențele de venituri dintre bărbați și femei se vorbește des, dar în sport disparitatea este enormă. În general, atunci când femeile cer câștiguri egale cu ale bărbaților, discuția este mutată imediat spre audiențele TV: femeile vor fi plătite la fel ca bărbații atunci când se va uita la fel de multă lume la ele ca la sporturile masculine. Pare un argument de bun simț și convingător, trăim cu toții într-o piață unde cererea și oferta trebuie să se întâlnească. Dar discuția este mai largă și mult mai inconfortabilă: cine ia decizii cu privire la ce se difuzează și ce nu la televizor? De ce ne simțim inconfortabil când vedem femei jucând fotbal sau rugby sau în ringul de box? De ce sunt atât de puține femei comentatori de fotbal?
David Rowe, cercetător australian în sociologie, explică într-o lucrare faptul că sportul a fost în general văzut ca o confirmare a masculinității și o supapă acceptabilă social pentru manifestarea violenței. Pentru că este în general un teritoriu al bărbaților, atunci când intră pe el, femeile trebuie să demonstreze permanent că sunt feminine: sunt apreciate corpurile grațioase, iar femeile care sunt construite altfel sunt imediat clasificate drept „bărbați în fustă“ sau „lesbiene“.
Cel mai bun exemplu este Serena Williams, care la Roland Garros a purtat un combinezon mulat pe corp, gândit special pentru problemele sale medicale.
Oficialii turneului francez au anunțat ulterior că o astfel de îmbrăcăminte nu va mai fi acceptabilă la edițiile următoare, pentru că „sportul totuși trebuie respectat“. În mod evident, tenisul poate fi respectat doar în fustiță.
Dar cel mai celebru moment al anului s-a desfășurat în luna decembrie, când trofeul Balonul de Aur a fost decernat pentru prima dată în istorie și unei fotbaliste. Câștigătoarea a fost norvegianca Ada Hegerberg, iar trofeul i-a fost înmânat de DJ-ul Martin Solveig, care a invitat-o la dans și a întrebat-o dacă din fund poate să dea (exprimarea a fost adaptată în românește și este mai explicită decât întrebarea originală). Fotbalista a zâmbit și și-a trăit momentul istoric cum a știut mai bine. DJ-ul a ținut să ne asigure că are un respect deosebit pentru femei și și-a cerut scuze „de la oricine s-ar fi simțit jignit“ de ceea ce a descris drept „o glumiță“.
Nu am nici o îndoială că ar fi fost o glumiță. Este o armă des folosită împotriva femeilor, care apoi, în caz că se supără, sunt categorisite ca fiind „prea sensibile“. E o capcană din care chiar și cele mai bune atlete ale lumii ies cu greu. Și sunt arătate imediat cu degetul dacă îndrăznesc să iasă altfel decât grațios și în pas de dans.