Dar aceasta pre-eminenta impartita e de considerat si in sens negativ, ca plafonare a productiei de gen mai mult sau mai putin reprezentativa.
Numita co-sefie isi merita numele nu atit fiindca productiile prezentate in ultimii sapte ani, sa zicem, ar fi neaparat si cele mai bune, mai valide artistic, cit mai ales fiindca au fost bine calculate sa aiba o maxima vizibilitate si un ecou privilegiat, pe criterii in primul rind de oportunitate tematica si ca efect imagistic inedit (A.S. s-a scolarizat la ATF – UNATC ca operator de imagine, dupa vechea denumire, schimbata azi in image director, schimbare care nu inseamna automat ca emanciparea ulterioara ca regizor si scenarist e complet libera de dificultatile numerosilor antecesori locali ai acestui transfer profesional-artizanal).
Paradoxul – recunoscut de Iepan, nu si de Solomon – e ca, in timp ce congenerii daruiti filmelor de fictiune au impus Noul Val ca un Nou Cinema Romanesc, indeosebi prin realismul lor documentaristic acut, la timpul eminamente prezent, documentaristii de profesie ai aceleiasi generatii nu obtin nici pe departe aceeasi recunoastere a criticii si a juriilor internationale, fiindca merg in sens invers, ca o elita a ariergardei: paseisti cu tangente fictionar-cultural-speculative (personalizate in filmul altminteri excelent despre Radio Europa Libera si prin functia acaparatoare a comentariului la persoana intii, cu vocea autorului in prim-plan sonor).