Nu stiu cum as defini "barocul comunist". In schimb, barocul fascisto-comunist, formula lansata initial, cu referire la contextul romanesc, de Vladimir Tismaneanu, exprima amestecul profund (ca al galbenusului cu albusul, cind facem omleta) al celor doua ideologii.
Am incercat sa „universalizez” ciulamaua ideologica a ceausismului (adica a unui comunism injectat cu tracomanie si spirit mioritard), aratind ca miscarea comunista mondiala, in intregul ei, a reprezentat difuziunea globala a unui conglomerat „baroc” de marxism si fanatism etno-rasial. Una dintre implicatiile acestei analize este ca degeaba ne imaginam ca avem un sistem de educatie democratic prin faptul ca am scos ornamentele marxist-leniniste din programe si manuale. In fapt, n-am obtinut nici o transformare: amestecul de egalitarism revansard si exaltare a solidaritatii „de rasa” se perpetueaza nestingherit, pe sub nasul nostru, sub forma unui discurs, jalnic dar omniprezent, de motivare a elevilor sa devina nu cetatenii rationali si autonomi ai unei republici libere, ci (vorba lui Caragiale) „rromani” cit mai „verzi”.
Vara aceasta v-a aparut la Polirom romanul Teza de doctorat. Care este povestea lui: cum s-a nascut acest proiect si de ce sub forma unei false teze de doctorat?
Primul meu roman publicat, Balamuc sau Pionierii spatiului, din 1996, conceput inainte de 1989, incerca sa exprime, chiar daca intr-o forma comica, senzatia de lipsa totala de orizont a anilor 1980. Incercati sa va amintiti refrenul de la Obladi, oblada, si puneti pe el cuvintele: „Ai intrat/In cacat,/Asta-i viaaa-ta!/Sa-lala-lala-la-la”. Cam asta era spiritul. Apoi, de-a lungul anilor 1990, lucrurile s-au schimbat. Oricare ar fi relatia noastra cu materia rau-mirositoare sus-evocata, nu cred ca mai sintem infundati pina la git in ea. Deci, literatura nu mai trebuie sa fie efortul de a-ti mentine gura la suprafata. Acest nou spirit trebuia cumva cerebrat. Asa ca am scris alt roman. Pentru a intelege diferenta, sa re-fredonam refrenul, schimbind insa primul vers: „Ai calcat/In cacat,/Asta-i viaaa-ta!/”. E o diferenta intre a intra (pin’ la git) si a calca (doar) in. De aici, cum corect apreciati in intrebarea imediat-urmatoare, aproape noua sute de pagini. De ce forma falsei teze de doctorat? 1) Fiindca exprima vanitatile gaunoase ale societatii in care traim; 2) Fiindca ironizeaza iluzia oamenilor dintotdeauna ca isi inteleg viata si isi controleaza destinul.
Unii cititori pot fi intimidati de cele aproape noua sute de pagini ale romanului. Altii ar putea „sa treaca in zbor peste oceanul tezei de doctorat”, la fel ca profesorul coordonator Tache Octavian. Carui tip de cititor se adreseaza acest roman?
Aveti dreptate, riscul rasfoirii este foarte mare, pot spune asta in calitate de Stan Patitul. In semnalarile, mai mult insailate, ale cartii, unii au sugerat ca e vorba despre un experiment „textual” sofisticat. Total neadevarat: jocurile falsei eruditii stiintifice sint, in fapt, complet secundare in raport cu povestea, care este chiar poveste, un combo de comedie cu thriller. Tot ca un rezultat al frunzarelii, cartii i s-a lipit eticheta halucinanta de „roman universitar”. Ar trebui sa se inteleaga de aici ca aplic reteta lui David Lodge sau a lui George Calinescu din Bietul Ioanide. Or, povestea spusa de mine nu se consuma intre peretii universitatii, ci in lumea larga, si are o structura picaresca, miscindu-se intre, ca sa spunem asa, subteranele borfasilor, bordeiele saracilor si palatele puternicilor. Cui ma adresez? Presupun ca tuturor persoanelor natural-inteligente, care, in consecinta, evita sa-si faca idoli din prostanacii pomposi ce le sint serviti drept savanti si filosofi ai natiunii.