– Proiectul de nouă adaptare a romanului Dune de Frank Herbert se conturează pe măsură ce regizorul Denis Villeneuve anunță actorii care vor interpreta rolurile principale în această foarte așteptată producție cinematografică.
În vârstă de 23 de ani, new-yorkezul Timothée Chalamet (foto), nominalizat la Oscar în 2018, va juca rolul principal, al eroului Paul Atreides. Suedeza Rebecca Ferguson va fi mama sa, Jessica Atreides, în vreme ce alt suedez celebru, actorul Stellan Skarsgård, va juca rolul eroului negativ, baronul Harkonnen, alături de Dave Bautista ce-l va interpreta pe Rabban Harkonnen. De asemenea, Charlotte Rampling, care ar fi trebuit să joace în celebrul Dune ratat al lui Alejandro Jodorowski, o va interpreta acum pe cucernica maică Gaius Mohiam. Denis Villeneuve vrea să înceapă filmările la Dune în primăvară, la Budapesta și în Iordania și, dacă filmul va avea succes, să realizeze două continuări.
– Supunere, cartea lui Michel Houellebecq care a provocat senzație la lansarea din 2015, va fi adaptată sub forma unui serial TV în Franța, de către regizorul Guillaume Nicloux. Cartea, care își imaginează Franța unui viitor apropiat sub stăpânire musulmană, a apărut pe piață (precedată de aprigi polemici) chiar pe 7 ianuarie 2015, în ziua atentatului care a decimat redacția revistei „Charlie Hebdo“. Supunere a fost un important succes de librării, cu 800.000 de exemplare vândute.
– Lello, o cunoscută librărie centenară din Porto, Portugalia, a fost salvată grație lui Harry Potter. Fiindcă Lello este unul dintre locurile care au inspirat-o pe J.K. Rowling să scrie saga ce i-a adus gloria mondială, librăria a devenit un important reper turistic pentru fanii Harry Potter. Direcțiunea a avut ideea de a multiplica evenimentele culturale organizate în incinta librăriei și de a cere vizitatorilor o taxă de intrare de cinci euro. Această idee s-a dovedit un succes și a salvat centenara librărie de la un faliment sigur, soartă care amenință multe alte librării independente. În Lello intră aproape 4.000 de vizitatori pe zi.
– O nouă librărie deschisă în Tokyo, Bunkitsu, aplică și ea politica unei taxe de intrare. Bunkitsu, o librărie „minimalistă“, oferă un prim etaj unde sunt organizate expoziții de carte cu intrare liberă, dar intrarea în restul magazinului costă 15 dolari. În schimbul acestei taxe, publicul are acces la o colecție de peste 30.000 de cărți, la o cafenea unde oamenii pot sta și citi și la încăperi unde doritorii pot studia în liniște. Deși acest model de business este foarte nou, publicul japonez a apreciat oferta librăriei și a lăudat arhitectura și designul, pe care îl consideră perfect pentru studiu. Librăriile tradiționale sunt în declin în lume, amenințate de dezvoltarea serviciilor online precum Amazon.
– Pentru apropiatul remake al filmului West Side Story la care lucrează, Steven Spielberg a selectat o liceană de 17 ani, Rachel Zegler, care va debuta în rolul principal, cel interpretat în 1961 de celebra Natalie Wood.
– După succesul lui Fallout, în vara anului trecut, Tom Cruise a semnat pentru încă două episoade din seria Misiune: Imposibilă alături de regizorul Christopher McQuarrie.
– Cu un singur tweet, Stephen King a salvat rubrica de critică literară din ziarul local „The Portland Press Herald“, unul dintre cotidienele principale din statul Maine, după ce conducerea publicației a vrut să suprime, din motive financiare, această rubrică. La cererea ziarului și la îndemnul lui King, 250 dintre fanii scriitorului și-au făcut abonament la ziar, salvând această rubrică.
– Rapperul A Boogie Wit Da Hoodie a ajuns pe primul loc în topul Billboard cu cel de al doilea lui album de studio, Hoodie SZN. Semn al vremurilor, discul s-a vândut în numai 823 de exemplare online și în nici un exemplar în copie fizică, confirmând, în opinia unora, triumful streaming-ului și dispariția discului fizic.