Educația este motorul dezvoltării unei societăți, obișnuim să spunem, uneori cu prea puțină convingere. Privind în istoria ultimilor o sută de ani ai României, ni se confirmă și reconfirmă că educația a fost motorul principal de transformare în dezvoltarea țării. Lucrul acesta s-a realizat prin oameni, instituții, dar și prin ideile care au depășit granițele timpului și spațiului geografic și au produs schimbări cu impact la nivel colectiv și individual.
Liliana Romaniuc
De ce educația la Centenar?
Pentru că ea este cea care a contribuit în mod major la realizările din ultima sută de ani.
Pentru că nu vrem și nu trebuie să uităm ce am făcut bine, unde am eșuat și ce poate fi îmbunătățit.
Pentru că trebuie să facem față provocărilor din următoarele sute de ani și, da, fără a ne cunoaște trecutul, prezentul este confuz iar viitorul fără direcție.
Lecții din ultima sută de ani
Volumul Educația la Centenar. Idei. Instituții. Personalități ne aduce în atenție momente marcante din ultimul secol, contribuții și realizări ale educației și culturii în ce a însemnat procesul de creștere, maturizare și dezvoltare a statului român. Textele din volum sunt invitații la reflecție, implicare și asumare a ceea ce am fost, suntem, dar mai ales a ceea ce dorim să fim în viitor.
Academia Română, universitățile, instituțiile de cultură – muzee, teatre, conservatoarele, instituțiile mass media, dar și mănăstirile – sunt entități despre al căror rol autorii vorbesc în volum. De calitatea instituțiilor depind multe aspecte ale vieții comunitare.
Un merit deosebit al volumului este selecția personalităților evocate. Spiru Haret, Dimitrie Gusti, Ștefan Bârsănescu, Cristofor Simionescu sunt prezenți prin ideile pe care le-au susținut, prin instituțiile pe care le-au creat sau condus, dar și prin ceea ce au reprezentat în modernizarea învățământului din România. Într-o lume trăită din ce în ce mai mult în spațiul virtual, „relația sacră magistru – discipol“ pare a fi de domeniul fantasticului, iar comunicarea, dezbaterea și retorica parcă nu se mai potrivesc timpului nostru.
Prin ceea ce citim în volum, învățăm să privim în jur, să identificăm modele, să ne îmbogățim din cunoașterea și înțelepciunea lor, să primim și dăruim, să ducem mai departe averea culturală și educațională ce ne-a fost încredințată.
Într-o sută de ani de istorie, de educație, de cultură avem o multitudine de idei din spațiul educațional și cultural care au schimbat, transformat, salvat și protejat țara. Astfel, în volum se vorbește despre modelul interbelic de educație – cu accent pe dimensiunea sa morală –, o lecție pentru educația de azi, când problema valorilor mai că nu își găsește locul în discuții și dezbateri.
Ce provocări avem la începutul unei alte sute de ani?
Volumul aduce și o perspectivă asupra viitorului educației din țara noastră. Astfel, un număr semnificativ de texte abordează aspecte legate de curriculum, rolul școlii, formarea profesorilor, responsabilitățile și misiunea acestora, generația tânără, cu nevoile și așteptările ei. De asemenea, ne sunt aduse în atenție provocările noului mileniu: digitalii nativi și modul în care aceștia învață, competențele noi de care tinerii au nevoie pentru a funcționa în societatea cunoașterii. Alfabetizarea funcțională la lectură, matematică, științe, dar și în domeniul financiar, judiciar, digital sau media sunt aspecte prea puțin abordate în educația românească și ele sunt provocarea următoare, știut fiind că performanțele elevilor români, conform testelor PISA, sunt mult sub media europeană. Economiile de succes ale lumii civilizate sunt rezultatul investițiilor în educație.
Avem, așadar, o colecție generoasă de texte cu privire la trecutul, prezentul și viitorul educației din țara noastră, din perspectiva integrării acestuia în contextul european și global. Asta este, probabil cea mai importantă lecție pe care trebuie să o învățăm la Centenar!
Biserica, școala, eroii și noi la Centenar
Laurențiu Șoitu
Aceasta este formula pe care am tot folosit-o în proiectele acestei perioade. Volumul se încadrează și el aici. Pentru că oamenii se adună când inima, când ființa profundă le-o cere. Ființa noastră profundă ne este credința, ne este limba, ne este moșia pe care vrem să o păstrăm. Ne este pământul pe care am ctitorit ceva, asemeni celor de înaintea noastră. Este locul acela sfințit de truda și rugăciunea curată.
Catedrala Neamului a devenit așa de importantă pentru că este ctitoria visurilor multe, din istorie venite. Iar calitatea visului o dă educația! Educația continuă, nu a pretinselor reforme și proiecte venite din minți neînțelepțite.
Vom înțelege oare că marele câștig de după ’89 a fost șansa afirmării libere a credinței și speranța că noi întregi vom fi? Nu lipsa alimentelor a schilodit ființele noastre, nu frigul din case, nici chiar lagărele cu marii lor călăi. Cel mai mult ne-au lipsit legăturile cu lumea întreagă și sfintele tradiții, ne-a lipsit bucuria continuității.
Educația, cultura obligă pe cel ce le are să-și aducă aminte de ele chiar și atunci când a uitat tot. Când de nimic nu ne vom aminti, atunci ne rămâne bucuria apartenenței la neam – cu a lui credință, limbă, teritoriu și nume.
Nimeni nu va putea spune că educația începe cu el. Cel ce zice, nu știe.
A fost vreodată oare needucată Țara? Volumul ne arată că am fost mereu binecuvântați. Am avut apostolii și bărbații credincioși și încă mai avem voci pornite din minți limpezite în sufletul românesc. La Mărăști, Mărășești, Oituz eroii poate erau analfabeți, neinstruiți în școli. Era nevoie ca ofițerii – învățătorii și preoții – să le scrie carte spre părinți, copii, neveste, iubite. Dar le era oare absentă vreuna dintre virtuțile educației? Le lipsea patriotismul, nu aveau recunoștință față de strămoși? Nu aveau cultul muncii demne și cinstite? Nu aveau răspunderea pentru urmași; nu aveau bucuria lucrului bine făcut; nu cunoșteau puterea împreunei trăiri, a împreunei rugi? Nu știau mulțumi lui Dumnezeu și oamenilor?
Pe toate le știau. La ele autorii și cititorii volumului avem a medita. Nu la puncte noi de pornire. Nu avem nevoie de false și periculoase sloganuri. Avem nevoie de înțelepciunea apostolilor neamului, de jertfa eroilor, de măreția ctitoriilor, de curățenia gândului, de visul fiilor cu dragoste de părinți și dor de înveșnicire.
Educația la Centenar. Idei. Instituții. Personalități are elementele necesare să arate oricui, care se va apropia de volum, ce definește primul secol al Marii Uniri, dar și cine sunt cei care au dreptul să vorbească despre ea, acum, în ani de Centenar.
Parcurgerea cuprinsului evidențiază, pe de o parte, imposibilitatea structurării riguroase, împărțirii stricte a articolelor în capitole despre idei, instituții, personalități. Pe de altă parte, fiecare dintre ele vorbește despre toate aceste dimensiuni.
Câștigul cel mare este că fiecare articol se prezintă ca un capitol de lucrare. Identitatea o definește autorul. Personalitatea fiecăruia se regăsește, se revarsă în unicitatea textului. Relația autor – temă – formă – conținut este atât de puternică, încât dintru început pornești știind înălțimea la care te va situa lectura. Regulile alegerii, după temă sau după autor, se susțin reciproc. Mai mult, citind tema, când ajungi la autor, atunci se împlinește o așteptare. Voiai să fie scris de el! Exemple: Ioan Aurel Pop – despre Academia Română; PF Daniel – Catedrala Neamului; Viorel Barbu – Universitatea ieșeană.
Peste șaizeci de mari personalități din toată țara și de dincolo de Prut își găsesc locul în aproape 400 de pagini despre educația din Centenar și de dincolo de el.
Despre educație la Centenar
Steliana Toma
Educația este un concept cu o puternică încărcătură emoțională, cultural – științifică și profesională; este, mai ales, un proces mereu dependent de valorile promovate la nivelul societății de instituțiile de învățământ, de familie, de Biserică, de legislație, grupuri profesionale, media etc. Iată de ce, când spunem „educație“, nu este vorba numai de școală; părtași la actul educațional au fost și vor fi mulți factori, precum și fiecare dintre noi. Mereu ne raportăm la educație pentru că, în mare măsură, îi datorăm devenirea noastră, pentru că simțim nevoia să ne evaluăm valorile actuale, să ne gândim la plusul de valoare pe care îl poate adăuga fiecare dintre cei care o realizează.
Volumul Educația la Centenar, o fericită întâlnire de competență, responsabilitate și dăruire a specialiștilor, este o recunoaștere a nevoii de educație și, mai ales, de unitate de acțiune și de conlucrare rodnică în realizarea ei. Idei, Instituții, Personalități, cu alte cuvinte nu doar efort lângă efort, ci direcție pentru efort. O educație orientată către valori, o educație care schimbă și se schimbă din educație în autoeducație.
Mărturisitorii educației în anul Centenarului o raportează la anii care vin, dar când privesc în viitor, autorii nu văd miracole, ci își exprimă încrederea că va fi mai bună, mai multă și mai semnificativă pentru fiecare cetățean al României. Participarea distinselor personalități din țară și de peste Prut la cinstirea educației în anul Centenarului Marii Unirii este ea însăși o potențială sursă de creștere, de întărire și afirmare a coerenței sale prin setul de valori și de priorități pe care îl promovează.
Desigur, de la contribuție la contribuție, se pot identifica și diferențe nuanțate, dar dincolo de acestea rămâne un larg consens privind importanța educației în asigurarea și creșterea gradului de conștientizare a unității naționale, toate acestea constituindu-se într-un posibil izvor de încredere și speranță în efortul educațional. Și cititorul poate constata că, în ciuda unei diversități de abordări și poziții teoretice, peste 60 de specialiști din diferite sfere profesionale se declară în căutarea unei unități de sens și de perspectivă. Dacă viciile de structură au devenit evidente, recunoașterea situației actuale poartă în ea premisele dezvoltării viitoare.
O sută de ani reprezintă o perioadă de numeroase schimbări legislative și economico-sociale, precum și de semnificative experiențe personale. Parcurgem, în fond, drumul pe care trecură, nu ușor, toți dascălii acestui neam, între care și bunicii și părinții mei. Profund îndatorați, le cinstim memoria, mulțumindu-le pentru lecția lecțiilor: ceea ce ești depinde și de tine. Ești responsabil pentru propria devenire.
Da, a crescut durata vieții, dar și a învățământului obligatoriu: de la 4 la 15 ani. Tehnologiile digitale au schimbat semnificativ lumea. Copiii, elevii și studenții noștri sunt mai mereu online, în rețea, chiar dacă reglementările le cer să iasă din ea tocmai în timpul lecțiilor. S-au amplificat și diversificat factorii educaționali iar raporturile dintre aceștia se pun în termeni noi.
Traversăm împreună o perioadă de transformări majore în plan social și educațional. Multiplele pachete de legi întrețin, prin pozițiile deseori încâlcite și chiar contradictorii pe care le adoptă, o stare de agitație neproductivă. Schimbările antrenate de modificările poate prea frecvente și, mai ales, incoerente ale politicilor educaționale au atins și cotidianul școlar și universitar. Se depun eforturi însemnate pentru a face față, simultan, forțelor schimbării și celor ale continuității. Cu toții ne dăm seama că elevii, studenții și ceilalți participanți la programele educaționale oferite de noi sunt tot mai pretențioși și ne solicită mult mai diversificat.
Desigur, în perspectivă, școala românească se va confrunta cu schimbări previzibile, dar și cu schimbări imprevizibile și discontinue.
Ce îmi doresc?
Între altele, să avem înțelepciunea de a experimenta în prealabil schimbările promovate prin lege. De pildă, Legea 88/ 1993, pilotată 2 ani în prealabil, rămâne și singura care nu a suportat, în 25 de ani, decât două modificări – spre deosebire de Legea 1/ 2011, modificată… multianual.
Istorie bogată în valori și aspirații
Ioan Neacșu
Cităm cu emoție titlul acestei semnificative colecții de idei, sinteză contributivă la momentul retroactiv al judecății de azi a trecutului, traversând însă discret nu puține conștiințe și trăiri umane, tinere sau mai puțin tinere, deopotrivă emoționate însă de identitatea notorietății intelectuale a contribuitorilor în comunitatea celor de azi.
Educația la centenar încorporează o istorie bogată în valori și aspirații, plină de reușite ale retrăirilor unei mulțimi doritoare de participare prin scris, personalități generoase în confruntarea cu timpul trecutei Uniri. De aici o retorică personală interesantă ca factură intelectuală, spiritualitate și credință, exprimând voluntare asocieri de cărturari cu vârste și experiențe diferite, cu biografii profesionale în spectru larg, însă cu identitate cunoscută, dar mai ales recunoscută în comunitate.
Cartea sinteză conține admirabile scrisori de credință către trecutul și viitorul aceste națiuni, prezentul fiind doar invocat, nu analizat, spectrul ideatic probând o puternică solidaritate culturală, o demonstrabilă interdisciplinaritate fecundă și nu puține complementarități ale unor domenii diverse ca nuclee și referențiale profesionale.
Reforma adusă atâtor oameni în cei o sută de ani a marcat un teritoriu geopolitic, istoric, cultural și lingvistic îndatoritor în agenda fondatorilor de educație, nu numai topografic/ teritorial, ci și spiritual ca apartenență la o colectivitate astăzi parcă mai doritoare de simboluri, de conștiință și de tradiție, de dorințe privind chiar întoarceri la origini, în care carteziana dualitate național –patrie/ patriotic se cere pătrunsă de adevăr și asociată îndemnului eminescian: Nu e păcat ca să se lepede, clipa cea repede ce ni s-a dat!
Firul Ariadnei a călăuzit pe făuritorii de istorie și pe trăitorii ei, iar cei de azi sunt chemați la o terapeutică tămăduitoare la confruntarea cu destructurare iubirii de neam, de cultură, de educație sănătoasă, de unire autentică.
Lucrarea asupra căreia zăbovim ca editori este și acum păstorită sub semnul responsabilității, al unității dintre chip, conștiință și energie spirituală a creației împlinite prin unire, al iubirii sub semnul smereniei, al credinței în rodul harului al trăirii sub semnul celor trei virtuți: logos, pathos și ethos, ordonatoare ale puterii unității și unirii.