Avanpremieră  -  Suplimentul de Cultura  -  

„Suplimentul de cultură“ publică în avanpremieră un fragment din romanul Zilele lui MM, de Sebastian Lăzăroiu, care va apărea în curând în colecția „Ego. Proză“ a Editurii Polirom.

– Fragment –

Intrară în holul mare și-i întâmpină un zdrăngănit vesel de pian. Pe urmă, recepția – „Bun venit la Marriott!“. Jane se opri cu mâinile-n șolduri. Câțiva gură-cască își suciseră gâturile după ea, amuzați.

— Pentru că, vezi tu… Snobii ăștia de la Marriott întotdeauna întorc capul după tine, îi șopti lui Marlon, agățându-se speriată de brațul lui.

— Noi mergem în cameră, n-avem treabă cu ei.

— Zi-mi că-i Home Inns!

— Nu mai pot să-ți zic. E Marriott. Exact ca Home Inns.

Urcară în lift și rămaseră singuri cu ei înșiși în fața strălucirilor aurii. Luminile picurau alături de muzica bleagă. Jane era strâm­bă acolo, Marlon avea capul turtit. Ascensorul suia împotriva timpului și-a nerăbdării.

Nu putea renunța la cicăleală.

— Dacă știam că-i Marriott nici nu veneam…

— Eu aș fi venit și dacă era un B&B de pe autostradă…

Jane râse răsfățată. „Cred că abia așteaptă“, se flată ea.

— Marriott e de cel mai mare prost gust.

— Camera arată bine…

— Of, suntem deja la cinci…

— Și patul…

Jane zâmbi iar reținut și nevăzut. Blugii îi atârnau lălâi pe șolduri și un colț de cămașă flutura rebel pe dinafară. Marlon i-l băgă în pantaloni și întârzie câteva secunde cu mâna pe abdomenul supt. Ea se înfioră o clipă, dar își compuse o încruntătură.

— Mă gâdilezi, Marriott…

— Marlon…

— Mă rog…

Liftul încetini, se opri de tot și ușile se deschiseră ademenitor spre un hol spațios prelungit către galerii cu multe camere și secrete înspăimântătoare. Deschiderea neașteptată o tulbură pe Jane, un golf spre neștiutele hazarduri ale lumii, o liniște prevestitoare.

Marlon păși în spatele ei, studiindu-i tocurile și pantofii cu nuanțe atât de diferite, îmbrăcămintea aproape burlescă și neinspirată. Se îndrăgostea iarăși. Sim­țea asta în tot corpul lui mo­leșit, ca înaintea unei furtuni.

Camera era mare, mai degrabă un apartament (trebuie să fi costat o groază, se gândi Jane), și pe masă, lângă o sticlă de șam­panie, împrăștia lumină roșie un buchet mare de trandafiri.

— Ăștia nu-s pentru mine. Cu cine ai fost înainte aici, Richard?

— Da, să nu te atingi de ei… Sunt ai celeilalte…

Jane își băgă toată fața în petale și murmură stins, plină de iubire. Pe urmă vociferă ca o gâscă sălbatică.

— Poți să deschizi televizorul? Cât e ora ? O, Doamne, a început Westworld…

Se trânti în pat ca un copil, încălțată, iar Marlon se prefăcu a căuta telecomanda, dar o ascunsese înainte să vină împreună în cameră, tocmai pentru că se-aș­tepta la micile ei toane evazioniste. Oricum nu era nici un Westworld…

— Superbă cameră. Suntem la Home Inns?

— Home Inns, da…

— Filmul, Marlon, filmul! Te rog…

— La naiba, unde-o fi telecomanda?…

— Sună la recepție! Fă ceva…

— Poți să-l vezi în reluare. Vrei un pic de șampanie?

— Vreau să mă simt ca acasă.

Jane își scoase blugii și îngâ­nă, mândră de ea, parcă nu pentru Marlon: „Nu mi-am pus scutec…“. „Dar nici chiloți“, se gândi Marlon uitându-se la pubisul ei zbârlit, răsărit intempestiv între cei patru pereți, ca un animăluț de buzunar, și-i veni să râdă.

Turnă în două pahare și se-arătă nerăbdător s-o îmbrățișeze.

— Cred c-ar trebui să pui tot la uscat și să faci un duș fierbinte. Ești foarte înfrigurată, Jane.

Îi înfășură prosopul în jurul capului, dar ea nu era încă gata să lepede și cămașa, deși se lipise, re­ce și înghețată, de sânii ei. Prinse cu o mână plapuma și rămase așa, blocată pe marginea patului, ca o statuie închinată frigului.

— Nu știu ce să fac de-aici încolo, Marlee, se văicărea, frământându-și degetele.

— Tu, nimic, eu o să dau drumul la apă în cadă și-o să pun și niște spumă. Pe urmă, te descurci cumva, nu?

— Aveam un iubit în colegiu…

— N-ai să-mi spui asta acum, Jane…

— De ce nu, Marlon? Îl chema… Doamne, cum l-o fi chemat?

— Jeff? (Improviza, ca de obicei, pentru ea nu conta.)

— Jeff, da. Și era cel mai mare păcătos din lume, Marlon. Sex, sex, sex. Doar asta avea în cap.

Jeff îi apăru atunci lui Marlon ca un faun de peltea, privindu-i pe toți ștrengărește. Era portocaliu-morcov și se prelinse pe podea în valuri obscene sub formă de Shiva Umapati, lingam cu patru brațe și două aripi de flăcări, umflând balonașe dintr-un pai înfipt în cutia de Fanta.

Jane zâmbea forțat, tremura necontrolat; se acoperise de-o paloare stranie. Își îmbrățișase pieptul cu amândouă mâinile și se le­găna înainte și înapoi. L-ar fi alungat pe bărbatul ăsta care se tot holba la ea și pe toți ceilalți satiri obraznici și nerăbdători să dea buzna în amintirile ei. Ar fi ciufulit buchetul de trandafiri, petală cu petală, și și-ar fi acoperit tot trupul cu ele, să aline frigul și durerea. Poate că nici nu s-a îmbrăcat prea atractiv, nu s-a pieptănat cum trebuie, poate a dat-o deja în bară, și Richard, Marlon, mă rog, cel de-aici, oricine-ar fi fost, se molipsește acum de mizantropia ei bățoasă.

Marlon o simțea cum se înco­lăcește în jurul ei înseși, așa cum se răsucea și inima lui, de prea multe regrete, că n-a adus-o aici, că nu s-au jucat, că, în fond, prefăcându-se un valet cuminte și îngrijorat, n-a făcut decât s-o neglijeze profesionist. A ucis femeia (poate de asta le-a vorbit lui Jules și celorlalți ciraci despre moartea ei) și, odată cu femeia, tot ce împărțiseră de-a lungul vieții – țipete, candoare, linguri, pas­tă de dinți, tandrețe, nu și pe Jeff nesățiosul.

– Ți-e milă, așa-i? îi spuse ea oprindu-se din legănatul acela liniștitor.

CARTEA

Jane, soția lui Marlon Mont, un fost corector de scenarii de film, a fost diagnosticată cu Alzheimer la doar 45 de ani. Din acest moment, Marlon renunță la slujbă și se dedică aproape în totalitate îngrijirii ei, neștiind ce imensă provocare îl așteaptă. Primește sprijin financiar de la sora acesteia, Miriam, o femeie bogată și mereu suspicioasă, iar Rachel, asistentă, îl ajută în chestiunile mai delicate, dar și la supravegherea bolnavei. Ca să-și mai răscum­pere din păcate (și sunt destule, unele mai grave decât altele), Marlon se deghizează și cerșește (la început o dată, apoi de două ori pe săptămână), iar banii pe care-i strânge îi trimite unei aso­ciații pentru copii orfani. În același timp, vrând să-și facă viața un pic mai suportabilă, are și o amantă, o femeie mult mai tânără decât el, căsătorită la rândul ei, cu care se vede în fiecare miercuri. Urmărind toate fețele vieții protagonistului, Zilele lui MM reprezintă o cronică detaliată a deteriorării lui Jane și a modului în care cei doi soți încearcă să facă față situației, fiecare în felul lui.

AUTORUL

SEBASTIAN LĂZĂROIU s-a năs­cut la 20 martie 1970, în Comă­nești, județul Bacău. Este de profesie sociolog, autor de studii naționale și internațio­nale de sociologie și antro­pologie, publicate în reviste și cărți de specialitate. În plus, a scris articole pe teme de analiză politică pentru diverse periodice din România. De ace­lași autor, la Editura Polirom au mai apărut romanele Balena Albastră (2017) și Omatidii. Șarada unui hacker (2018).