„Suplimentul de cultură“ publică în avanpremieră un fragment din romanul Sub soarele lui Satan, de Georges Bernanos, traducere din limba franceză și note de Mădălina Ghiu, care va apărea în curând în colecția „Biblioteca Polirom. Esențial“ a Editurii Polirom.
– Fragment –
Vom da cuvântul martorului din a cărui istorisire am reținut miezul, martor care a fost ales de cel mai priceput și mai puternic ca să-l asiste pe bătrânul paroh din Lumbres în ultima sa luptă. La fel ca în cazul citatelor anterioare, și acestea au fost preluate dinraportul voluminos adresat superiorilor săi de scrupulosul canonic. Cu siguranță, vom vedea teama și amorul-propriu exprimându-se, uneori, cu o șiretenie nevinovată. Dar nu e nimic într-atât de josnic în pledoaria unui nefericit care își apără prejudecățile, tihna, vanitatea, rațiunea sa de a trăi.
Cu certitudine, este dificil de imaginat cu destulă forță un eveniment petrecut deja demult, dar o conversație ca aceea pe care am încercat să o redau aici îmi scapă printre degete, ca să zic așa, și nici cea mai fidelă memorie nu ar putea, la distanță, să descrie atitudinea, tonul, miile de mici incidente care schimbă sensul cuvintelor și ne forțează să auzim doar ce se află în concordanță cu convingerile noastre intime. Sunt convins că respectul pe care îl datorez comenzii oficiale venite din partea superiorilor mei și dorința mea de a lămuri lucrurile vor învinge repulsia și problemele mele de conștiință. Voi încerca, așadar, nu atât să repet cuvintele, cât să reproduc sensul general și senzația unică pe care am trăit-o.
— Vedeți să nu vă înșele cineva, Sabiroux!, a exclamat dintr-odată nefericitul meu confrate, cu o voce care m-a țintuit în loc. Scotea fulgere din priviri. O dată sau de două ori, am încercat să mă fac auzit, fără ca el să binevoiască să-și plece ochii. Ar trebui să recunosc din nou? Eram sub puterea vrăjii, dacă putem să numim vrajă tensiunea nervoasă îngrozitoare în care mă aflam și o curiozitate mistuitoare. Cât a vorbit nu mai aveam nici o îndoială că sunt în prezența unui om cu adevărat supranatural, căzut în extaz. Nenumărate lucruri, la care nu m-am gândit niciodată și care astăzi îmi par obscure și pline de contradicții, sau doar născute dintr-o imaginație puerilă, atunci îmi erau clare, și pentru inimă, și pentru rațiune. Am crezut că am pătruns într-o nouă lume. Cum să reproduc cu sânge-rece acele propoziții nemaiauzite în care, implorând și amenințând pe rând, uneori palid de furie, alteori cu chipul scăldat în lacrimi, cu un ton sfâșietor, nu mai spera în mântuirea sufletelor, evoca martiriul lor inutil, cuprins de furie și revoltă împotriva răului și a morții, de parcă îl strângea pe Satan de gât. Satan! Numele îi revenea pe buze fără încetare și îl rostea cu un ton nemaiauzit, care îți străpungea inima. Dacă ar fi permis ca ochii omului să-l zărească măcar pe îngerul rebel, căruia sfânta naivitate a străbunilor noștri i-au atribuit tot felul de grozăvenii, acum mai bine înțelese, astfel de cuvinte l-ar fi evocat, întrucât umbra lui era deja între noi doi, preoți umili, în mica grădină.
Nu!, domnilor, un astfel de discurs nu poate fi reprodus cu sânge-rece! Ar trebui să-l auziți pe acest om venerabil, transfigurat de groază, stăpânit de ură, cum evocă amintirile cele mai ascunse ale misiunii sale sacre, confesiunile teribile, evoluția păcatului în suflete, cum, cu privirea lui vizionară, vedea pe fețele nefericiților, deveniți victimele demonului, desenându-se linie cu linie agonia Domnului nostru pe Cruce. Am fost copleșit de un soi de entuziasm. Nu mai eram unul dintre acei slujitori ai moralei creștine, ci un om inspirat, unul dintre acei exorciști legendari, gata să smulgă din ghearele forțelor răului oile din turma lor. Miracol al elocvenței! Rosteam cuvinte fără șir, voiam să pornesc la atac, să înfrunt pericole, poate chiar martirajul. Pentru prima dată, mi se părea că întrezăresc adevăratul scop al vieții mele și demnitatea sacerdoțiului. M-am prosternat, da, m-am prosternat la picioarele vicarului din Lumbres. Mai mult! Am strâns în pumni faldurile sutanei lui sărăcăcioase, mi-am apăsat buzele de ea, am udat-o cu lacrimile mele, exclamând, vai!, pradă bucuriei mele fără de margini, mai mult am aruncat acele cuvinte decât le-am rostit: „Sunteți un sfânt!… Sunteți un sfânt…!“.
Nu o dată, ci de douăzeci de ori a repetat canonicul în extaz aceste cuvinte, rostindu-le confuz, cu emoție. Nu mai simțea pământul sub picioare, orizontul se învârtea ca o roată. Era ușor ca un fulg, uimitor de ușor și liber, în aerul proaspăt de primăvară. „Credeam că am devenit nemuritor“, a notat.
Ce cuvânt a fost, prin urmare, suficient de puternic pentru a ridica o atât de mare greutate, sau ce tăcere miraculoasă? Ce i-a strecurat în ureche acest tragic bătrân, pe care ispita l-a încercat până la capăt și care, respins de toți, și de Dumnezeu însuși, bruscat, învins, aflat în pragul morții și-a întors privirea către un prieten? Dar acest lucru nu îl vom afla nicicând…
Ah! Suntem sub călcâiul lui Satan, a spus el în cele din urmă, cu o voce slabă și dezarmată.
CARTEA
Părintele Donissan slujeşte într-o mică parohie din Artois, în nordul Franţei. În jurul lui se adună fiinţe nefericite supuse greşelii, în căutarea mântuirii. Obsedat de păcat şi îndoindu-se de vocaţia lui ecleziastică, el trăieşte în rugăciune şi asceză, mortificându-se cu sălbăticie, angajat într-o luptă miraculoasă, violentă şi disperată împotriva diavolului. Pradă ideală pentru Satan, întâlnirea lor este iminentă şi pregăteşte confruntarea viitorului Sfânt din Lumbres cu esenţa răului, întrupată în adolescenta vicioasă şi criminală Mouchette, devotată îngerului căzut. Această întâlnire memorabilă, într-o lume îngheţată, iraţională şi haotică, în care tânărul preot, rătăcit în noapte, este supus ispitei şi sărutului luciferic, este o mărturie despre puterea şi ajutorul credinţei în lupta cu forţele răului. Sub soarele lui Satan, „carte născută din război“, cum o numeşte Bernanos, este un roman intens mistic în care diavolul gotic, detronat din postura romantică de prinţ al întunericului, este transformat în prinţ al lumii, al unei lumi pe cale de a pierde teama de sacrilegiu şi sentimentul divinităţii.
AUTORUL
GEORGES BERNANOS (1888-1948) s-a născut la Paris. După terminarea studiilor la Sorbona a debutat ca jurnalist. S-a înrolat voluntar în Primul Război Mondial şi, rănit de câteva ori, a rămas marcat pe viaţă de tragedia şi absurdul războiului. Monarhist şi catolic fervent, recunoscut ca pamfletar şi orator pasionat, debutează în 1926 cu romanul Sub soarele lui Satan, care se bucură de un succes remarcabil, fapt ce îl determină să continue să scrie. În 1929, este laureat al Premiului Femina pentru romanul Bucuria, iar Jurnalul unui preot de ţară (1936) este distins cu Marele Premiu pentru Roman al Academiei Franceze. Multe dintre operele sale sunt dedicate interogaţiilor majore ale fiinţei umane asupra sensului credinţei şi graniţei fragile care desparte binele de rău.