Chiar mi-am pus in gind ca nu cumva, furat de peisaj, sa trec din neatentie granita. De altfel, graitor pentru dimensiunile Marelui Ducat de Luxemburg e si faptul ca la vreo cinci minute dupa ce m-am urcat in TGV, roaming-ul mi-a urat „bun venit in Franta!”. Ma rog, locul are farmec, venitul pe cap de locuitor e invers proportional cu marimea tarii, dar e greu sa te abtii de la citeva rautati de suporter roman, ce poarta in suflet mindria ca nationala noastra, de regula, ii face varza pe luxemburghezi la fotbal.
Adevaratul impact al grevei din transporturile franceze aveam sa-l realizez abia la Paris. Pe strazi, un soi de atmosfera apocaliptica precum in filmele hollywoodiene – haos, masini blocate in trafic, sute de miini ridicate la marginea strazii pentru un taxi. Am vazut pentru prima data la televiziunea franceza politicieni certindu-se asemenea celor de pe Dimbovita, aproape luindu-se de guler, urlind unul la altul. Iar saminta de scandal, tot dimboviteana: pensiile.
Dupa mai multe aventuri din trafic, via Bordeaux, am ajuns si in locul de bastina al lui Jean Monnet si al celebrei bauturi – Cognac –, unde am fost invitat la cea de-a douazecea editie a Salonului European de Literatura. Dupa cinci zile petrecute acolo, pot spune ca a fost printre cele mai importante manifestari culturale din afara granitelor tarii la care am luat parte. O traditie impresionanta – de-a lungul timpului au trecut pe acolo scriitori precum Amelie Nothomb, Arturo Perez-Reverte, Antonio Tabucchi, Ismail Kadare, o organizare impecabila, parteneri media de prima mina, un public grozav (n-a fost intilnire la care sa nu participe cel putin 50 de oameni; de exemplu, la ultima mea dezbatere pe care am sustinut-o alaturi de alti trei scriitori est-europeni, am avut parte de o sala de congres plina ochi). Dincolo de toate acestea, prilejul de a cunoaste indeaproape, la un pahar de cognac, zeci de scriitori, editori si jurnalisti de seama din toate colturile Europei.
Bref, a fost bine, dar acum, ca am terminat-o cu „deplasarile” pe anul acesta, pot spune din nou ca tot mai bine-i acasa.