Comisarul, inalt, brunet si bronzat, cu o uniforma impecabila, il priveste cu un ochi critic, apoi ia din mina unuia din carabinieri dosarul intins de acesta. Il rasfoieste putin, le face semn celor doi subordonati sa plece, mai rasfoieste vreun minut dosarul...
In fine, isi ridica iar privirea spre barbatul amutit acolo, in scaun.
— Stii italiana? incepu abrupt comisarul.
— Da, stiu, ii raspunse aproape imediat barbatul, ridicind capul din pamint.
— Cum te cheama?
— Petrica Scarpete.
— De unde vii?
— Din Romania… Dintr-un sat, Talieni, adauga el repede, prinzind privirea taioasa a comisarului.
— Si de cind esti aici, in Italia?
— De zece zile, veni raspunsul rapid.
Comisarul il privi atent.
— Zece zile, zici?
— Zece zile.
— Nu mai mult? insista comisarul.
— Nu mai mult.
— Minti! Roman mincinos! izbucni furios politistul si pocni dosarul de birou. Stii ca o sa te expulzam. Te trimitem inapoi acasa. Sa te duci sa furi si sa dai in cap la oameni la tine acolo, in puttana ta de Romania!
— Dar eu n-am furat, domnule comisar… se apara barbatul. Sa ma bata Dumnezeu daca am furat eu ceva! Scrie undeva acolo ca am furat ceva?
— Si-atunci de ce ai venit aici? La munca cinstita, asa-i? Sa faci un ban, fiindca acasa n-ai gasit de lucru si iti mor copiii de foame?
Barbatul cel ponosit tacu.
— Asa-i? Spune-mi! Asa-i?!
— Asa-i, ofta barbatul arestat.
— Sa-ti spun eu de ce ai venit! incepu cu glas tunator comisarul, ridicindu-se si incepind sa umble nervos prin spatele biroului. Ai venit ca sa furi. Poate ca ai si furat deja. Poate ca ai si omorit pe cineva. De unde sa stiu eu? Unde ai dormit? latra el repede spre barbat.
— La niste… am niste prieteni… intr-o tabara… Abia ce am venit. Imi cautam si eu ceva de lucru in oras, dar n-am gasit. Acum e mai greu… Si-atunci, intr-o noapte, au venit carabinierii si ne-au ridicat.
— Minti! Ti-am spus ca minti! urla comisarul. Porca miseria!
Apoi, pe un ton mai retinut, incepu:
— Daca spuneai adevarul, poate ca mai aveai o sansa. Poate ca te credeam. Dar cind minti asa, ca un porc nerusinat ce esti, nu pot decit sa trimit actele mai departe, la judecator, ca sa semneze ordinul de expulzare.
Se apleca peste birou inspre barbatul din scaun:
— Daca ai venit abia acum zece zile, spune-mi, cum de stii asa de bine limba italiana? Ai invatat-o la vreo facultate? Nu prea cred! O stii de la imparatul Traian? De unde? Zi!
— De la… de la bunicul, spuse barbatul.
— I-auzi, i-auzi! Si el de unde o stia?
— De-aici, de la el de-acasa. Vedeti, incepu repede barbatul, bunicul era italian. A venit in Romania inainte de razboi, cind in Italia era foame mare. A invatat romaneste si dupa aia s-a insurat si n-a mai venit inapoi acasa. Pe mine el m-a invatat.
Urma un moment de tacere.
— Si de unde a plecat bunicul asta al tau? intreba comisarul, pentru prima data sincer curios.
— De pe-aici de pe undeva. Dar au venit mai multi. De-aia ii zice si satului meu asa. Talienii, adica aia veniti din Italia.
— Si de ce te-as crede? intreba iar comisarul.
Dar nu mai apuca sa auda raspunsul. In birou patrunse un alt politist.
— Domnule comisar Scarpetti, va cauta cei de la Procuratura!
Barbatul de pe scaun ridica brusc capul. Dar comisarul nu se mai uita la el. Cobori iar privirea in dosar si i se adresa celuilalt politist:
— Ia si dosarul astuia si pune-l laolalta cu celelalte. Sa le duca un curier la judecator, la Milleroni, ca sa semneze ordinele de expulzare. Vagabondaj, pericol pentru siguranta publica… stii, ca de obicei. Sa-i trimita pe toti inapoi acasa.
In drum spre usa, comisarul Scarpetti arunca totusi o privire spre barbatul incercanat de pe scaun. Privirile celor doi se intilnira o clipa. Italianul si-o cobori pe-a lui, apoi iesi.