Desigur, ea nu rezolva ignoranta mea rusinata.
Daca stau si judec (si am facut-o neintrerupt de ieri pina azi), cred ca foloseam lemn de fag. Dar numai uneori. Traiam intr-o regiune cu dealurile impadurite bogat. Exista un Ocol silvic cu salariati de opereta (impresia se datora mai ales uniformelor verzi si a palariutelor frivole, fistichii) si-o berarie personala, destul de frecventata simbata si duminica, undeva, pe malul Siretului… Nu intotdeauna mi se aprobau „trunchiuri”. Luam atunci „gramezi” de crengi. Ele dadeau focului un fond de trosnituri delicate, de parca ar fi fost arsi pe rug ingerii prinsi in pat cu scolaritele internatului local. (De amintit ca acolo, intr-o buna zi de sarbatoare, s-a consumat un viol colectiv la care a participat pina si pedagogul de serviciu. „Victima” a fost o fata de vreo 12-13 ani. Ea s-a inteles cu baiatul iubit, mai mare, sa o viziteze la camin. Insa dinsul si-a adus si un prieten, iar acesta, la rindul sau, alti prieteni… si peste ei a dat pedagogul nostru indulgent, profitind de zapaceala generala. Fata s-a speriat in final… a povestit mamei si s-a ajuns la ancheta; ancheta a facut-o militianul si doctorul, adica eu… nu pot uita cinismul inocent al declaratiei scrise de eleva… preciza c-o detasare aiuritoare cite minute s-a culcat cu fiecare, de parca ar fi stat cu un cronometru in mina! Si fusesera vreo sase!!!) Sa revenim.
Altadata luam din depozitul aflat in perimetrul garii lodbe, niste bucati de un metru, un metru si ceva de lemn oarecum uscat. Ba cumparam si cite un copac intreg din padure! Dupa ce era taiat la baza cu drujba, se curata de crengi si totul se aducea cu caruta, ritualic, in curtea casei. Pentru ca am inceput, sa adaug ca la gara descoperisem un mecanism bizar ce se numea decojitor mecanic. Lemnele transate in fragmente de aproximativ un metru se jupuiau, de vii, de coaja, cu acest aparat kafkian! Insa intrebarea dumneavoastra mi-a adus in memorie inca un element, netrecut in schita camerii de la Dolhasca. Linga soba monumentala, pe partea lunga a ei, se afla o buturuga solida, lata, folosita drept scaunel de mine… si loc sfint pentru pisici. Parca vad si o blana de iepure pusa pe deasupra, intru giugiulirea contactului lenevos. Nu-mi dau seama cind si cum a disparut… Ca sa aprind focul, daca lemnele musteau de umezeala, intrebuintam ciocalaii furnizati de gazda. Pocneau ca obuzele-n poeziile de razboi feeric ale lui Apollinaire! Terorizau pisicile, delectau sufletul meu avid de zgomote mici, imblinzeau izolarea, acompaniau nocturn dragostea conjugala… Si tot de-a lungul sobei, intre ea si „masa de lucru”, in fata televizorului, iarna, se lafaia un sezlong. Un sezlong obisnuit de gradina, care chiar era scos vara in spatele casei, sub un par, cam la cinci metri de zidul de caramida goala al unei magazii cu un singur gemulet murdar, misterios, napadit de pinze de paianjeni… Tom Sawyer s-ar fi ascuns cu acolo cu Becky…