De fapt, nici nu conteaza comparatia cita vreme vreau sa spun doar ca nu va exista comesean care sa nu se simta indestulat.
Asta a reusit Mariusicu: sa puna la treaba 92 de oameni, de la A la V, cei mai multi scriitori-scriitori, dar si critici literari, regizori, artisti, savanti, ziaristi. Unii sint tineri (cei mai juni, in frunte cu insusi MC, n-au nici 30 de ani), altii – mai in virsta (cred ca decan am putea-o numi pe doamna Antoaneta Ralian, desi prezentarea zice ca-i nascuta in 1942), unii sint mari vedete, altii abia ies la rampa, unii-s moldoveni, altii munteni, ici-colo oleaca de ardeleni si stup de olteni, dupa cum l-a lasat inima pe stolnicul Chivu. I-a imboldit pe toti vreme de aproape trei ani si, pentru ca nu s-a dat batut, a sosit si rasplata: fiecare a pregatit si adus in cele din urma la curte cite un fel, cum a stiut si putut mai bine, de la aperitive la desert, de la sarat, acrisor, amarui, pina la dulcic. Cind bunatatile s-au adunat, Marius le-a rinduit intre doua coperte si a inchinat cartea lui Sorin Stoica.
N-am avut cum s-o citesc pe toata, cap-coada. Si nici nu cred ca ar fi bine s-o inghititi asa. Cartea cu bunici trebuie gustata in tihna, cu lingurita, nu hapaita in picioare la fast food. Desi n-am rasfoit-o decit o jumatate de zi, tot am ajuns sa ma prind ca acolo s-au strins mult mai mult decit 92 de prozisoare: hai sa nu spun ca 92 de romane abia asteapta sa le scrie cineva, dar macar 84 (arunc si eu o cifra) tot s-ar gasi. Mai ales ca, la finele cartii, un snop de poze atita focul imaginatiei si face sa fiarba romanescul. In plus, Cartea cu bunici da de mincat o piine buna multor cercetasi in ale stiintei: cel mai copios s-ar nutri cine-i doctor in antropologia memoriei; dar si un istoric; dar si un sociolog; dar si un psiholog. Si asta s-ar intimpla fiindca amintirile despre bunici sint o hirtie de turnesol extraordinara pentru ce s-a intimplat cu fiecare din noi separat si cu toti laolalta. Cum a fost si cartea despre tati a Martei Petreu.
Supere-se cine-o vrea, dar acum o sa fac parte colegilor mei din „Supliment” care m-au desfatat inca o data; dovada ca au gust puternic si intr-un pot-pourri. Ii iau in ordine si zic ce face fiecare: Emil Brumaru povesteste cum numai el stie despre un pirt epocal scapat de bunica dinspre mama; Serban Foarta compune un album in minunate versuri pentru Ariadna si Paulina; Gheo isi descopera hitru ca un mosulean jokerul din careul de asi: un stra-strabunic cu America-n singe; Florin Lazarescu si Luci Teodorovici jongleaza ca niste maestri vestiti ai risului (cu nod in git), si-si descriu bunicutele cele aprige. La urma de tot, cu voia dv., hop si eu cu o poveste mai trista, care se chema Roman si-a ajuns altceva si in a carei prezentare s-a strecurat nu stiu cum ca proasta in loc de a proasta. Ceea ce, trebuie sa recunosc, nu-i totusi o mare eroare. In plus, nici nu se cuvine a cirti pentru niste fleacuri la sfirsitul unui mega-ospat. Mai bine sa multumesc frumos si sa zic: sarumina pentru masa. Asta si fac.