As fi preferat sa vorbeasca despre succesele meritate ale compozitorilor Iancu Dumitrescu, Ana-Maria Avram, carora, de citiva ani buni, li s-a alaturat si fiul sau, el insusi muzician talentat. Succesele lor, materializate in concerte si saptamini muzicale ce i-au avut protagonisti in Anglia si Franta, au fost inregistrate si in mediile culturale din Elvetia, tara care i-a pri-mit si ii primeste cu bratele deschise; in orice caz, mai deschise decit le sint in propria tara. Am mai avut ocazia sa scriu pe subiectul acesta.
Articolul lui Cristian Teodorescu mi-a sarit in ochi si pentru ca, elvetian cu „acte”, sint legat sufleteste de aceasta tara ce m-a gazduit si mi-a dat redat o cetatenie si o demnitate ce-mi fusesera retrase abuziv de Securitate la inceputul anilor ’80. In paranteza fie spus, ai mei romani nu s-au gindit niciodata dupa 1989 sa le redea cetatenia celor care au fost privati de ea de un Ilie Ceausescu, in viziunea unui istoric ce si-a publicat recent amintirile, mare patriot si altii ejusdem farinae, un drept ce si-l aroga doar dictaturile. Dar nu asta este problema…
Fiindca graniceri elvetieni, tara care nu este in spatiul liber de circulatie Schengen, ar fi cerut pe un ton mai rastit ocupantilor unei masini cu placi romanesti sa se dea jos pentru un control, amicul meu gaseste de cuviinta sa extrapoleze lucrurile si sa afirme, nici mai mult nici mai putin, ca „in neutralitatea tot mai posomorit aseptica a Elvetiei se ascunde o veche duhoare de hazna, care porneste din bancile elvetiene…”
Nu intreb ce ar fi iscat o asemenea afirmatie din partea unui ziarist elvetian la adresa Romaniei. Sint convins insa ca amicul meu nu a auzit de raportul Bergier, ca nu stie ca elvetienii si-au lamurit, in mare parte, gratie muncii serioase a unei echipe de istorici independenti, mandatata de parlament, relatiile cu national-socialismul, inclusiv cele ale bancherilor lor. Lucru care, din nefericire, nu se poate spune despre istoria statului si a bancherilor romani in aceeasi epoca istorica, a aliantei Romaniei cu Germania nazista si a spolierii evreilor romani sau din teritorii cum a fost Transnistria.
Dar Cristian Teodorescu nu este istoric si nu i se poate cere sa fie la curent, neaparat, cu bibliografia istorica elvetiana. Ca ziarist insa, cred ca ar fi trebuit sa stie ca departe de a fi declansata de incidentul violent recent din Italia ce a deschis cutia Pandorei, chestiunea unora dintre romanii veniti in Elvetia, mai exact a romilor cersetori de la Geneva, se afla de mai bine de trei luni, aproape zilnic, in relatarile de presa, televiziune si radio. Mai nimeni nu a luat-o in serios in presa romana, pentru a nu mai vorbi de autoritati. Rezultatul este crearea unei stari de spirit nu foarte favorabile romilor romani ce practica cersetoria in numar mare la Geneva si, mai recent, si la Lausanne; si, prin extensie, si controale ceva mai severe la frontiera ale masinilor venite din Romania. Atit.
Relatiile culturale, cele din sfera muzicii, fie ca este vorba de muzica traditionala a tarafului din Clejani, gazduit de atitia ani de un muzeu etnografic ce duce mai departe memoria lui Constantin Brailoiu, sau de muzica de avantgarda practicata de fiul lui Cristian Teodorescu si de Iancu Dumitrescu, nu au avut si sint convins ca nu vor avea de suferit. De suferit au, poate, pe un alt plan, atit inregistrarile etno-muzicale ale lui Brailoiu, cit si cele ale lui Iancu Dumitrescu, niciodata promovate de tara lor de bastina. N-am vazut nici un disc Electrecord sau al Casei Radio care sa le fie dedicat si distribuit in strainatate. „Posomorit, antiseptic” ar putea fi calificate peisajul discografic si, prin extensie, vitrina culturala romaneasca. Cine nu crede, sa stea de vorba cu discarii din Bucuresti si sa asculte comentariile lor la adresa Electrecordu-lui sau a Casei Radio, dupa ce le ceri un de negasit set de discuri al lui Constantin Silvestri dirijind Mozart si Beethoven sau discurile colectiei, inexistenta si, despre care multi nici macar nu au auzit, „Enescu, compozitor si interpret”. Tot elvetienii or fi de vina?