Actualitate  -  Iulia Blaga  -  Gabi Virginia Șargă și Cătălin Rotaru: „Realitatea sistemului medical din România e atât de dură încât pare ficțională“  -  

În 2016, Gabi Virginia Șargă și Cătălin Rotaru au provocat o surpriză cu primul lor scurtmetraj, 4.15 pm. Sfârșitul lumii, care a fost selecționat în competiția pentru la Palme d’or la Festivalul de la Cannes din peste 5.000 de titluri. Doi ani mai târziu, cei doi regizori și scenariști, împreună cu producătorul Adina Sădeanu și directorul de imagine Tudor Platon au terminat primul lor lungmetraj, o coproducție independentă a Axis Media Production și Green Cat Film. Rolul principal e interpretat de Alexandru Suciu, și el debutant în lungmetraj, iar în distribuție a intrat și partenerul lui din 4.15 pm. Sfârșitul lumii, Elias Ferkin (plus Cristina Flutur, Gelu Colceag, Tania Filip, Carmen Florescu, Virgil Aioanei și Codin Maticiuc).

Să nu ucizi e o dramă contemporană inspirată de scandalul Hexi Pharma din 2016, când s-a aflat că în sistemul sanitar intraseră de mult și pe scară largă dezinfec­tanți diluați de la Hexi Pharma, lucru care a favorizat înmulțirea infecțiilor nosocomiale din spitale. Filmul urmărește un personaj imaginar, chirurgul Cristian Badea, pe care moartea unui pacient după o banală operație de hernie îl transformă într-un re­bel. Însă filmul nu e doar despre acest medic, ci despre un sistem și o societate atrofiate de indiferen­ță, individualism și corupție.

Cum v-a venit ideea unui film despre scandalul Hexi Pharma și cum ați ajuns la povestea ficțională a unui chirurg care se ia la trântă cu sistemul?

Am fost șocați de scandalul biocidelor diluate și de amploarea lui, la fel ca orice român. Biocidele diluate au fost distribuite în aproa­pe toate spitalele din România timp de peste 10 ani. Au provocat decese, mutilări, suferințe. Întrebarea care nu ne dădea pace era: cum a fost posibil? Dincolo de revoltă, aveam nevoie să înțelegem. Oare de ce timp de 10 ani nimeni din sistemul medical nu a luat atitudine? Toți erau ignoranți, in­diferenți sau complici? Am căutat prin presă, pe net, un articol de­spre cineva din sistemul medical care să vorbească despre biocidele diluate. Nu am găsit. Poate pentru că nu a existat. Sau poate pentru că, asemeni chirurgului Cristian Badea, personajul principal din film, a luptat și a fost redus la tăcere.

În ce a constat documentarea? Ce fel de reacții a provocat în sistemul medical vestea că se face un film despre Hexi Pharma?

Am citit articolele din presă. Am studiat protocoale medicale pentru spălarea mâinilor, ghiduri pentru dezinfecțiile intra­spitali­cești, organigrame, legi, ordine ale Ministerului Sănătății, am vizitat diferite spitale.

Am discutat cu rezidenți, epidemiologi, profesori șefi de secție, cu asistente medicale, medici le­giști și pacienți. Cât despre reacții, cred că e concludent următorul fapt: medicii pe care i-am consultat în legătură cu scenariul ne-au cerut să nu-i trecem pe generic. Ne-au spus că nu doresc să aibă probleme.

În film, medicul nu găsește nicăieri înțelegere, începând cu soția și colegii, continuând cu șeful de secție și managerul spitalului și terminând cu Ministerul Sănătății, presa și Procuratura. De ce nu i-ați dat medicului nici un aliat (cu excepția laborantei care-i face analizele biocidului)?

Medicul Cristian Badea trăiește într-un mediu profund viciat, în care el reprezintă excepția, abaterea de la normă. Asta nu înseam­nă că e un sfânt, ba dimpotrivă – are vicii, păcate, culpe, e arogant, corupt, agresiv –, însă crede în mod fundamental în vocația lui de a ajuta oamenii. Ceilalți refuză să i se alieze nu pentru că sunt esențial răi, abjecți, ci pentru că mediul în care trăiesc i-a obișnuit cu niște valori inversate. Nu i se aliază pentru că au uitat să-și mai pună întrebări. Nu i-am dat nici un aliat lui Cristian pentru că am vrut să rămânem fideli realității. Oricât de ciudat ar suna, realitatea sistemului medical din România e atât de dură încât pare ne­verosimilă, pare construită, fic­țională.

Sunteți mulțumiți de cum a ieșit filmul? Ce ați mai schimba dacă ați mai putea?

Sperăm ca în primul rând spectatorii să fie mulțumiți. Iar de schimbat… nu mai putem schim­ba, așa că nu are rost să facem o istorie contrafactuală.

Cum ați găsit interpretul principal și ce calități ați căutat la el?

Nu a trebuit să îl găsim pentru simplul motiv că n-a fost nevoie să-l căutăm. Îl aveam deja în minte pe Alexandru când scriam scenariul. Alexandru e un actor excepțional, îl cunoaștem bine. Am lucrat cu el la un spectacol de teatru acum vreo patru ani, apoi l-am distribuit în scurtmetrajul nostru. Alexandru nu e doar un actor experimentat, versatil, stăpân pe mijloacele de expresie și profund implicat în aprofundarea unui rol. Actorul Alexandru Suciu e dublat de o conștiință, e un om foarte implicat în viața cetății. Îi pasă de ce se întâmplă în jurul lui, este frustrat și revoltat de răul ce proliferează. Ceea ce e stricat, defect, inautentic, diform moral în societatea noastră îl irită, îl obligă la un răspuns, nu-l lasă indiferent sau pasiv. Toate aceste lucruri ne-au convins să îi oferim rolul medicului Cristian Badea.

Faptul că v-ați autodistribuit în film are o valoare sentimentală pentru un prim lungmetraj?

Motivele sunt practice. Trebuia să ne încadrăm în buget, trebuia să tăiem niște cheltuieli ca să facem filmul. Faptul că ne-am autodistribuit ne-a permis să închiriem un cherry picker (n.red.: macara hidraulică) pentru o filmare de noap­te. Cât privește partea sentimentală… nu lăcrimăm de emoție când ne privim pe ecran. Ne analizăm jocul și avem mereu ne­mulțumiri, ne spu­nem că trebuia să fie mai bine. Nu aveam și nu avem orgoliul de a apărea în film. A fost o necesitate pe care ne-am dori să nu o mai repetăm. E dificil să fii regizor, iar să mai și joci în filmul tău e cu atât mai dificil.

La fel ca în scurtmetrajul 4.15 pm. Sfârșitul lumii, și aici există o componentă religioasă – ti­tlul, prenumele eroului, urmele de cruci de pe peretele garsonierei închiriate, femeile care întreabă locatarii unui bloc dacă „primesc cu Domnul“. Vorbiți-ne puțin despre această componentă. De ce ați avut nevoie ca ea să cuprindă povestea?

Ideea de Dumnezeu s-a insinuat în film, ea nu a existat în primul draft de scenariu. A apărut ca o posibilitate logică, a evoluat și s-a impus. A fost un soi de necesitate. Ideea de Dumnezeu e ideea unei ultime instanțe morale, datoare de a da răspunsuri la problema răului, la problema morții absurde a unui pacient nevinovat. Acest Dumnezeu e un martor tăcut, o prezență discretă sau, poate, o absență destul de vizibilă.

Cristian e medic, e înainte de toate un om de știință, nu are pre­ocupări religioase. Cu toate acestea, el urmează în mod in­conștient un soi de traseu christic. E un fel de agent al binelui, un ultim Don Quijote. Poate ne aflăm într-o lume postapocaliptică, în care binele a abandonat și a trecut de partea răului. Dar întrebările astea le lăsăm spectatorilor.

Ca o concluzie, cum a fost în trei cuvinte experiența realizării primului lungmetraj?

Cătălin Rotaru: Provocator, stimulant, te responsabilizează.

Gabi Virginia Șargă: Greu, greu, greu.

Galerie foto