
Nu voi relua aici povestea incercarii mele esuate de a ajunge in 1985 la Viena. Am evocat-o in cartea mea de convorbiri cu regretatul savant, ideolog si activist civic (Al treilea discurs. Cultura, ideologie si politica in Romania, Polirom, 2001, acum disponibila online pe site-ul editurii), voi reveni pe larg cu alt prilej. Vreau doar sa public trei documente „noi”, gasite printre cele 1.685 pp. primite de mine de la CNSAS in toamna asta. Le reproduc intocmai, in ordine cronologica, cu precizarea ca, foarte probabil, securistii ieseni cerusera omologilor lor clujeni date despre Adrian Marino pe 9 ianuarie 1985, ca urmare a audientei obtinute de mine la Securitatea Iasi, pe 3 ianuarie. Cu acordul lui Adrian Marino, am solicitat atunci Securitatii sa-si precizeze cit mai repede pozitia asupra plecarii mele, pentru a nu intirzia si eventual compromite procesul imprevizibil de trimitere a unui bursier roman. S-a pastrat si o adresa din 5 octombrie 1985 a Securitatii Cluj catre Securitatea Iasi, care ceruse iar date despre Adrian Marino pe 21 august 1985, dar e vorba de o revenire ce reia aproape verbatim scrisoarea din 1 februarie transcrisa mai jos. Ineficienta si haotica, asemeni tuturor institutiilor romanesti din toate timpurile, Securitatea nu dispunea nici de optiunea copy and paste…
Textele vorbesc oarecum de la sine. Atrag atentia asupra paragrafului final al ultimului document, o proba de arhiva ce dezminte speculatiile persistente din lumea noastra culturala despre rolul de agent de influenta pe care l-ar fi jucat Adrian Marino in strainatate. Adrian Marino a murit cu amaraciunea de a fi fost acuzat direct, in scris si in reuniuni publice, de colaborare cu Securitatea.
MINISTERUL DE INTERNESTRICT SECRET
INSPECTORATUL JUDETEAN CLUJExemplar nr. 1
-– Grupa Operativa 0544 –-
Nr. 008519 din 01.II.1985
Catre,
INSPECTORATUL JUDETEAN IASI al M.I.
– Securitate –
La adresa Dvs. nr. 3/GP/0027159 din 09.01.1985, in legatura cu numitul MARINO ADRIAN din Cluj Napoca, va comunicam urmatoarele:
MARINO ADRIAN NECULAI este nascut la 05.09.1921 in Iasi, fiul lui Neculai si Ecaterina, de nationalitate romana, absolvent al Facultatii de litere si filosofie, doctor docent in stiinte filologice, critic literar, membru al Uniunii Scriitorilor din RSR, domiciliat in Cluj Napoca, str. Rakoczi, nr. 72.
Cel in cauza a facut parte din organizatia de tineret a P.N.T. (respectiv din T.U.N.T.), fapt pentru care in 1948 a fost arestat si condamnat la 8 ani de temnita grea.
Pe baza prodigioasei sale activitati literare si a comportarii corecte avute ulterior, in 1968 a fost reabilitat si primit in Uniunea Scriitorilor din RSR.
Are numeroase publicatii valoroase, in special in domeniul criticii literare, atit in tara, cit si in strainatate (Franta, Belgia, Elvetia, Italia, RFG, s.a.).
In 1973 a fost cooptat in colegiul de redactie al revistei pentru strainatate „Cahiers d,etudes litteraires” (editura „Univers”).
Prin lucrarile de certa valoare publicate, ADRIAN MARINO a devenit o personalitate cunoscuta nu numai in tara, ci si in strainatate, unde este invitat la diferite congrese sau simpozioane pe teme de critica si istorie literara.
De asemenea, in 1971/1972 a fost angajat ca lector la Facultatea de litere a Universitatii din Berna-Elvetia. Anual, efectueaza cite 2-3 deplasari pentru documentare in Franta, Italia, RFG, Belgia, luind contact cu diferiti critici literari si personalitati marcante ale culturii universale.
Printre cei contactati, se numara si unele persoane marcante ale emigratiei romane din diverse tari, cum ar fi: MIRCEA ELIADE – profesor universitar la Universitatea din Chicago; CIORANESCU ALEXANDRU – profesor la Universitatea din Laguna-Spania; BACIU STEFAN – profesor la Universitatea din Haway-Honolulu-USA; MIRCEA CARP – critic literar, fost angajat al postului de radio „Europa Libera”, fost consilier personal al fostului secretar de stat al SUA Henry Kissinger; NEMOIANU V. – profesor la „Catholic University of America” din SUA s.a. Cu acestia intretine frecvente relatii de corespondenta sau ii contacteaza personal cu ocazia calatoriilor intreprinse in Occident. Nu detinem date ca fata de persoanele mentionate s-ar deda la calomnii la adresa regimului din tara noastra. Relatiile cu ei imbraca mai mult aspectul unui schimb de opinii asupra curentelor si miscarilor literare si de idei.
Recent, lui ADRIAN MARINO i-a fost conferit Premiul „Herder” pe anul 1985.
Datorita prestigiului sau international din domeniul literar, a renumelui dobindit in aceasta directie, ADRIAN MARINO este lucrat pe linia problemei „MIRAJUL” (prevenirea racolarii de cadre cu pregatire superioara).
Pt. SEFUL SECURITATII
Colonel,
IOAN OPREA
ss indescifrabil
-conc. si dact. L.E.
-2 ex.
-nrd.430/00491
STRICT SECRET
Exemplar nr. 2
MINISTERUL DE INTERNE
INSPECTORATUL JUDETEAN IASI
Nr. 3-GP-0027650 din 6 martie 1985
Catre
INSPECTORATUL JUDETEAN CLUJ AL M.I.
-– Securitate –
-– Tovarasului sef al Securitatii –
De catre noi, este lucrat in prezent numitul CULIEANU ION-PETRU, care in anul 1972 fiind trimis la studii in Italia, a refuzat inapoierea in tara stabilindu-se in Olanda, unde lucreaza in calitate de cadru didactic la Universitatea din Groningen.
Totodata este cooptat in calitate de colaborator al postului de radio „EUROPA LIBERA”, unde acorda interviuri si apare in emisiunile acestui post.
Sus-numitul are in Iasi de unde este de loc, pe mama si sora sa PETRESCU THERESE-ADELA, casatorita cu PETRESCU DAN, ambii urmariti de catre noi.
PETRESCU DAN a fost condamnat de drept comun, a urmat facultatea de sociologie, iar in prezent este fara ocupatie, avind un anturaj format din elemente cu preocupari scriitoricesti, in rindul carora cauta sa creeze si sa mentina o stare de spirit necorespunzatoare ajungind pina la actiuni protestatare, aceasta datorita influentelor externe si a dorintei sale de emigrare.
Scriitorul MARINO ADRIAN din Cluj-Napoca, se afla in relatii de corespondenta cu CULIEANU ION-PETRU din Olanda. Mentionam ca sotia acestuia CULIEANU CARMEN nascuta GEORGESCU, fost casatorita WESTERINK, are o pozitie loiala tarii noastre. De fapt si CULIEANU ION-PETRU pina in anul 1983, a fost in relatii bune cu ambasadorul nostru din Olanda.
Intrucit in prezent de catre noi se desfasoara o actiune mai ampla de compromitere si destramare a anturajului lui PETRESCU DAN, precum si exercitarea unor masuri de influentare pozitiva asupra unor persoane din exterior printre care si CULIEANU ION-PETRU, va rugam sa ne sprijiniti in aceasta actiune prin MARINO ADRIAN, care se afla in atentia G.O.T. 0544 si care ne-a trimis date despre persoana sa cu nr. 008519 din data de 1 februarie a.c.
Fata de aceasta situatie, rugam sa analizati posibilitatile de care dispune MARINO ADRIAN pe linga CULIEANU ION-PETRU si in cazul cind accepta, sa-i scrie acestuia o scrisoare in a carui continut sa-i atraga atentia ca numitul PETRESCU DAN, nu se incadreaza in munca, scrierile sale nu sint publicate deoarece supara pe cei ce lucreaza in domeniul literaturii si publicisticii, si prin acest mod compromite si familia sa.
Rezultatul masurii, rugam sa fie comunicat in timp util.
PENTRU SEFUL SECURITATII
LOCTIITOR SEF SECURITATE
COLONEL
CIURLAU CONSTANTIN
SEFUL SERVICIULUI III
Locot.col.
Botirlan Mihail
RD/5492/1621 din 6 martie 1985
2 exemplare
MINISTERUL DE INTERNESTRICT SECRET
INSPECTORATUL JUDETEAN CLUJExempl.nr. 1
-– Grupa Operativa 0544 –-
NR. 008626 din 17.06. 1985
Catre,
INSPECTORATUL JUDETEAN IASI AL M.I.
-– Securitate –-
La adresa Dvs. nr. 3/G.P./0027560 din 06.03. 1985, va comunicam urmatoarele:
Numitul MARINO ADRIAN din Cluj-Napoca, nascut la 05.09.1921 in Iasi, fiul lui Neculai si Ecaterina, critic literar, este plecat in Austria si R.F.Germania, pe o perioada de trei luni, trimis de catre Uniunea Scriitorilor din R.S.Romania.
Va facem cunoscut insa ca nu putem actiona prin acesta asupra lui PETRESCU DAN din Iasi si a lui CULIEANU I. PETRU din Olanda, in sensul determinarii lor de a nu mai avea atitudini protestatare, deoarece insusi MARINO ADRIAN este semnalat cu asemenea manifestari.
Pt. SEFUL SECURITATII
Colonel OPREA IOAN
ss indescifrabil
RD.142/383
redact: L.E.
dactil: C.I.
2. ex.-