Dacă rolul acceptat al unui muzeu este de a păstra aprinsă flacăra memoriei și de a transmite neîntrerupt o moștenire intelectuală prețioasă și cunoștințele despre ea, rar mi-a fost dat să văd o instituție muzeală mai eficientă decât cea cunoscută în Germania sub denumirea Bachhaus Eisenach. Nu este greu de ghicit trimiterea la casa memorială în care s-a născut Johann Sebastian Bach, păstrată cu sfințenie de-a lungul veacurilor, transformată în muzeu al Noii Societăți Bach în 1907, având misiunea – s-a spus atunci și este în continuare valabil – „de a colecționa și salva tot ce este în relație cu Johann Sebastian Bach și cu munca vieții lui“.
Astăzi, într-un Muzeu Bach extins cu o clădire nouă, este imposibil să nu te simți bine, invitat generos la intrare să asculți unul din concertele ce au loc, practic, zilnic, plimbându-te apoi prin camerele scunde ale vechii case ce păstrează amintirea muzicianului de geniu și a marii sale familii și, între altele, o impresionantă bibliotecă de secol XVIII. Personal, în vizitele repetate în această clădire simbol al marii muzici, m-am simțit bine mai ales într-o sală luminoasă, largă, din noua clădire, prin ale cărei geamuri întrevezi un colț verde deluros de Thuringie, mutându-te dintr-un fotoliu-balansoar în altul, pentru a asculta în căști exemplificări din fiecare stil muzical al lui Bach.
Dacă scriu astăzi despre instituția în sine este pentru a vă semnala două din publicațiile de mare interes ale muzeului, exemplar redactate într-un stil ce îmbină cercetarea științifică minuțioasă cu o prezentare relativ simplă, pe înțelesul tuturor și cu o finalitate vădit gândită de a educa un evantai cât mai larg de oameni.
Model este volumul bilingv (german-englez) intitulat Bach și prietenii. Viața lui Bach în 82 de portrete gravuri, semnat de Jörg Hansen și apărut sub egida Editurii Bachhaus Eisenach. Cele 175 de pagini ilustrează cu portrete, fiecare având alăturat o pagină explicativă despre autor, contextul în care au fost realizate și raporturile celui reprezentat cu membri familiei Bach, o suită de personaje ce au populat și au dat culoare vieții compozitorului. Autorul a împărțit personajele în diverse categorii, ce încep cu familia lui Bach, continuă cu colegii săi, urmați de muzicienii și apoi libretiștii cu care a fost în relație. Alte categorii, în ordinea apariției personajelor, le formează editorii vremii, membrii familiilor regale sau princiare ce au guvernat, conții, primarii Leipzigului în timpul lui Bach, consilierii și învățații, membrii clerului, directorii școlilor, pentru a se încheia cu medicii compozitorului. Pe lângă alesul design și excepționala calitate a tiparului, ceea ce dă un plus de atractivitate cărții sunt recomandările muzicale ale unei piese de Bach sau contemporanii săi pentru fiecare personaj și trimiterea fie la un CD ce poate fi găsit în magazinul muzeului, fie la ascultatul online, pe site-uri ca iTunes, Amazon sau Spotify.
Jörg Hansen explică faptul că încă din 1907 Muzeul a prezentat această colecție prețioasă de gravuri a personajelor ce s-au intersectat cu Bach, unele păstrate în tiraje mici, toate făcute după picturi de epocă, nici una dintre gravuri mai veche de 20 de ani de la moartea celui reprezentat. Albumul, precizează autorul, a fost gândit ca un supliment la, și nu pentru a înlocui o biografie a compozitorului, iar la sfârșitul volumului o listă bibliografică recomandă lucrările indispensabile de parcurs pentru cei interesați să aprofundeze subiectul.
Numeroase gravuri îl au ca autor pe Martin Bernigeroth la Leipzig, iar o serie specială o constituie cele realizate în tehnica „mezzotint“, în care zonele luminoase ale imaginii sunt create „din întuneric“, prin șlefuire. O astfel de placă nu permitea tipărirea decât a în jur de 60 de gravuri. Procesul relativ complicat al realizării gravurilor, care cerea și trimiterea unor portrete pictate pentru a fi transferate pe plăcile de cupru, ar explica, consideră autorul, lipsa unor gravuri de epocă ale lui Bach și a mulți dintre cei ce au jucat un rol important în viața lui.
Jörg Hansen notează, de asemenea, că istoria prietenilor lui Bach nu se încheie la moartea compozitorului, ba chiar „s-ar putea spune că abia începe odată cu ea“. În colecțiile arhivei Muzeului Bachhaus se păstrează alte numeroase ilustrații din secolul al XIX-lea din vremea renașterii muzicii lui Bach, inclusiv portrete, ce vor face, probabil, obiectul unui al doilea volum al Prietenilor lui Bach.
O a doua publicație de interes a Muzeului Bachhaus, și ea apărută în ediție bilingvă, se intitulează, pe urmele unei expoziții, „Sânge și spirit“: Bach, Mendelssohn și muzica lor în timpul celui de-al Treilea Reich. Volumul este semnat din nou de Jörg Hansen împreună cu Gerald Vogt. Cei doi amintesc evoluția paradoxală a concepțiilor despre Mendelssohn și Bach, cel dintâi jucând un rol esențial în redescoperirea operei cantorului de la Leipzig, aproape uitată la începutul secolului al XIX-lea.
În 1829, Mendelssohn, pe atunci în vârstă de 20 de ani, prezenta capodopera lui Bach, Pasiunile după Sf. Matei, la Societatea corală din Berlin, pentru prima dată după moartea compozitorului. O sută de ani mai târziu, imaginea lui Mendelssohn avea să fie total modificată de naziști. În timp ce Bach devenea în propaganda nazistă „cel mai german dintre germani“, omagiat în public de Hitler și Goebbels, „evreul“ Mendelsshon era prezentat ca un accident primejdios în istoria muzicii și care ar fi jucat un rol hotărâtor în „degenerarea muzicii germane“ în secolul al XIX-lea.
Expoziția inițială a fost organizată în 2009, la comemorarea de 200 de ani a nașterii lui Mendelssohn. Apărut recent într-o ediție nouă, volumul ilustrează cu imagini sugestive din anii 1933-1944, unele foarte rar văzute, ceea ce autorii denumesc „peisajul ideologic“ al timpului, înfățișarea propagandistică a lui Bach, Festivalul Bach al Reichului, organizat la Leipzig în 1935, cu participarea lui Hitler, Bach în „Noul spirit“ și transfigurarea sa pentru a servi ca un pretins exemplu de „superioritate națională“ etc.
Volumul prezintă biografiile rezumate a zece membri din conducerea Noii Societăți Bach (NBG), între care muzicieni cunoscuți cum au fost Karl Straube, organist și, în anii 1918-1940, cantor al bisericii Sf. Thomas, dar care a evitat în mare măsură capcanele ideologiei naziste, în ciuda angajării sale în NSDAP, sau Erhard Mauersberger, dirijor al corului, compozitor și cantor după război la Sf. Thomas, personaj angajat din plin în propaganda anti-semită nazistă și lucrând la Institutul pentru explorarea și înlăturarea influenței evreiești asupra vieții religioase germane. Un muzician ce avea să facă ulterior carieră și sub regimul comunist, în poziții de conducere în Noua Societate Bach între 1963 și 1982, chiar președinte al Comitetului Bach din Germania de răsărit, distins cu Ordinul de Merit al Patriei.
O a doua parte a volumului, ce merită cu prisosință citit, îl evocă pe Mendelssohn ca fondator al renașterii muzicii lui Bach, descrie împrejurările demolării monumentului ce îi fusese înălțat în fața celebrei săli Gewandhaus de la Leipzig și se încheie cu alte câteva biografii ale membrilor de origine evreiască ai Noii Societăți Bach, între care Guido Adler, Alfred Einstein, Eduard Zuckmayer, Wanda Landowska etc.
FOTO: