De-as avea o suma fabuloasa/ Mi-as lua o mie de femei/ Si le-as da, in pielea goala, –n casa,/ Drumul sa-si mingiie prin odai/ Fesele-n aoreole groase,/ Sinii (pentru una cite trei!)./ De-as avea o suma fabuloasa/ Mi-as lua o mie de femei!/ Iara eu as sta, sever, la masa/ De cristal si c-un naiv condei/ Le-as descrie-ncolaceala joasa/ Si apoi le-as fierbe in ulei/ De-as avea o suma fabuloasa… si semnam Ingerul Marchiz…
***
Tot pe atunci puneam la cale o lectura demna de implinirea a patruzeci de ani si i-o comunicam: „Mult stimate si vesnic iubite domnule Profesor, Azi, 21 iunie 1978, incep o lectura grandioasa! Voi citi concomitent: Proust (14 vol.), Shakespeare (11 vol. + cel cu sonete), O mie si una de nopti (14 vol.). Este marea mea descoperire! Pina acum citeam cite un autor, cautind mai ales izolarea ce ti-o dau operele geniale. Orice alta lectura crea «sparturi». Acum, ca sa intimpin virsta de 40 de ani in forta, voi impleti intr-un culcus personal Proust, Shakespeare, basmele arabe. Am inceput cu primul volum din Proust. Voi continua cu unul sau doua de Shakespeare. Voi adauga din cind in cind si cite un volum din O mie si una de nopti.
Va iesi ceva colosal, nebanuit, miraculos, sint sigur. Pacat ca O mie si una de nopti e extirpata, in traducere, de acele fragmente de obscenitate basmuitoare, cum se exprima Negoitescu. Iar editia franceza nu o am. (Mai tirziu, tot cu ajutorul sublim al lui Radu Petrescu, mi-am facut rost de editia Mardrus, in 16 volume, cartonata, de la un anticariat din Bucuresti… insa asta e alta poveste… pentru cumpararea ei am facut apel si la bugetul lui Serban Foarta!) Dar nu-i nimic, imaginatia mea le va suplini cu asupra de masura. Sufletul imi sfiriie de placere gindindu-ma la uriasul tort etajat pe care-l voi realiza… alternind zone singerii, shakespeariene, cu infinitele volute capricios-perverse proustiene, topind miezul in ferbinteala degajata de mirobolantele popouri feciorelnice, sodomizate de efriti, din o mie si una de nopti nerusinate… in delir”.
***
„Ma laudasem, inconstient, ca as putea scrie vreo douazeci de pagini despre pisici! Observ acum, cind incerc sa o fac, ca nu-mi ies nici citeva rinduri. V-as putea doar comunica faptul ca Scamosila facea tumba pentru musafiri! Ce inseamna asta? Pai, cind aveam vreun vizitator, ii spuneam cu oarecare aplomb, poruncitor: Scamosila, fa tumba pentru musafiri! Si dinsul, intr-un fel indescriptibil, isi lipea capul de podea, se da usor pe o parte si ajungea sa se intinda total, cu labutele in sus, stind asa, nemiscat, ca sa fie admirat, citeva clipe. Apoi isi relua, demn, pozitia normala, patrupeda… Tumba pentru musafiri era insotita de un miorlait de foarte jalnica tonalitate. Lucru esential, Scamosila nu zice miau!, ci mau! Ceea ce-i cu desavirsire altceva, va dati seama! Ar mai fi si incercarile lui disperate de a ma impiedeca sa scriu… Se trintea pur si simplu pe fila alba si se prefacea ca doarme! De dormit cu adevarat ii placea pe pieptul imbracat intr-un plover moale, dupa masa, bagindu-si botul lui rece in nasul meu, ca si cum am fi stabilit un contact cu efect soporific…”