Ca arhivele romanesti contin de multe ori o pepita de aur, am mai spus-o. Problema e doar ca si proprietarii lor sa o inteleaga si, mai ales, sa o valorifice.
Nu stiu citi dintre dumneavoastra ati auzit de aparitia celor trei discuri, ce contin Missa in do minor, KV 427 de Mozart, cuplata cu Missa Solemnis de Beethoven. Experienta mea in magazinele de discuri bucurestene, cu doua saptamini in urma, nu a fost prea fericita. Discarii erau dezorientati la simpla intrebare daca au discul si marea lor majoritate nu il aveau. Acolo unde l-am gasit nu stiau ca il au in raft. N-am vazut vreo semnalare in paginile culturale ale presei, semn ca nici criticii nu i-au acordat vreo importanta. Eu unul am aflat de aparitia lui de la muzicologul Stephan Poen, de la Roma, care semneaza o prezentare pasionata a setului. Si nu e de mirare, fiind vorba de sotul regretatei si exceptionalei mezzosoprane care a fost Elena Cernei, una din solistele cvartetului vocal ce interpreteaza cele doua capodopere.
Indiscutabil, interpretarile si inregistrarile sint de o mare calitate, iar remasterizarea pe discurile compact fara cusur. Vocile solistilor, mai ales soprana si mezzosoprana, eroinele Marii misse mozartiene, impresioneaza prin emisia vocala clara, cristalina, de o mare puritate. Exceptionale mi se par corurile Filarmonicii si Radioului, conduse in epoca de Dumitru D. Botez si Stefan Muresianu. Ii las pe criticii de profesie sa judece mai mult, personal fiind impresionat mai ales de conceptia mozartiana moderna a lui Constantin Silvestri, in traditia paminteana a unui Hermann Scherchen in anii ’50. Comparatiile cu interpretarile de epoca sint posibile, inregistrari contemporane, cu Eugen Jochum si Ferenc Fricsay pe podium si mari voci de soprane, ca Irmgart Seefried sau Maria Stader fiind astazi disponibile pe discuri Orfeo d’Or sau Deutsche Grammophon.
Cum s-a mai intimplat cu inregistrarile istorice romanesti readuse pe disc, semne de intrebare pun identificarile solistilor, orchestrelor si ale datei concertelor. In cazul Missei in do minor, erorile par sa se succeada, preluate de autorul prezen-tarii discului. La bicentenarul nasterii compozitorului, in ianuarie 1956, Constantin Silvestri nu a condus Orchestra Filarmonica „George Enescu”, ci pe cea a Radiodifuziunii Romane. Lucrul este cert. Iar, cel putin in concertul de la 25 ianuarie, potrivit concertografiei lui Octavian Lazar Cosma (inregistrarea Electrecord ni se spune ca a fost facuta pe 27), soprana ar fi fost Emilia Cironeanu, ce isi facea debutul, si nu Emilia Petrescu, asa cum figureaza in prezentarea discului. In lipsa unui dictionar muzical serios si exhaustiv, dubiile vor persista, inevitabil, fara o cercetare completa a documentatiei timpului. In paranteza fie spus, nici biograful lui Silvestri, John Gritten, nu duce lucrurile pina la capat, preluind se pare din spusele unor martori, doar anecdoticul: interpretarea lui Silvestri ar fi impresionat atit de mult, incit era data ca exemplu, intr-o luare de cuvint, pe teme culturale, in… Marea Adunare Nationala. Altfel, in 1956, Constantin Silvestri era recompensat, si nimeni nu poate spune ca nu pe merit, cu titlul de Artist al poporului.
De la Toscanini la Mitropoulos, Klemperer, Jascha Horenstein si Carlo Maria Giulini, Missa Solemnis se bucura si ea de o discografie remarcabila. Constantin Silvestri li se alatura cu onoare si prestanta. La Bucuresti, Silvestri a dirijat-o de doua ori, in concerte repetate, in 1952 si in 1957. Inregistrarea Electrecord este datata 7 iunie 1952. Sa credem ca nu este cea din 1957… Oricum, ea merita amplu sa fie distribuita in lumea larga, trimisa intii, in servicii de presa, criticilor principalelor reviste muzicale internationale pentru a-i face publicitate. Sa speram ca directia Electrecordului nu va face economii pe acest plan.
Deocamdata, cum ma anunta un prieten din New York, daca nu gasiti discul in tara il puteti comanda pe site-ul Internet al magazinului His Master’s Voice de la… Tokyo. Mult succes, setul lui Silvestri nu trebuie sa lipseasca din nici o colectie adevarata.