Rubrici  -  Oltita Cintec  -  Să jucăm teatru!  -  

Uneori, adulții care ocupă fotoliile din sala de spectacol decid să se ridice și să urce pe scenă pentru a experimenta beneficiile artei teatrale și altfel decât contemplativ. Nu în timpul reprezentației, desigur! Se înscriu la cursuri private de actorie, coordonate de interpreți mai mult ori mai puțin cunoscuți, experți dublat de tact pedagogic, pentru a descoperi cum arată teatrul din interior.

Unii o fac din pură curiozitate. Iubesc teatrul, iar pentru a-l înțe­le­ge încă și mai bine pătrund în laboratorul unde se produc minunile imaginare care atrag seară de seară în „cutiile cu iluzii“ din întreaga lume, puhoi de privitori. E ceva magic în acest tip de cre­ație, ceva care pentru adevă­rații pasionați ajunge irezistibil.

Alții frecventează cursurile pentru motive de dezvoltare personală. Ajunși, poate, într-un punct al biografiei care nu-i mai satisface, consideră că jocul de roluri pe care e arhitecturată cea de-a patra dintre arte i-ar putea ajuta să-și amorseze aptitudini latente, de folos pentru mulțumirea de sine și evo­luția proprie. Automodelarea e, în prezentul atât de dinamic, un parcurs continuu, aproape obligatoriu pentru a ne menține în ten­dințele sociale și în spiritul epocii. Întruchiparea unor personaje, purtarea provizorie a unor măști sunt demersuri eficace pentru autocu­noaștere și, în anumite condiții, declanșează chiar efecte catarctice la nivel individual.

O categorie de cursanți simt nevoia să încerce ceva nou. Să se aventureze într-o zonă rezervată inițiaților, într-o zonă vocațională pentru care au și ei chemare, dar căreia n-au avut ocazia să îi dea ghes. Ori pentru care nu au har, dar, dacă e vorba de un hobby, asta nici nu mai e atât de important. În context, nu neapărat per­formanța primează, cât plăcerea de a te afla preț de câteva ore pe săptămână împreună cu alți inși cu care construiești un proiect inedit, foarte diferit de tot ce ai făcut până atunci. Multe dintre echipele acestea care se constituie prin forța hazardului reușesc să rămână active, teatrul având și această capacitate de a uni oamenii.

Improvizația e o soluție eficientă și în treburile de toate zilele

Unii, mai ales cei cu joburi ce induc rutină, foarte acaparatoare ca timp și preocupări, practică teatrul pentru alternativa oferită în alungarea monotoniei. Ce poa­te fi mai relaxant după programul de 8-10 ore de muncă într-o cor­porație ultracompetitivă decât libertatea totală pe care ți-o oferă interpretarea unui bufon, a cuiva foarte diferit, în pielea căruia trebuie să te instalezi temporar?

M-am amuzat teribil când un profesor de teatru mi-a relatat că la feedbackul de final la întrebarea „de ce ați optat pentru acest modul?“, printre zecile de expli­cații – de felul „pentru a învăța cum să-mi controlez emoțiile“, „pentru a petrece timp de calitate“, „pentru a scăpa de urgențele zilei“, „pentru a învăța cum să ies din situații incomode“ etc. –, un participant a fost de o sinceritate dezarmantă spunând nonșalant: „Ca să-nvăț replici pentru agățat gagici“. Fiecare cu imboldul lui!

Printre metodele de deprindere a artelor, una de bază e im­provizația. Și tot improvizația e o soluție eficientă și în treburile de toate zilele pentru a salva situații stânjenitoare, aparent fără ieșire. Pe asemenea secvențe scurte, reacțiile creative – ce se pot exer­sa prin intermediul teatrului – dau la iveală variante neaș­teptate care ne scot din im­pas cu rezultate cât mai bune. În profesiune, oricare ar fi ea, și în viața reală, din când în când.

Pigmentarea existenței cotidiene cu provocări de inventivitate men­ține un tonus pozitiv, cu condiția, firește, de a reveni în real. Experiențe participative, acti­vită­țile ludice compensează spe­ran­țe neîmplinite, sporesc performan­­țele în vânzări, avocatură, la catedră, în general în toate sferele ce presupun interacțiunea cu publicul.

Indiferent de vârstă, avem nevoie de joc

Teatrul e, să nu uităm, o modalitate de socializare, de părăsire a vieții profesionale și civile, de extragere din realitatea virtuală, care ne acaparează foarte mult timp, și de evadare într-un alt gen de ficțiune. Ficțiunea dramaturgică e structurată pe relația interumană directă, atât pe cea din perimetrul de joc, ca raporturi între personaje, cât și pe conexiunea afectivă cu cei din sală, veniți acolo să se delecteze. A interac­ționa emoțional cu alți semeni e printre nevoile umane fundamentale și garantează o stare de bine.

La vârstele copilăriei, teatrul e în egală măsură util. Ca preocupare extracurriculară, deschide orizonturi, pune bazele culturii generale, stimulează gustul exprimării necenzurate, antrenează puterea de a visa. Ficționalizând, omulețul în formare deprinde exercițiul libertății, se responsabilizează, așază interesele grupului în care e integrat vremelnic înaintea celor strict personale, se mobilizează pentru a fi în formă perfectă. Învățatul unor limbi străine devine mai plăcut prin exersarea pronunției în cadrul unui spectacol de teatru școlar, întrucât e însușire implicată, prag­­ma­tică, scopul artistic dublându-l pe cel formativ.

Indiferent de vârstă, avem nevoie de joc, în cantități variabile, iar arta teatrală practicată în timpul liber ne-o poate satisface cu termene de garanție îndelungate. A sta în lumina reflectoarelor ani la rând poate fi istovitor, iar spoturile lasă inevitabil urme în timp. Dar a ne juca de-a teatrul din când în când, ghidați de spe­cialiști, e o îndeletnicire concomitent plăcută și folositoare. Așa că nu mai ezitați, jucați și puțin teatru!