Si-a facut simtita prezenta la reuniuni simandicoase, la lansari de carte, la emisiuni de televiziune, in partidele politice istorice.
A fost mereu cocolosit, i s-au lipit aprioric calificativele „genial”, „intelept” sau „moral”. I s-a pus in fata microfonul, cuvintele sale fiind asteptate ca niste sentinte irevocabile ale ultimei instante de judecata. Daca si graseia putin, cu atit mai bine! Am asistat, urmarind acest tipar, cum personaje absolut onorabile si care aveau ceva de spus in viata publica s-au amestecat cu indivizi mai plati decit Desertul Sahara.
Imaginea boierului de vita veche upgradat a devenit un loc comun in cultura noastra urbana. In mentalul colectiv, aducea culoare! E ca intr-un film alb-negru, in care apare, la un moment dat, in cadru, o masina vopsita rosu-aprins. Nimeni nu se uita daca automobilul e un jaf second-hand, dar aproape toata lumea exclama: „Dar ce frumos arata!”. Comoditatea gindirii noastre i-a adus pe unii dintre acesti indivizi banali, in postura de guru ai natiei.
Am mai spus-o acum citeva numere: haina nu il face pe om, dar il scoate din anonimat! Nu mai conteaza ca, atunci cind deschizi gura sau scrii un text, nu ai absolut nimic de transmis. Esential e sa fii posesorul citorva date absolut esentiale. Unu: sa ai un nume de familie in care cratima functioneaza ca un pasaport al mostenirii culturale bogate. Doi: sa te imbraci adecvat imaginii pe care altii se chinuie s-o vada in tine. Asta presupune sa fii in permanenta la costum, obligatoriu cu vesta pe sub sacou!; sa ai, daca nu monoclu, niste ochelari care sa-ti completeze un aer vag de aristocrat; sa nu porti ceas la mina, ci la buzunar, fixat cu un lant; sa nu uiti sa tii o batista la rever si, categoric, sa iti cultivi barba mai abitir decit oenologii vita de vie. Toate aceste detalii superficiale ne conduc, scurt, la ideea ca sintem inca o natie de suprafata.
Tin minte citeva discutii de acest fel din urma cu sase-sapte ani, din redactia „Opiniei studentesti”. Acolo unde discutam, cu unii dintre camarazii mei, despre miraculoasa idolatrie care aduce in prim-plan indivizi banali precum Constantin Balaceanu-Stolnici. Care nu scriu antologic, nu au opere care sa-i recomande ca autoritati in diverse domenii, nu au „zvic” in discursul public, dar care sint cultivati cu multa migala. Astazi, Romania a inceput sa-si consume dezamagirile provocate de falsii profeti ai natiei. Asta este, probabil, un semn de insanatosire inceata, dar sigura.