Transmitea stiri in univers in fiece dimineata…
Ceea ce m-a atras la dinsul a fost faptul ca scria, ba chiar comercializa, un leu brosura!, produsul confectionat cu grija… Ma intrigase si chestia ca Miron Radu Paraschivescu, in rubrica de Corespondenta, un soi de posta redactiei vestita la vremea aceea, tinuta in „Contemporanul”, ii raspunsese oarecum pozitiv, incurajindu-l. Normal, M.R.P. nu stia de unde-i sosesc versurile! Si nici bolnavul ca i se dase atentie! Dar sa transcriu „comunicarea”.
Am citit-o, emotionat, in amfiteatrul principal, cel de linga decanatul facultatii. Studiind pe bolnavul B.I., internat in spitalul de neuropsihiatrie din Iasi, in 1947, cu diagnosticul de schizofrenie paranoida, ne-am oprit in special asupra productiei sale literare. Boala debuteaza in 1939, cind el spune ca „a fost impuscat in nas cu arma rece pentru a fi insemnat de americani ca om al lor”. Bolnavul sustine ca este om politic american, inventator, romancier si poet. Prezinta disociatie psihica, autism, manierisme si hipotimie cu explozii coleroase. Scrie poezii „artistice”, considerindu-le reusite pe cele cu „model feminin”.
Inspiratia e intii „stenografiata”, apoi, cu unele retusari, transcrisa in caractere de tipar. Poeziile par telegrame fara semne de punctuatie (afara de virgula pusa stereotip dupa al doilea rind al fiecarui catren), fara acorduri gramaticale, cu litera orinduita meticulos. Toate au 4 strofe, titlul avind rareori legatura cu textul ce da impresia unui amestec arbitrar de cuvinte (cu efecte comice uneori), citeodata limpezindu-se brusc. Fondul e bazat pe amintirile bolnavului din adolescenta petrecuta la Constanta. Are preferinta pentru anumite decoruri (tarmul marii, bar) si actiuni (dans, iubire). Neologismele abunda. Poetul e „la inima martir”. Se plimba pe „nisipul indelungat”, sub „pomi ospitalieri”. Pe cer e un „soare baroc”. Mai sint „valuri troznite”, „perechi declarate”, „lampioane varuite”. „Noaptea e fina”. In larg lumineaza un „Far pierdut/ In bleumaren”. De obicei e vorba de o „amoreza blonda”, „sulemenita nomad”, cu „ochi atragatori”, „bucle inopinate”, „sini precisi”, „pasul pasager” si „flerul rizator”. Aladata e o „pustanca data in brinza” sau niste persoane „suta la suta fete”. Fiind „adult cu tichet”, „aduna vampe simple”, se duce la fotograf, film, cofetarie si intr-un bar unde cinta un „tenor brizat”. In hol sint „chestiuni bronzate” si „papusi de carbid”. In taverna sta cu un „idol cultivat” sau „c-o misa de categorie” si are „grom la masa”. In timp ce cinta „demimondena” si difuzeaza „hoparleoru”, maninca (servit de un „frac cu servet la git”) prajituri, chifle, baclavale, „icre mate” si bea „sampanie cu sorb lung”. Apoi danseaza (in fiecare poezie!) fox, boston si „tango pe cimpuri/ Cu o negresa”. Undeva apare un „vamp dospit”. O banca „stopeaza”. Deseori percepe timpul: „In preajma trece o ora” (Firav). Da comenzi: „Sa aud vioara pretios sunata” (Tarm). Pasul iubitei e muzical: „Ti-e pasul tau cu timbru scazut” (Clara). Iubitii se despart „cu ochi de pomina”. Rochia „e o victima purtata”. De cele mai multe ori se fac inventare de obiecte: „O pinza/ O prajitura, o tigara” (Stema). O poezie e o aglomerare de cuvinte ce da totusi impresia ca se povesteste ceva: o iubire, o plimbare, un bal: „Umar, blonda par/ Apa natatie,/ Pus si zahar/ Nauc aparitie// La vale sub var/ Idol valuri bronzate,/ Sol vrajit pozat/ Bar jumate salar”. E clar ca intimplarea cu idolul blond, cu care a si inotat, l-a costat jumate sala la bar! Cam asta era „comunicarea”!