Poate fi literatura un motiv de vrajba, frustrare, stare dizgratioasa? Probabil ca da, chiar daca eu sustin sensul aproape mintuitor al literaturii (ceea ce este, admit intru totul, un loc comun). Ma gindesc insa compatimitor la faptul ca autorul care isi uraste presupusul cititor, dar si cititorul care il uraste pe autor sint niste fapturi cazute complet din paradis, fara sansa de a reinventa, mima si reconfectiona vreodata paradisul.
Destula lume s-a intrebat ce ar citi Dumnezeu, daca ar avea timp de lectura! Sau ce ar citi ingerii! Eu ma intreb insa altceva (si nu din vreo aplecare satanista, apage!): ma intreb ce ar citi diavolii, daca ar avea timp si apetit pentru lectura. Nu am siguranta ca stiu exact, dar ma bazez pe intuitia mea scriitoriceasca: diavolii ar citi, sint aproape sigura, Biblia; macar o data si tot ar citi acest op fundamental! Apoi sint convinsa ca ar citi Don Quijote de la Mancha si, macar prin frunzarire, Gargantua si Pantagruel. Nu cred ca le-ar displacea nici O mie si una de nopti, Decameronul si Povestirile din Canterbury. Iar dintre scriitorii secolelor XX si XXI, cred ca i-ar gusta pe Rushdie, Marquez, Saramago si altii ca ei. Pentru ca diavolilor, asa cum ii intuiesc eu ca virtuali cititori, le plac povestile.
In ce priveste textele aberante, cred ca diavolii s-ar amuza copios cu Ubu rege si, poate, de cartea betivului (cum o numesc eu) scrisa de Venedikt Erofeev – este vorba despre Moscova-Petuski. Nu garantez insa ca le-ar placea Maestrul si Margarita, romanul meu favorit.
A citi este un verb firesc si suna ca orice verb. Dar exista amanunte destule despre cum ar mai putea fi utilizat acest verb: de pilda, a citi in stele, a citi gindurile cuiva, a citi in palma. Pentru ca lumea este o imagine si mai ales o carte. Si, in general, absolut totul ar putea fi o carte. Borges (de care m-am despartit, literar, de multi ani) avea dreptate in obsesia sa incapatinata cum ca lumea este o carte. De aceea, ritualurile borgesiene nu fac altceva decit sa buchiseasca la infinit o carte intersanjabila si metamorfozabila oricind si aproape oricum. Nu stiu daca as dori neaparat sa posed in biblioteca o asemenea carte: pentru ca i-as reprosa, poate, maleabilitatea structurala, faptul ca este dispusa la orice risc si, in acelasi timp, la orice compromis, pierzindu-si astfel tocmai individualitatea si specificitatea proprii unei carti ca atare.