Nu exista raport intre cool si kitsch, sint din doua dimensiuni diferite. Cool inseamna industrie, atitudine construita, un soi de dandysm avariat de consumism. Kitsch-ul este o urma clara, un artefact complet scos din context – de altfel, putine fapte culturale pot rezista la scoaterea din context.
Am facut dintr-un personaj un maestru al cool-ului tocmai pentru ca sint fascinat de o meserie care alta data nu putea fi decit o aventura individuala. „Sa fii unic” era cindva o aventura, acum e o meserie practicata cu succes de multi. Zona cool ma fascineaza prin puterea unora de a vinde „unicitate” pe banda rulanta. Am suferit dintotdeauna de o febra a noului, o fascinatie pentru liderii diafani ai modei. De aia ascult in continuare muzica de pusti, vad filme cretin-comerciale, privesc fascinat vedete efemeride. Este o zona extrem de vie cind e pe val si o zona mai moarta decit moartea insasi cind iese din contextul favorabil.
In contextul social de astazi, ce inseamna pentru dumneavoastra „fericirea burgheza” si care sint „dogmele” ei?
Fericirea burgheza este sistemul bine controlat al tuturor diferentelor si utilitatilor. Este trusa cu vibratoare, bice si costume sadomaso care sta cuminte linga cutia cu fotografii de familie si linga colectia de carti de bucate. Cool inseamna nonconformism bine temperat, servit celor mai rebele categorii (adolescentii, cu precadere) pentru o mai buna supraveghere. Dezordinea, perversiunea, agresivitatea impachetate frumos produc incet, dar sigur conformismul familial fara familie, nonconformismul fara curaj, inocenta fara inocenta si alte forme mutante de pietrificare a umanitatii in apartamente de bloc. Pe de alta parte, prefer de o mie de ori nesiguranta burgheza dezumanizata acelor luptatori pentru adevar, pentru mai bine care pur si simplu ne strica linistea, care pur si simplu vor sa faca razboi, cind noi, adevaratii burghezi, nu vrem decit liniste, liniste, liniste.
In ce masura „scrisul e o forma de dominatie”?
Nici nu mai stiu daca am zis eu ca scrisul e o forma de dominatie si nici nu mai stiu imprejurarile in care am scris-o. Dar uitati-va la contractele pe care le semnati cu o banca sau cu o firma de asigurari. Fiecare individ tiraste dupa el un imens dosar plin de texte de toate felurile, de la cele scrise de el, pina la cele scrise de altii si doar semnate de el. Si nu vreau sa fiu „textualist” aici. Nici nu vreau sa fac teorii literare despre omniscienta imposibil de evitat. E pur si simplu chestia aia banala stiuta de toata lumea si spusa de multi cum ca nu ai cum sa pui un singur cuvint pe hirtie fara sa visezi ca acel cuvint va face „victime”, va lua „ostatici”.