În afară de romanul lui Hugo, adaptat de zece ori la cinema și de cinci ori la TV, legendara catedrală nu a încetat să inspire poeții, muzicienii și chiar creatorii de jocuri video.
În literatură, catedrala Notre-Dame a inspirat texte lui Gérard de Nerval, lui Paul Claudel și lui Louis Aragon. L-a impresionat profund pe Marcel Proust, dar și pe Sigmund Freud, care recunoștea că atunci când a văzut-o prima oară, în 1885, l-a încercat o „senzație pe care n-o mai avusesem niciodată“, ceea ce l-a făcut să revină în fiecare după-amiază pentru a o contempla. Iar Proust, impresionat de arhitectura religioasă gotică, a scris în 1904 un articol pentru ziarul „Le Figaro“ al cărui titlu, Moartea catedralelor, are astăzi o rezonanță dureroasă. Proust nu deplângea însă o distrugere a acestora, ci își exprima reticențele – dacă nu opoziția – față de planurile statului de a transforma catedrale precum Notre-Dame în „muzee sau săli de concert“.
Pe marele ecrane, Notre-Dame s-a bucurat de o uriașă carieră care a fost majoritar hollywoodiană, prizonieră a unui rol scris pentru ea de Victor Hugo, așa cum subliniază „Le Monde“. Catedrala a fost eroina a nenumărate adaptări ale romanului lui Hugo, începând din 1905, când Alice Guy-Blaché realiza scurtmetrajul La Esmeralda și până astăzi, când Netflix comandă un nou Notre-Dame de Paris, în care Quasimodo va fi jucat de Idris Elba.
Aceste adaptări reprezintă cea mai mare parte a aparițiilor catedralei în film. În restul, Notre-Dame a fost de obicei folosită ca element de decor pentru iubirile sau peripețiile unor expatriați de peste ocean, de la Gene Kelly și Cary Grant la Owen Wilson.
„Le Monde“ remarcă faptul că Notre-Dame i-a inspirat mai mult pe cineaștii hollywoodieni decât pe cei francezi, care au adus-o pe ecran doar „din necesitate“, precum Sacha Guitry în Si Paris nous était conté (1956), sau René Clément, în Paris brûle-t-il? (1966)
Cei mai mulți sunt de părere că „cea mai senzațională“ utilizare a catedralei poate fi văzută în filmul Cocoșatul de la Notre-Dame din 1939, cu Maureen O’Hara în rolul Esmeraldei și cu Charles Laughton în cel al lui Quasimodo. Fără a uita însă de animația Disney…
În același timp, pe micul ecran, spune „The Guardian“, Notre-Dame a avut altă „funcție: să te sperie de moarte“. La început, ea a fost decor de comedie pentru o versiune Muppets a romanului lui Hugo. Apoi însă, comedia a virat spre oroare gotică, chiar și într-un episod din Familia Simpson în care Homer, trecând pe lângă Notre-Dame și admirând garguii, cugetă: „E de pe vremea când religia încă știa cum să te sperie de să nu știi ce-i cu tine“.
Muzica a fost și ea parte din existența catedralei încă de la fundarea ei, numeroase articole amintind câțiva dintre primii compozitori europeni, autori de muzică liturgică, precum Léonin și Pérotin, membri ai unui grup cunoscut sub numele de „școala de la Notre Dame“.
Prezența pe scene a catedralei este legată și ea de romanul lui Hugo, care i-a inspirat lui Louise Bertin o operă în patru acte, La Esmeralda, urmată de alte opere romantice ce s-au bucurat de diverse versiuni scenice.
În primele zile de după incendiul de luni, s-a spus că autorii jocului Assassin’s Creed Unity ar putea da o mână de ajutor în reconstrucția monumentului. Asta fiindcă Notre-Dame nu este doar o piesă de decor în joc, ci poate fi explorată în detaliu. Firma Ubisoft Montréal, realizatoarea jocului (care a donat 500.000 de dolari pentru reconstrucție și lasă jocul să fie descărcat gratuit, vreme de o săptămână) nu a cruțat nici un efort pentru a reproduce virtual catedrala. Munca la această replică digitală a durat doi ani, iar astăzi, spun mulți, modelările 3D realizate de artiștii digitali ar putea furniza o documentare prețioasă celor care vor reface legendarul monument.
Un incendiu care inflamează librăriile
Efectul incendiului în librării: romanul Notre-Dame de Paris al lui Victor Hugo a urcat brusc în top 10 al vânzărilor de carte de pe platforma Amazon France. Miercuri dimineața, diverse ediții ale romanului din 1831 ocupau locurile 1, 3, 5, 7 și 8 în topul de vânzări Amazon, în vreme ce o istorie a catedralei se clasa pe locul al 6-lea. „The Guardian“ comentează că, prin aceasta, se confirmă o tendință franceză de a căuta liniștea în literatură în vremuri de tulburări naționale. Astfel, după atacurile teroriste din Franța din noiembrie 2015, cea mai bine (și mai rapid) vândută carte a fost A Moveable Feast, volumul de memorii în care Hemingway vorbea despre vremurile petrecute în barurile și cafenelele pariziene.
Imediat după declanșarea incendiului, unul dintre cele mai difuzate mesaje pe rețelele sociale franceze a fost un fragment din romanul lui Hugo în care mulți internauți au văzut o premoniție: „Toți ochii se ridicară spre înaltul catedralei. Ceea ce vedeau era extraordinar. Pe creștetul celei mai înalte galerii, mai sus decât vitraliul în formă de roză din mijlocul fațadei, ardea o flacără imensă care urca în vârtejuri de scântei printre cele două clopotnițe, o flacără imensă, dezordonată și furioasă, din care vântul smulgea din când în când câte o fâșie odată cu fumul. Sub flacăra aceasta, sub întunecata balustradă cu trefle de jăratic, două jgheaburi cu capete de monștri vărsau neîncetat ploaia arzătoare, al cărei șuvoi argintat se desprindea pe fațada inferioară învăluită în beznă“ (Notre-Dame de Paris, traducere de Gellu Naum).
Galerie foto
