Ca daca n-o pot atinge in realitate pe Kylie, macar s-o vad rasfatata pe jumatate de perete, nu?
Problema hi-tech nu se rezuma doar la calitatea imaginii. Sunetul unui concert, bine captat si inteligent pus pe un DVD (exemplu ideal – Jean-Michel Jarre – China 2004) te poate face partas la eveniment intr-un fel in care prezenta la fata locului nu reuseste. Nu e butada gratuita zicerea celebra de-acum o jumatate de veac: am fost la fata locului/iar fata locului era umflata! Marin Preda participa odata la concertul unui pianist celebru, asezat pe un scaun in primul rind. N-a inteles nimic din muzica, deoarece auzea gifiitul si vedea efortul omului, lupta aceluia cu instrumentul, amanunte ce in mod obisnuit nu apar pe o inregistrare discografica. La concertul lui Rod Stewart, din iulie 1995, am fost preocupat sa ma feresc de paharele si sticlele de plastic, pline sau nu cu apa & sucuri, pe care niste unii din spate le aruncau pe deasupra multimii, nimerindu-ma atit de des c-am jurat sa nu mai calc in asemenea inghesuiala. Stiu ca nimic nu egaleaza „experienta” trairii in direct, pe viu si-n full contact, recunosc prioritatea acestei forme de implicare, ba am avut strasnice senzatii la Metallica & Megadeth… Dar nu consider mai prejos un spectacol bine filmat, macar fiindca ai posibilitatea sa revezi orice pasaj, sa-l reiei pina li se face lehamite vecinilor, sa pui stop cind se iveste ceva neprevazut si sa-ti creezi atmosfera convenabila – o tigara, o bautura, o femeie sau alt(cev)a…
De vreo patru cincinale asist, deloc uimit, doar putin siciit de lipsa resurselor pentru innoirea „tehnicii din dotare”, la perfectionarea mijloacelor de redare audio-video. Am inceput, ca tot romanul de rind, cu ascultarea Metronomului & By Request-ului de la Europa Libera.
Mi-am luat magnetofon (Maiak) inainte sa cumpar masina de scris (Erika). Banda magnetica m-a slujit cu fidelitate chiar si dupa ce, acum 15 ani, am avut primul CD player. (Sa ascult Mozart pe compact disc a fost unul dintre visele implinite!) Videocaseta, vazuta alb-negru, cu purici, cu dungi sau ca „sticla”, pe urma saltul la divx cu rata de comprimare aiurea, dvd-ul inghesuit (3 in 1!), dual layerul inconvenabil ca pret, HD-ul de azi si de miine-poimiine… Unde vrea sa se opreasca acest proces? No answer, no comment!
Ma bucur cind am acces la varianta refacuta, reconditionata a unui vechi concert. Si ma umplu de-o stare vecina cu fericirea cind pot sa vad un show filmat cu „scule adevarate”, ajuns la mine pe dual layer. Am permanent exemple la dispozitia scepticilor traditionalisti: Rolling Stones Rock’n’Roll Circus, Gimme Shelter, The Last Waltz, The Wall… Si popularizez cit pot pilda lui Jarre, Peter Gabriel, Porcupine Tree, Depeche Mode, Eagles si altii, care n-au ezitat sa adopte tehnica de virf pentru spectacole de exceptie sau de duzina. Mi-a prins bine, acum trei ani, o selectiune consistenta din Crossroads Guitar Festival, tinut in Dallas la initiativa si sub productia lui Eric Clapton. Cu placere va impartasesc bucuria versiunii complete, in care se vad-aud, din plin, atitia chitaristi carora niciodata n-o sa le pot multumi indeajuns pentru satisfactia oferita – in-direct!