Insa tot n-am reusit sa-l vizualizez in prima ipostaza. Si astfel se face ca am o oarecare acoperire cind spun ca pe Dan il cunosc de-o viata. De-o viata ieseana. Ceea ce inseamna macar 12 ani.
Excursia mea pe calea memoriei m-a apropiat insa de alte citeva momente. De exemplu, de momentul cind, acasa la Dan, impreuna cu O. Nimigean si Radu Andriescu, am contribuit prin tacerea mea semnificativa, de pusti timid care se straduia sa-si impresioneze cu primele povestiri colegii de cenacluri, la elaborarea manifestului Clubului 8. Si-mi amintesc ca Dan era cel care-mi cerea parerea cu privire la puncte esentiale precum atitudinea fata de establishment-ul cultural iesean sau fata de prafuitele institutii locale ce se cer reinnoite. Si-mi mai amintesc ca dadeam din cap intelept, de fiecare data, convins ca aprobarile mele isi au importanta lor covirsitoare in economia intregului document. Dar aici e deja vorba despre mine, asa ca fac repede citiva pasi inainte in timp. Spre subiect. Spre Dan adica.
Si ajung in redactia revistei „Timpul”, in urma cu vreo opt ani. Cind, proaspat redactor-sef al publicatiei, Dan Lungu contribuia la viziunea enuntata in amintitul manifest, aceea de a reimprospata atmosfera culturala ieseana. Dar nu pentru a sublinia tema asta m-am oprit la acel moment. Ci tot spre ceva mai degraba personal: imi revine in memorie o seara in care alaturi de Dan, de Florin Lazarescu, de Gabriela Gavril si Liviu Antonesei, in acea redactie de revista, am tot vorbit despre ambitiile noastre de a ramine in Iasi si de a reusi sa construim ceva aici, personal si institutional. Iar asta intr-un moment in care toate drumurile romanesti duceau catre Bucuresti. El Dorado-ul cultural care se parea ca acapareaza tot, de la valori la imagine, lasind provinciei, de orice fel ar fi fost ea, un imens desert. Erau, de fapt, doar niste vorbe entuziaste spuse in seara respectiva, un fel de pact subinteles, care insa, la o privire din afara, putea parea usor ridicol. Dan Lungu a ramas consecvent insa, alaturi de alti prieteni, iar astazi se poate vorbi despre un grup literar de la Iasi. De fapt, un grup cultural, pentru ca „fenomenul” s-a raspindit si spre alte zone ale artei.
Sigur ca, vorbind despre Dan Lungu, asemenea momente biografice pot parea nesemnificative. Despre altele insa s-a vorbit extrem de mult si se va vorbi inca mult mai mult. Asa ca m-am oprit la ceea ce apreciez eu ca s-a schimbat in ultimii ani: anume eliberarea de provincialism, intrarea in „globalitate”, fenomen de care Iasul, asemenea multor alte orase din tara, a avut mare nevoie. Or, inca de la vremea manifestului „cluboptist”, continuind cu nenumarate alte actiuni, inclusiv in presa, Dan a contribuit in felul lui tocmai la o de-prafuire, daca mi-e permis sa spun asa, a mentalitatilor. Pentru a crea aici, la Iasi, o atmosfera necesara, nu pentru a o cauta in alta parte. Din motivul asta, si din multe altele, care tin de cariera lui artistica, dar si de prietenia noastra, m-a bucurat invitatia de a scrie citeva cuvinte despre Dan Lungu. Si, ferindu-ma sa pun acestui text un punct encomiastic, ma grabesc sa inchei cu un salut.