A cauta cu orice pret semnificatii acolo unde redundanta si arbitrariul primeaza devine un exercitiu inutil. Spectacolele au ajuns sa fie (cu mult prea putine exceptii) scurgeri liniare de povesti de la care pleci cu frecventa intrebare: Asa, si?
Din pacate, la nivel de receptare, le mai lipseste un lucru fundamental – si aici e vina criticii. Nu au parte de un tip de perceptie organica, de o critica analitica in adincime, ci doar de una simplist descriptiva. Lectura montarilor e facuta pe bucati, disociativ, dezmembrant, fara o viziune de continut ansamblic. Fara o atentie distributiv cumulativa care sa tina cont de miza rotunda a conceptiei spectacolului. A vorbi despre un spectacol ca With a little help from my friends de Maria Manolescu, regizat de Radu Apostol la Teatrul „Vasile Alecsandri” din Iasi sau de Viata cu un idiot de Victor Erofeev, in regia lui Andriy Zholdak (Teatrul National „Radu Stanca” din Sibiu) fragmentat, in absenta unei legaturi intre particulele care, pina la urma, dau montarii dimensiunea de concert live inseamna a face un mare deserviciu laboratorului de asamblare a spectacolului si posibilei lui interpretari. 2007 a fost un an teatral in care citiva regizori si-au trasat liniile de coerenta estetica.
Trotuarul intra in teatru
Gianina Carbunariu a revenit la Teatrul Foarte Mic cu un spectacol de penetrare urbana acuta si acida – Sado-Maso Blues Bar – care accentueaza punctul forte al creatiilor regizoarei: atitudinea reactiva fata de o realitate sociala extrem de vulnerabila. In STOP THE TEMPO – Teatrul LUNI –, Gianina Carbunariu valoriza un triunghi saturat de obsedanta supravietuire in fuga de la un job la altul, de la o zi la alta, de la o Romanie cu identitate incerta la o Romanie-reclama penibila la detergent. Trei tineri bintuiau noptile prin cubluri, incercind sa se deconecteze de la virtejul care le torpila simturile. STOP THE TEMPO a fost publicat in 2007 la New-York intr-o antologie de piese romanesti contemporane.
mady-baby.edu – Teatrul Foarte Mic, piesa montata anul acesta in varianta straina Kebab la Royal Court – Londra, la Schaubuhne am Leihniner Platz – Berlin, la Theatre-Sudio – Paris si publicata, impreuna cu STOP THE TEMPO, la Actes Sud-Papiers, traficheaza un corp romanesc in contextul visat profitabilei prostitutii internationale, care se transforma in cel mai cumplit cosmar, sfirsit in moarte. Mady e tamponul uman care absoarbe pumni si picioare pina cind devine o bucata de carne inerta.
Sado-Maso Blues Bar (text Maria Manolescu) iese la-in strada si tracteaza agitatia urbana, pasii rulati prin fata vitrinei de la Teatrul Foarte Mic, ochii lipiti de geam in intimitatea spectacolului. Carbunariu face un teatru in situ, de interfata si interventie citadina, un teatru in care notiunea fizic temporala aici-acum e performativ aplicata la toate nivelurile montarii, de la cel de interpretare la scenografia lui Andu Dumitrescu. Actorii ies din teatru, scriu pe geam, spala geamul, salta teatrul pe trotuarul devenit centru de referinte in spectacol. Sado-maso propune un teatru-instalatie care te misca inteligent. Strada e actant de-pasivizat nu doar prin dinamica iminenta, dar mai ales prin stimularea reactiei de participare inauntrul spectacolului. A te afla in situatia de spectator devine in conceptul montarii o situare intr-un rol de dubla orientare a privirii, perfect adecvata voyeurismului relatiilor de autoritate manipulata pe care un club sado-maso il presupune. Te uiti la actori si dincolo de actori, in strada-performance.
Torturat si spalat cu zapada
Stratificarea privirii e esentiala si in spectacolul regizat de Zholdak, cel mai violent-inocent manifest de teatru cinematic din 2007. Viata cu un idiot expune si interpune intre actiunile din scena si ecranele suspendate care suprasolicita „creierul senzorial” al spectatorului filtre de bombardament vizual. Tunul de imagini fiziologic brutale – excrementele cu care idiotul acopera peretii – si poetic candide – zimbetul hipnotic al ingerului cu buza crapata care-si cinta la pian agonia si furia – fac din Viata cu un idiot un performance-concert filmat in direct. Zholdak concepe un teatru de risc maxim, un teatru care te izbeste de geam si apoi te spala cu zapada.
Dramaticul este la ucraineanul care-si stoarce actorii pina ii aduce in stadiul vitalitatii demonice, pina le pompeaza in corpuri materie explozibila suma unor contraste armonizate. Ele se afla, in grade diferite, si in Othello?! sau in O zi din viata lui Ivan Denisovici, unde ciinii neimblinziti si bataia cu galbenuse de oua legitimeaza polaritatea dramatica. Teatrul lui Zholdak e murdar si pur, e exaltat si distantat, folosind tot arsenalul vizual contemporan, hiperactivat si decantat.
Fiola cu ticneala
Spectacolul regizat de Radu Afrim la Teatrul Tineretului din Piatra-Neamt – Povestiri despre nebunia (noastra) cea de toate zilele (Petr Zelenka) – scandeaza dementa zgomotelor strazii si zumzetul ticnelii cotidiene in camarutele unor oameni prea singuri ca sa nu o ia razna atunci cind li se interzice sa mai doneze singe sau cind le invie manechinul iubit. In Povestiri…, partajarea insingurarii se face la vedere, intre semne de circulatie si fiole cu care personajele adorm ghemuite, donindu-si tacaneala inocenta si visind la „razna” de miine. Afrim pune la bataie cu aceeasi abilitate de dozaj contrapunctic din joi.mega Joy sau Plastilina nodul din git si contractiile din stomac. Adica tristetea celei care ramine cu singele in vena pentru ca normele europene impun noi standarde pentru donatori si risul exploziv din show-ul muzical.
Regizorul care a gindit in 2007 formule de spectacole extrem de diferite este Alexandru Dabija. Ionesco – 5 piese scurte (Teatrul Odeon) distileaza absurdul intr-o montare in care se citesc perfect influentele lui Urmuz si Caragiale. Block Bach (Teatrul Odeon) cupleaza alunecarile de muschi ale lui CRBL cu virtuozitatea duetului Monica Petrica-Razvan Mazilu si cu gesturile conflictual miniaturale ale Cocai Bloos atunci cind se cearta cu poseta. Capra sau cine e Sylvia? (Teatrul ACT) despica tabuurile si le ridica la plasa conventiilor pentru care nu mai conteaza adversarul, ci doar razbunarea pentru sfidarea limitei. OO! (Teatrul Tineretului din Piatra-Neamt) sexualizeaza raporturile de forta baba-mos, cocos-gaina in aiuritoarea societate de consum. Fara pretentii, haios si relaxat.