Un hol lung, cumva luxos, care distonează puternic cu îmbrăcămintea lui Mircea: salopete pline de praf și de ciment, cizme electroizolante. Stă pe o bancă, vorbind cu un alt om îmbrăcat mai elegant, dar evident sărăcăcios, cu sacou de la second-hand.
— Dom’ Nicu, eu am așa: patrușcinci de ani de muncă pe muchie. Că m-a trimis tata de la cinșpe ani, în port la Constanța. Am muncit în toată țara asta… Și la Casa Poporului, doi ani. Muncă grea, construcții. Închipuie-ți și matale, am șaptișpe ani de grupă, care se pune dublu la vechime. Patrușcinci și cu șaptișpe, cât face?… Șaijdoi… Păi, ce, nu mă scot hoții ăștia anticipat la pensie?
— Știu și eu. Ei zic că tre’ să ai șaișcinci.
— Dar ce, matale ai șaișcinci? Că n-arăți.
— Eu am hadicap de gradu’ I. La mine se poate sigur! spune el lăudându-se. Apoi, în șoaptă: Am dat și io dreptu’ la spital și m-au scos nebun.
— Serios. Se poate?!
— Dacă dai dreptu’, se poate. Știu eu pe cineva la nebuni. Dar trebuie să măcar o mie-două de euro.
— Cââât? Pe banii ăștia aș lucra până la șaptezeci.
— Atunci așteaptă vârsta.
De cei doi se apropie un tip de vreo 30 de ani, cu o geantă de voiaj mare în mână. Se apleacă înspre fețele lor și le șoptește:
— Coldrex. Cumpărați Coldrex ieftin?
— Cât face?
— La juma de preț de farmacie… Și-i bun la toate.
— Dă și mie cinci cutii… Nu iei și tu? întreabă Nicu.
— De Coldrex îmi arde mie acu’!
— O să-ți pară rău, nene. N-o să mai ai ocazia asta! subliniază negustorul.
Apoi pleacă, iar cei doi stau o vreme în tăcere.
— Acum, nici pensia asta nu-i mare lucru. Am un coleg care s-a îmbolnăvit ca prostu’, din prima zi, zice Mircea.
— Cum?
— Păi, în ultima zi de servici, a zis că face și el o chestie mai așa, mai specială. Cică el a băut de toate la viața lui, da’ redbuluri la cutiuță, nu.
— Ce-s alea?!
— Redbuluri din alea care face reclamă la televizor, zice maimuțărindu-se. Redbul îți dă ariiipi!
— Aaa, da. Știu. Și?
— Și-a zis omu’ – mama mă-sii lor de bani, doar nu lucrez pe surcele! – că o dată în viață e ultima zi de serviciu!.. Și și-a luat vreo patru redbuluri și le-a băut dușcă pe toate.
— Ei, na! Și?
— Într-un ceas l-a luat cu Salvarea… Dar nu musai de la redbul, înțeleg… Avea probleme mari cu ficatul, cred.
Alte momente de tăcere.
— Tu ai băut vreodată redbuluri din alea?
— Dar ce-s, prost? Să dau eu atâția bani pe un pișat de vacă? Îmi iau patru-cinci votci cu ei! zice Mircea, făcându-și cruce.
Ușa în fața căreia stau cei doi se deschide și iese un bărbat. Mircea tresare și se bagă în față.
— Dom’ Nicu, lasă-mă pe mine primul, c-am fugit în pauza de masă și nu știe dom’ inginer.
— Bine, hai, du-te… Dacă nu rezolvi cu grupa, vino la mine și te duc la nebuni.