S-a terminat cea mai agitată campanie din ultimii ani. Dacă te uiți pe Facebook, ai crede că prezența la urne va trece de 60 la sută. Adică aproape de participarea la prezidențialele din 2014.
Aceasta este însă întrebarea pentru orele rămase până la scrutin: cât de mare va fi prezența la vot? Dacă va fi undeva la 35-40 la sută, atunci rezultatele nu vor fi cele așteptate de mulți. Dar dacă la urne vin peste 40 la sută dintre români, atunci lucrurile se schimbă și e posibil orice. Iar dacă va sări de 50 la sută (puțin probabil totuși!), atunci totul se răstoarnă.
Duminică uitați-vă și la prezența pe județe pe tot parcursul zilei. Dacă în frunte vor fi din nou Mehedinți, Olt, Teleorman, Vaslui sau Vrancea, PSD câștigă cu cel puțin cinci puncte diferență. Vom vedea și cum se mobilizează Ardealul de data asta. Cum la fel de important este să urmărim raportul rural-urban. Posibil ca urbanul să fie mult peste rural, n-ar fi exclus chiar o diferență de 7-10 puncte. Asta pentru că se simte forfotă mare în orașe. Alegerile de duminică sunt despre mobilizare, din acest motiv și sondajele sunt contradictorii. 10 la sută în plus la urne înseamnă 1,8 milioane de voturi. Gândiți-vă că partidul câștigător ar putea lua vreo 2,2 milioane de voturi.
Mobilizarea a atins cote greu de închipuit în urmă cu câteva luni. Firme, actori, dar și oameni simpli vin cu tot felul de idei. Societatea civilă este implicată de această dată, puțini sunt cei care spun zilele astea că votul nu contează.
Care sunt mizele votului de duminică:
- Cât s-a erodat PSD din momentul câștigătorii alegerilor din 2016? Partidul dispune de o mașinărie bine pusă la punct, 30 la sută poate fi un scor realizabil. Moldova va fi cea care decide scorul social-democraților. Un scor spre 40 la sută în regiune va duce PSD la nivel național la ținta dorită. Veriga slabă pentru ei este Transilvania, unde social-democrații se pot bucura și dacă iau 20 de puncte. Pentru Dragnea, victoria PSD este esențială. Un scor prost va fi urmat de debarcarea acestuia din fruntea PSD, oricâte bezele îi aruncă azi Oprișan, Olguța sau Buzatu.
- Care este forța PNL? Dacă liberalii obțin doar 23-25 la sută, Ludovic Orban va avea probleme. Partidul s-a mișcat bine în campanie, dar întrebarea e ce se întâmplă în urbanul mare, unde USR-PLUS pare să prindă o felie consistentă. Un scor apropiat de PSD le va da încredere liberalilor, în perspectiva celor trei bătălii electorale care urmează. Partidul e oricum mai vioi decât la începutul campaniei.
- Va trece USR-PLUS de 15 la sută? Alianța 2020 a fost gândită pentru a obține peste 20%, dar sondajele nu-s foarte încurajatoare. Un rezultat prost ar putea duce la ruperea alianței, ba chiar este posibil să apară fricțiuni majore în interiorul unuia dintre partide, USR. La PLUS nu există prea multe pretenții. Partidul nu are încă structuri alese în teritoriu, iar nimeni nu îi va cere capul lui Cioloș.
- ALDE și Pro România. Ambele partide au ca țintă pragul de 10 la sută. Greu, dar nu imposibil. Tăriceanu speră ca un scor bun să-l propulseze în bătălia pentru Cotroceni, ba mai mult, așteaptă și pasul greșit al PSD pentru a fi desemnat candidat comun pentru Cotroceni. La rândul său, Victor Ponta are de demonstrat că rămâne un actor serios chiar și în lipsa unui vehicul cum este PSD. Dacă Pro România ia peste 8 la sută, atunci partidul se va îngrășa peste măsură în Parlament, fiind așteptate treceri spectaculoase dinspre PSD în următoarele săptămâni.
- PMP, partidul lui Băsescu atinge sau nu pragul? Greu moment, emoții mari pentru această formațiune. Posibil să atingă cele cinci puncte. Băsescu a avut o campanie cuminte, culmea, dar se vede că nu mai are forța de odinioară.
- UDMR tremură zdravăn, iar anunțata ruptură de PSD pare un joc pe ultima sută de metri, prin care Kelemen Hunor încearcă recucerirea electoratului maghiar ce nu mai este dispus să mestece tot ce le spun șefii. O prezență masivă la nivel național ar duce UDMR sub pragul electoral, ceea ce ar fi o catastrofă pentru viitorul formațiunii.
- Va fi atins pragul de 30 la sută la referendum? Dacă prezența la europarlamentare trece de 40%, în proporție de 90 la sută trece și referendumul. ALDE a anunțat deja că boicotează votul, în timp ce la PSD nimeni nu-și asumă poziții tranșante. Liderii PSD se tem că un anunț oficial al boicotului la referendum să nu fie interpretat greșit de propriii alegători, iar aceștia să priceapă că de fapt n-are rost să mai vină deloc la aceste alegeri. Viorica Dăncilă a spus deja că va vota la referendum, provocând stupoare printre baronii PSD.
Votul de duminică nu e doar despre mandatele de la Bruxelles.
Ne va arăta unde suntem, câți suntem și încotro ne îndreptăm. Poate fi semnalul redeșteptării sau dimpotrivă, al pierderii ultimei speranțe.