Prin urmare, aceasta retrospectiva incepe cu el. Sa-i spunem retrospectiva, nu top, pentru ca daca altii nu cred in Mos Craciun, noi nu credem in clasamente cind e vorba de creatii artistice.
Carevasazica, filmul lui Cristian Mungiu e revelatia anului. Si nu se epuizeaza dupa una, doua vizionari. Cu cit stii mai multe despre el in materie de replici, situatii, decoruri etc., cu atit descoperi mai larga lumea din spatele ecranului, filmul functionind ca un fel de gaura a cheii spre trecut.
Pina sa trec la filmele straine vreau sa amintesc tot aici de California Dreamin’. Sper ca autorul lui, Cristian Nemescu, se bucura de sus impreuna cu Andrei Toncu de premiile luate de film, ca si de valul la care au pus umarul. Premiul sectiunii „Un Certain Regard” de la Cannes si toate celelalte din luna mai incoace au intarit revelatia noii cinematografii mioritice. Imi pare rau ca succesul lui a fost umbrit de cel al lui 432.
Cit priveste productiile internationale, voi desfasura mai intii un cearsaf al celor preferate, dintre cele care au rulat pe ecranele noastre, desi pe unele dintre ele le stiam de acum doi ani, iar acestui pomelnic ii voi adauga la final vreo doua, trei titluri dintre cele vazute la festivaluri in acest an. Repet, nu e un top. Daca m-as apuca sa le asez intr-o ordine, peste o ora as schimba-o. Singura ordine e cea din box-office-ul autohton.
» The Simpsons Movie/Familia Simpsons-Filmul de David Silverman. Cred ca e cel mai bun film de animatie al anului (urmat de Bee Movie), destept, cu umor de calitate. O placere sa te redescoperi in saritii din norme membri ai familiei Simpson.
» Babel de Alejandro Gonzalez Inarritu. Amestec ideal de ratiune – scenariul bine asamblat al lui Guillermo Arriaga – si simtire – gratie actorilor bine struniti, multe secvente par ca din viata, facindu-te sa empatizezi lesne cu personajele si sa devii permeabil ideii ca lumea e o tesatura atit de densa, incit orice ochi care se duce te afecteaza si pe tine.
» Little Miss Sunshine/Fiecare se crede normal de Jonathan Dayton si Valerie Faris. O comedie cu accente grave sau o drama a dulcilor nevroze ale noastre, ale tuturor. Multa umanitate si dorinta de a trece dincolo de stereotipii.
» La Mome/La Vie en rose de Olivier Dahan. Un scenariu destept si un regizor cu multa inteligenta a inimii, care fac ca filmul sa poata fi apreciat si de cei care n-au tangente de gust cu Edith Piaf. O actrita impresionanta – Marion Cotillard.
» The Queen/Regina de Stephen Frears. Un film al carui succes mi se pare putin gonflat. Dupa mine, filmul sta pe doi piloni, scenariul lui Peter Morgan si interpretarea retinuta a lui Helen Mirren.
» Notes on a Scandal/Jurnalul unui scandal. Timing precis, scenariu foarte bun – Patrick Marber (dupa romanul lui Zoe Heller) – si interpretari slefuite milimetric – Judi Dench si Cate Blanchett.
» El laberinto del fauno/Labirintul unui faun de Guillermo del Toro. Impletire perfecta intre basm si drama istorica, altfel dificil de realizat (vezi Viata e frumoasa, care nu e convingator decit in prima jumatate). Imaginatie „pe cele mai inalte culmi”. Combinatie bine dozata intre solar si subpamintean.
» Little Children/Mici copii de Todd Field. Cu sinceritate si intelegere despre relatiile dintre oameni si despre cit de mult dauneaza prejudecatile. Despre cit de putin ne cunoastem unii pe altii. Despre umanitatea din inumanitate.
» Venus de Roger Michell. Unul dintre cele mai tandre filme despre virsta a treia, asimilata de regula cu neputinta. De fapt, batrinetea ar trebui sa fie perioada cea mai frumoasa pentru ca lasi la o parte tot balastul de teama, ambitii, orgolii. Nu mai ai ce pierde. Un rol pe masura lui Peter O’Toole.
» Lions for Lambs/Leii mor pentru miei de Robert Redford. Un film inteligent, bazat doar pe duelurile verbale sustinute de mari actori (care nu se pierd in cuvinte, dar nici nu le sar ca sa iasa ei in fata). Un scenariu ciudat, taiat cu barda la final. Bun Tom Cruise.
» La Science des reves/Arta viselor de Michel Gondry. Un onirism de zile bune, atita vreme cit reusesti sa te acomodezi limbajului. Un ochi intors inauntru spre universul din noi si o privire ludica asupra incapacitatii de a ne armoniza uneori cu realitatea.
» Across the Universe/Un cintec strabate lumea. Tot in cheie suprarealista, Julie Taymor isi armonizeaza propriul destin armonizindu-l cu ultimii 40 de ani de istorie americana.
» A Prairie Home Companion/Ultimul radio show. Cel din urma film al lui Robert Altman, profesiune de credinta vie, calda, trista, vesela, extrem de umana despre viata din lumina reflectoarelor si, poate mai mult, despre viata in general.
» Requiem/Recviem de Hans-Christian Schmidt. Naratiune rece, nemteasca, bine chibzuita, dar care se acumuleaza spre final, cind si spectatorul simte nevoia unor descarcari energetice. Cu atit mai mult cu cit abordarea cazului fetei despre care se crede ca e posedata e pe cit de riguroasa pe atit de obiectiva. Revelatie – Sandra Huller.
» Interview/Interviu de Steve Buscemi. O lunga, delicioasa lupta verbala intre doua personaje – un jurnalist si o starleta, lupta in care fiecare scoate pe rind toate armele. Unul dintre putinele cazuri de remake fericit. Excelenti Steve Buscemi si Sienna Miller.
Mai adaug filme pe care nu le-am vazut in Romania, sau cel putin nu in distributia de la noi:
» Paranoid Park de Gus Van Sant. O noua incursiune halucinanta, ca mersul prin apele inconstientului adolescentin, un film pe care de oriunde l-ai apuca pare sa aiba aceeasi forma rotunda, desi continutul se modifica in permanenta.
» Sztuczki/Tricks de Andrzej Jakimowski. Dozare farmaceutica a elementelor care transforma evenimente banale in mari evenimente cosmice, cum e sosirea tatalui ratacitor in orasul iubirii sale, sosire pe care baietelul sau o regizeaza din umbra ca un magician al hazardului bine controlat.
» Irina Palm de Sam Garbarski. Mult umor si dozare precisa a dramei in aceasta poveste, care ar fi putut scapa spre vulgar, dar care, in conditiile date – scenariu, regie, interpretarile lui Marianne Faithfull si Miki Manojlovic–, n-are nici o sansa s-o faca.
» No Country for Old Men de Joel si Ethan Coen. Revenirea fratilor C. la vremurile bune de altadata. Metafizic bine ascuns in captuselile thrillerului. Josh Brolin e foarte tare.
» Tuya’s Wedding de Wang Quan’an. Foarte natural si firesc, vorbind despre un mediu ostil levitind deasupra melodramei sau a implicatiilor sociale.